„În poezie totul este să preamăreşti“
Marţi seara, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, a avut loc o nouă întâlnire a Cenaclului literar „Sfântul Simeon Noul Teolog“, având ca temă „Poezia între cult şi cultură“.
Dezbaterea care a depăşit două ore, moderată de poeta Liliana Ursu şi părintele Gheorghe Holbea, prodecan al Facultăţii de Teologie, s-a bucurat de prezenţa unui grup de tineri de la mai multe facultăţi, iubitori ai poeziei şi ai lirismului, care şi-au expus părerile despre arta poetică, despre inspiraţie, despre menirea poeziei. La finalul întâlnirii au fost recitate poezii compuse de studenţi de la facultăţile de teologie şi medicină, precum şi de adulţi care păşesc pe drumul creaţiei lirice. Cenaclul literar este dăruit poeţilor, dar este în acelaşi timp şi o dezbatere interactivă cu puncte de vedere foarte puternice, exprimate nu numai de cei care compun poezii, ci şi de iubitorii poeziei care trăiesc această formă de artă la fel de intens ca şi făuritorii ei. Poezia este specia literară care se intersectează cel mai bine şi cu teologia, cu vorbirea despre Dumnezeu, lucru demonstrat de numeroşii sfinţi ai Bisericii, care au exprimat adevărul revelat în formele imnului, poeziei şi cântării, şi putem pomeni pe Sfinţii Andrei Criteanul, Efrem Sirul, Roman Melodul, Simeon Noul Teolog, Grigorie Teologul, Ioan Damaschin, Cuviosul Iosif scriitorul de cântări. „Un poet genial şi un creştin, Reiner Maria Rilke, spunea despre poezie aceste cuvinte: «Totul este să preamăreşti». În poezie, noi vorbim de cele mai multe ori despre creaţia lui Dumnezeu. În momentul în care ştii să preamăreşti smerit un om, un copac, o floare, o întâmplare din viaţă, o taină, se naşte poezia. Noi trăim din uitare în uitare, dar poezia înseamnă a-ţi aminti cumva ceea ce nu ai trăit încă“, a spus Liliana Ursu.
Compatibilitatea poeziei cu teologia este posibilă şi datorită atitudinii poetului şi imnografului faţă de realitatea cu care se întâlneşte. El nu doreşte să o explice, să o definească, ci să transmită starea de graţie de a fi în preajma unui lucru măreţ, de a comunica simţirea şi trăirea care se nasc în sufletul său şi al cititorilor. Este o formă de comunicare care, deşi foloseşte cuvântul, este dincolo de cuvânt şi de limbaj şi de expresie. „Poezia în trăirea creştină este o cale de a gusta învăţătura de credinţă a Bisericii. Învăţătura de credinţă este cunoscută la dogmatică, în manualele de teologie, dar până aceasta nu este transformată în imn, nu poate să fie gustată. În imn învăţătura devine doxologie, rugăciune, şi mă gândesc la cuvintele poetului Vasile Voiculescu care spunea: «Ştiu fără să pricep Treimea»“, a spus părintele Gheorghe Holbea. La fel ca şi teologia, poezia solicită întreaga fiinţă a poetului şi a celui sedus de poezie. Absorbit de entuziasmul alcătuirii unei poezii sau de frumuseţea pătrunderii prin lectură în lumea simţămintelor ei, când acest proces se încheie, omul are senzaţia întoarcerii dintr-un voiaj nevăzut, dintr-o călătorie din altă lume, iar acum trebuie să se familiarizeze din nou cu camera în care a stat sau cu lumea înconjurătoare pe care fizic nu a părăsit-o.