„În taina Crucii stă ascunsă puterea Învierii”

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 14 Septembrie 2024

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit sâmbătă, 14 septembrie 2024, în ziua sărbătorii Înăl­țării Sfintei Cruci, un cuvânt de învățătură la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a explicat înțele­sul duhovnicesc al sărbătorii, prezentând, totodată, și evenimentele istorice care au avut loc în legătură cu Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci pe care S-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos pentru mântuirea nea­mului omenesc.

Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat semni­ficația duhovnicească a Sfintei Cruci, prin care Mântuitorul, prin răstignire, S-a făcut ascultător până la moarte: „Crucea este semnul ascultării smerite a lui Hristos față de Dumnezeu, ascultării până la moarte pentru a birui păcatul neascultării celui dintâi, Adam. Hristos Domnul, noul Adam, S-a făcut pe Sine ascultător până la moarte, și încă moarte pe Cruce. Mântuitorul Iisus Hristos a primit a fi răstignit ca urmare a faptului că El în mod liber a acceptat moartea. (…) Crucea lui Hristos arată iubirea Lui smerită și ascultătoare față de Dumnezeu până la moarte. În același timp, moartea Lui pe Cruce ne arată iubirea Lui milostivă față de oameni, pentru că Iisus nu a murit pe Cruce nici blestemând, nici pedepsind, nici vorbind de rău pe cei care L-au răstignit, ci spunând «Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac». Față de Dumnezeu este ascultător smerit până la moarte și față de cei care L-au răstignit El Se arată milostiv și iertător. (…) Taina Crucii lui Hristos ne arată că în iubirea smerită a ascultării până la moarte a lui Hristos se afla ascunsă deja puterea Învierii Lui. Învierea lui Hristos este biru­ință asupra păcatului neascultării, asupra iadului și asupra diavolului neascultător și mândru. De aceea, în însăși taina Crucii stă ascunsă puterea Învierii, iar Învierea lui Hristos arată slava Sfintei Cruci. Crucea ascunde în ea lumina Învierii, iar aceasta confirmă puterea Sfintei Cruci”.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că sărbătoarea aceasta a început în secolul al 4-lea prin aflarea Sfintei Cruci de către Împărăteasa Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. „Sfântul Constantin cel Mare a trimis-o pe mama sa, Împărăteasa Elena, la Ierusalim să caute Crucea despre care se știa că este ascunsă undeva. După multe săpături, după ce împăratul a dat ordin să fie dărâmat templul zeiței Venus, pe care l-a construit împăratul roman Adrian, au fost găsite trei cruci: a lui Iisus și a celor doi tâlhari, ascunse într-o peșteră. Printr-o minune de vindecare a unei femei muribunde s-a arătat care dintre cele trei cruci este făcătoare de viață, dătătoare de sănătate, iar aceasta a fost considerată Crucea lui Iisus. A fost oferită de către Împărăteasa Elena în anul 328 Episcopului Ierusalimului, Macarie, care apoi a arătat-o mulțimii, a ridicat-o pe un podium și mulțimea s-a închinat și a cântat «Doamne, milu­iește». Aceasta a fost prima înălțare a Sfintei Cruci în fața mulțimilor”, a spus Preafericirea Sa.

Patriarhul României a reliefat apoi faptul că sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci ne aduce aminte atât de sfințirea Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, în anul 335, cât și de biruința creștinilor asupra perșilor păgâni care au luat Crucea, dar au fost obligați să o înapoieze: „Mai târziu, împăratul Constantin cel Mare a poruncit să se zidească o biserică mare la Ierusalim, care să acopere și mormântul Domnului, și locul răstignirii Lui. Această biserică a fost sfințită în anul 335, în data de 13 septembrie, iar în ziua următoare, 14 septembrie, episcopii, preoții și diaconii care au fost prezenți la sfințire au avut bucuria să vadă din nou lemnul Sfintei Cruci, acela pe care l-a dăruit Împărăteasa Elena Episcopului Macarie al Ierusalimului. Astfel, începând din acest an, 335, în data de 14 septembrie avem încontinuu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Peste câteva secole, la anul 614, perșii conduși de regele lor, Cosroe, au invadat Țara Sfântă, au cucerit Ierusalimul și au răpit Crucea de acolo și au dus-o în capitala lor, la Ctesiphon. Atunci, împăratul Heraclie al Bizanțului a început o luptă puternică împotriva perșilor și în anul 628 a reușit să recapete Crucea pe care au răpit-o. Acest lemn al Crucii a fost dus mai întâi la Constantinopol, iar în anul 629, după unii 630, a fost înmânat de către împăratul Heraclie Patriarhului Zaharia al Ierusalimului, care la rândul său a ridicat Crucea pe un podium și a arătat-o mulțimii și s-a cântat din nou «Doamne, miluiește». Aceasta a fost a doua reafirmare a cinstirii Sfintei Cruci”.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că de-a lungul timpului fragmente din lemnul Sfintei Cruci au fost oferite unor personalități sau mănăstiri și biserici importante din lume, inclusiv din România. „Întrucât exista pericolul ca Ierusalimul să fie cucerit de către arabii musulmani, în anul 634, ace­lași împărat Heraclie al Bizanțului a hotărât ca să ia lemnul Sfintei Cruci de la Ierusalim și să-l ducă la Constantinopol pentru a fi mai în siguranță. Mai târziu, părticele din lemnul Sfintei Cruci au fost dăruite unor conducători de țări, dar și unor mănăstiri și biserici importante din Apus și din Răsărit. În România avem la Mănăstirea Putna un fragment din lemnul Sfintei Cruci și la Biserica «Sfântul Vasile»-Victoria din București. Lemnul Sfintei Cruci a fost împărțit ca o binecuvântare și ajutorare a creștinilor pentru a spori evlavia lor față de Sfânta Cruce și credința lor în Iisus Hristos Cel răstignit și înviat”, a afirmat Întâi­stătătorul Bisericii noastre.