Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, în Transilvania
La marele praznic al Înălţării Domnului, care este şi Ziua Naţională a Eroilor, au fost oficiate, după Sfânta Liturghie, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în lăcaşele de cult, cimitire şi spaţii publice, la troiţe şi monumente închinate acestora. Cu acest prilej, credincioşii au fost îndemnaţi să îşi cinstească înaintaşii şi să nu uite sacrificiul acestora pentru neam, patrie şi credinţa strămoşească.
La marele praznic al Înălţării Domnului, numeroşi credincioşi din cetatea Sibiului au participat la slujba de sfinţire a Bisericii „Înălţarea Domnului“ a Schitului Veştem, din apropierea oraşului. La sărbătoarea aşezământului monahal situat pe una dintre colinele alăturate şoselei de intrare în Sibiu, au mai participat foarte mulţi pelerini din satele învecinate şi din alte părţi ale ţării.
Schitul de la Veştem este unul dintre cele mai noi aşezăminte monahale din Arhiepiscopia Sibiului. În 2007, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, aşeza piatra de temelie pentru biserica schitului, pe un teren donat de mai multe familii din sat, iar, mai apoi, au urmat lucrările de zidire a lăcaşului de cult şi a corpului de chilii. Biserica este finalizată până la pictură, prin eforturile stareţei Epiharia Predescu, ale autorităţilor locale, ale multor familii de credincioşi din sat şi de mai departe.
În ziua sfinţirii, au participat la marea sărbătoare şi numeroşi preoţi din Sibiu şi satele apropiate, amintind aici pe arhimandritul Visarion Joantă de la Mănăstirea „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus şi pe protopopul de Sibiu, Ioan Coşa. Preoţii şi credincioşii l-au întâmpinat după datină pe IPS Mitropolit Laurenţiu, care a oficiat întreaga rânduială de târnosire a unei biserici. Lăcaşul de cult a fost înconjurat, stropit cu apă sfinţită şi uns cu Sfântul şi Marele Mir, iar la interior s-a zidit Sfânta Masă şi s-au aşezat moaşte în piciorul acesteia. De asemenea, ierarhul a sfinţit şi icoanele de pe catapeteasmă.
A urmat Sfânta Liturghie la noul altar sfinţit. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu. În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a explicat pe larg înţelesurile duhovniceşti ale praznicului de la 40 de zile după sărbătoarea Învierii Domnului.
„Sfântul Evanghelist Luca ne descrie marea minune a Înălţării Domnului. Ucenicii Mântuitorului erau împreună, şi tristeţea lor, adusă de Pătimirile Mântuitorului, a fost înlăturată prin Înviere. Totuşi, pentru ei, despărţirea de Învăţătorul lor nu a fost primită aşa cum a dorit El. De aceea, Mântuitorul Hristos i-a pregătit pe ei şi le-a zis: «Sunteţi trişti, dar dacă nu mă voi duce Eu, nu va veni Duhul Adevărului». După ce L-au văzut înălţându-Se la Cer, ucenicii au păstrat în ei făgăduinţa lăsată de Mântuitorul, şi în bucuria aceasta au rămas statornici în Biserica Lui, închinându-se şi preamărindu-L pe Dumnezeu“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Ierarhul a explicat şi rânduiala târnosirii unei bisericii, ca moment unic din viaţa unui lăcaş de cult şi i-a felicitat pe toţi cei ce au contribuit la zidirea acestui schit. IPS Mitropolit Laurenţiu a mai amintit şi faptul că la Înălţarea Domnului îi cinstim şi pe eroii neamului nostru. Ierarhul a oficiat în biserică şi un Parastas pentru eroii neamului şi pentru toţi cei care şi-au dat viaţa în slujirea poporului român şi a ţării.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a oferit distincţia „Crucea şaguniană pentru mireni“ primarului comunei Şelimbăr, Ioan Daniel Maricuţa, ca semn de apreciere pentru implicarea în ridicarea acestei biserici şi a altor lăcaşuri de cult de pe raza comunei. Acte de cinstire au fost oferite Consiliului local, preşedintelui Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, ctitorilor şi mai multor familii care au sprijinit material această lucrare. Credincioşii au avut posibilitatea să intre la final în Sfântul Altar şi să se închine. Participanţii la sărbătoarea de la Veştem au cinstit şi moaşte ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aduse de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Hram la Mănăstirea Muntele Rece
Marele praznic al Înălţării Domnului este, an de an, un prilej de sărbătoare pentru vieţuitorii Mănăstirii Muntele Rece din judeţul Cluj, situat pe locul numit „La eroi“, din cătunul Bordeşti, comuna Măguri Răcătău. Sărbătoarea hramului a fost marcată şi anul acesta prin prezenţa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a oficiat Sfânta Liturghie, urmată de o slujbă de pomenire pentru toţi eroii neamului căzuţi la datorie pentru apărarea ţării.
IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Înălţarea Domnului: „Prin Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, firea omenească este ridicată la cer. Domnul Hristos nu se urcă la cer, ci urcă întreaga fire omenească, pentru care S-a întrupat şi a venit să o mântuiască“. „.
La sărbătoarea de la Mănăstirea Muntele Rece au participat numeroşi credincioşi, reprezentanţi ai instituţiilor militare, autorităţi judeţene şi locale, delegaţi ai instituţiilor publice. Au fost depuse coroane şi jerbe de flori la mormintele eroilor aflate în cimitirul din incinta mănăstirii.
În urma luptelor purtate în zonă, în anul 1944, aici au căzut la datorie aproximativ 250 de ostaşi, iar în cimitirul din incinta mănăstirii au fost înmormântaţi iniţial 26 de eroi, dintre care 9 necunoscuţi. După evenimentele din decembrie 1989, credincioşii de aici i-au cerut preotului paroh să iniţieze demersurile necesare construirii unei biserici. Potrivit stareţului Arsenie Gălăţan, mănăstirea a fost înfiinţată în 1994. Prima dată a fost ridicată o bisericuţă din lemn, în care s-a slujit până în 2006, când au început lucrările la o nouă biserică din zid care este ridicată şi urmează a fi pictată.
Ceremonial la Secu-Topliţa
Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ioan, al Episcopiei Covasnei şi Harghitei a oficiat o slujbă de Parastas la mausoleul de la Secu-Topliţa, judeţul Harghita, unde s-au desfăşurat mai multe manifestări de cinstire a eroilor. La ceremonial s-a aflat şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, militarii Regimentului de Gardă „Mihai Viteazu“ din Bucureşti, precum şi alte oficialităţi, alături de aproximativ 1000 de participanţi, conform Agerpres.
„Ne întâlnim pentru a comemora pe soldaţii români care s-au jertfit pentru ca România să fie întreagă. De dimineaţă am fost la Oarba de Mureş şi aveam lângă mine un domn de 93 de ani, veteran de război, care a participat la bătălia de la Oarba de Mureş şi-mi spunea aşa: «Ascultă domnucule! Aici, în septembrie '44, Mureşul s-a înroşit de sângele militarilor români. Spune-le la domnucii ăştia de astăzi că România trebuie să rămână întreagă, trebuie să rămână aşa cum noi am făurit-o. Noi ne-am jertfit, ne-am dat viaţa, pentru ca România să fie un stat unitar, ca România să fie un stat modern şi românii să trăiască demn în lume»“, a spus Mircea Duşa, citat de Agerpres.
„Am dorit să ajung la Topliţa pentru că aici îşi dorm somnul de veci 771 de militari români din Primul Război Mondial, care s-au jertfit pentru a făuri unirea de la 1918. Monumentul este ridicat de Miron Cristea, primul patriarh al României, este un simbol pentru această zonă şi, chiar dacă organizăm ceremonii de comemorare în toată ţara, am dorit să fiu aici, la Topliţa“, a spus ministrul Apărării. Pe frontispiciul monumentului, primul patriarh al României a scris: „Ostaşi ai vechiului regat! Binecuvântată fie ziua în care aţi trecut Ardealul fraţilor voştri, dezrobindu-i prin jertfa voastră de mucenici. Ardealul vi se închină!“.
Momente istorice la Mănăstirea Izbuc
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat la Mănăstirea Izbuc, judeţul Bihor, unde a săvârşit Sfânta Liturghie în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în prezenţa unui mare număr de credincioşi. În predica rostită după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, ierarhul a reliefat principalele semnificaţii ale praznicului.
„Prin această frumoasă rânduială bisericească ortodoxă pe care o întâlnim la praznicul Înălţării Domnului, Dumnezeu ne cheamă pe toţi să înţelegem că, aşa cum Tatăl L-a dăruit lumii pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, El a vieţuit în mijlocul nostru, luându-Şi fire omenească, a stat treizeci şi trei de ani pe pământ, după care, odată cu Înălţarea la ceruri, S-a aşezat de-a dreapta Tatălui, întru mărire, pentru veşnicie, împreună cu firea Sa omenească, de care nu se mai desparte niciodată, lăsându-ne nouă, oamenilor, un mare dar: Sfânta Evanghelie“, a spus PS Sofronie, arătând că „este darul pe care Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul Veşnic al Tatălui, Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, la plinirea vremii, l-a dat lumii, aducând vestea cea bună a împăcării lui Dumnezeu cu omul, prin înomenirea Fiului Veşnic al Tatălui. Sfânta Evanghelie este, deci, vestea cea bună, Cartea Sfântă, dăruită lumii care, auzind, să creadă, crezând, să se boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, botezându-se, să primească pecetea Duhului Sfânt, să mănânce Trupul Fiului Omului şi să bea Sângele Lui, adică să participe la Sfânta Liturghie şi să se împărtăşească cu Preacuratele lui Hristos Taine, pentru viaţa cea veşnică“.
Ierarhul a mai precizat că „la patruzeci de zile de la Învierea Sa, Domnul Hristos Se înalţă la ceruri şi, apoi, după alte zece zile, la praznicul Cincizecimii, în a cincizecea zi de la Învierea Sa, Îl trimite pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Făgăduinţa Tatălui, Care Se pogoară în chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli, întemeindu-se Biserica, prin botezul primelor mii de creştini, după porunca Mântuitorului Iisus Hristos: «Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă» (Matei 28, 19-20)“.
La ora 12:00, clopotele Mănăstirii Izbuc au fost trase, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neamul românesc şi credinţa ortodoxă, fiind săvârşită o slujbă de pomenire pentru toţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.
Apoi, PS Sofronie, alături de soborul slujitor, s-a deplasat la noua biserică a mănăstirii, aflată în construcţie, unde, în prezenţa unui mare număr de credincioşi, a fost oficiată slujba de sfinţire a crucilor care vor fi amplasate deasupra celor cinci cupole ale sfântului lăcaş. Crucile, realizate după modelul crucilor bisericii Mănăstirii Snagov, au fost executate din profile metalice, îmbrăcate cu tablă de inox şi aurite printr-o procedură specială, peste care s-a pus un strat protector consistent, pentru rezistenţă la intemperii. Crucea cea mare, de pe cupola centrală, are o înălţime de patru metri şi o lăţime de doi metri, iar cele patru cruci mai mici au, fiecare, înălţimea de doi metri şi lăţimea de un metru.
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a contribuit şi material la realizarea crucilor noii biserici, una dintre cele patru cruci mici, respectiv cea care a fost aşezată pe cupola paraclisului dinspre miazăzi, adiacent sfântului altar, ce are ca ocrotitori pe Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena, fiind dania personală a ierarhului, în memoria verişoarei sale primare, dr. Elena Deliţoiu din Arad, trecută la cele veşnice în 19 decembrie 2012.
După slujba de sfinţire, crucile au fost ridicate şi amplasate pe cupolele noii biserici, a cărei zidire a început, pe locul vechii biserici a mănăstirii, în urmă cu patru ani, piatra de temelie fiind sfinţită de PS Sofronie la 16 mai 2010, având ca hramuri principale „Adormirea Maicii Domnului“, hramul istoric, şi „Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic“, iar ca hramuri secundare „Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena“ şi „Sfânta Mare Muceniţă Anastasia Romana, Farmacolitria, Izbăvitoarea de otravă“.
Prin purtarea de grijă şi dania personală a ierarhului, prin osteneala obştii Mănăstirii Izbuc, condusă de arhim. Mihail Tărău, şi prin jertfele credincioşilor, noul lăcaş, „Catedrala Munţilor Codru Moma“, zidită după modelul istoricei biserici a Mănăstirii Ravaniţa din Serbia, a fost înălţată până la cupole, urmând ca lucrările să continue cu acoperirea turlelor cu tablă de cupru şi placarea exterioară cu piatră naturală românească.
Hramul Catedralei din Zalău
La praznicul Înălţării Domnului, Catedrala Episcopală din Zalău şi-a serbat hramul. Cu acest prilej Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, înconjurat de slujitorii catedralei şi de părinţii profesori de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae“ din Zalău. La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârşită o slujbă de pomenire închinată eroilor neamului românesc, căzuţi pentru apărarea patriei şi a credinţei străbune.
În continuare, Preasfinţitul Petroniu a oferit pr. Ioan Ghiurco, ctitorul Catedralei episcopale „Înălţarea Domnului“ din Zalău, cea mai înaltă distincţie a Episcopiei Sălajului - „Crucea Sălăjană“.
În cuvântul său, PS Petroniu a vorbit despre perioada de după Învierea Mântuitorului, până la Înălţare. Între altele, ierarhul a arătat că „Biserica avea nevoie de experienţa Sfântului Apostol Toma“, curiozitatea omenească fiind subliniată şi de către poetul Tudor Arghezi în „Psalm VI“, în care şi el mărturiseşte: „Vreau să Te pipăi şi să urlu: Este!“.
„Această perioadă de 40 de zile a fost necesară, altfel se putea întâmpla ca această credinţă creştină, nefiind sprijinită pe Sfinţii Apostoli, pe mărturia lor, credinţa în învierea Mântuitorului Hristos să se piardă“, a spus ierarhul.
„Dacă în momentul învierii Mântuitorului a fost biruită moartea în două etape, Mântuitorul coborând la iad, rupând legăturile iadului şi urcând sufletele drepţilor în rai, biruind prin aceasta pe diavolul sufleteşte, apoi înviind biruie moartea şi trupeşte, la fel se va întâmpla şi acum, la Înălţare. Dacă prima dată s-a înălţat cu sufletul la cer, cu sufletele drepţilor Vechiului Testament în momentul Învierii, acum se înalţă Hristos cu trupul în Împărăţia lui Dumnezeu, deschizând calea pentru toţi cei care au fapte vrednice şi după mutarea din această viaţă se duc la odihna veşnică în împărăţia lui Dumnezeu“. După rostirea cuvântului de învăţătură, în interiorul Catedralei s-a desfăşurat festivitatea de absolvire a elevilor clasei a XII-a a Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae“ din Zalău.
Sărbătoare la Deva
La praznicul Înălţării Domnului, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Catedrala episcopală „Sfântul Ierarh Nicolaeââ din Deva.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul hunedorean a vorbit credincioşilor prezenţi despre calea pe care trebuie să o urmeze omul, aceea către viaţa cerească, iar nu către moarte. La finalul slujbei, PS Episcop Gurie a participat la ceremonia militară şi la Parastasul oficiat în cinstea eroilor, la Cimitirul Eroilor din Municipiul Deva.
Omagiu eroilor, pe Vârful Grui
Mulţime de credincioşi de pe Valea Bârgăului, din Bucovina şi Maramureş au urcat de Înălţarea Domnului, pe vârful Grui din Munţii Călimani pentru a aduce un omagiu eroilor români. În această zonă, la iniţiativa Preasfinţitului Vasile Someşanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, ţi cu implicarea maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele, judeţul Bistriţa Năsăud, a fost ridicat, în 2005, un monument în cinstea şi amintirea celor şaizeci de soldaţi români ce au murit în primul război mondial. În fiecare an, de Înălţarea Domnului, se oficiază aici o slujbă de pomenire la mormântul acestor eroi ai neamului românesc. Slujba de Parastas a fost săvârşită de PS Vasile Someşanul, alături de protopopul Alexandru Vidican şi de un sobor de preoţi şi diaconi, după săvârşirea Sfintei Liturghii, pe o scenă special amenajată în apropierea monumentului eroilor de pe Vârful Grui. Au luat parte la sărbătoare preoţi şi credincioşi din zona Bistriţei, Prundu Bârgăului, Piatra Fântânele, Bucovina, precum şi militari de la unitatea din Prundu Bârgăului, conform pr. Emanuel Vidican.
PS Vasile Someşanul i-a îndemnat pe cei prezenţi să sporească în credinţă slujind lui Dumnezeu: „şi în acest an, de sărbătoarea Înălţării la ceruri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a cinstirii ostaşilor români căzuzi în toate timpurile şi în toate locurile, pe câmpurile de luptă, cu vitejia românului care are în adâncul fiinţei sale dragostea de părinţi, dragostea de ţară şi de Biserică, am urcat din nou în munţii Călimani, în Vârful Grui, unde, pe sfârşitul primului război mondial, la chemarea ţării, au luptat cu vitejie şi au căzut, în acest loc, 60 de ostaşi care şi-au vărsat sângele lor pentru libertatea şi demnitatea ţării noastre, a neamului nostru, pentru ca noi, cei care ne aflăm în viaţă să sporim în noi, în familiile noastre, în comunitatea în care trăim, în ţara noastră, dar şi pretutindeni, demnitatea în care Bunul Dumnezeu ne aşază pe noi, oamenii. Noi, care prin darurile lui Dumnezeu suntem creştini, avem datoria de a spori adevărul, lumina cunoaşterii lui Dumnezeu şi bucuria Vieţii“.
Un pluton de militari din Prundu Bârgăului au tras salve de foc şi au depus coroane de flori la monumentul eroilor din Vârful Grui, iar un grup de elevi din Alba-Iulia şi Prundu Bârgăului, coordonaţi de profesorii de religie, au prezentat un program artistic de cântece patriotice şi poezii închinate eroilor neamului românesc.
Parastas pentru eroi, la Baia Mare
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie şi a predicat în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din municipiul Baia Mare. De la ora 12:00, PS Iustin Sigheteanul a săvârşit slujba Parastasului pentru Eroii Neamului şi a participat la solemnităţile oficiale organizate cu acest prilej, la Monumentul Ostaşului Român, din Parcul Municipal Baia Mare.
Preţuire eroilor, la Tălmaciu
Sărbătoarea Înălţării Domnului a fost prăznuită în mod deosebit şi la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din localitatea Tălmaciu, Protopopiatul Avrig, judeţul Sibiu. După slujba Vecerniei a fost săvârşită, în curtea bisericii, slujba Parastasului pentru eroii neamului, oficiată de parohul Ilie Gusan, pr. Simion Rusu, pr. Mircea Creţu şi arhid. Constantin Ciocan. Au participat sute de credincioşi din parohie şi din împrejurimi. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a membrilor Grupului psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, condus de drd. Adrian Dobreanu. După slujbă a avut loc un moment artistic susţinut de copiii de la grădiniţele şi şcolile generale din Tălmaciu şi Tălmăcel, conduşi de învăţătoarea Simona Timiş, alături de membrii ansamblului cultural „Datina“. Au fost interpretate cântece patriotice precum „Imnul eroilor“, „Marşul lui Iancu“, „Tu, Ardeal“, în acompaniamentul orchestrei „Sunetul Muzicii“ din Sibiu.
La final, parohul a mulţumit invitaţilor şi credincioşilor pentru implicarea în acest eveniment duhovnicesc şi cultural. „Doresc să aduc mulţumiri tuturor celor prezenţi în această zi la biserica parohiei noastre şi mai ales pentru faptul că eroii neamului românesc sunt cinstiţi aşa cum se cuvine, fiind modele vii şi pentru noi şi pentru urmaşii noştri“, a spus părintele Ilie Gusan. (Pr. Cristian Rus, pr. Sergiu Nicolae Succurro, arhid. Adrian Onica, Ştefan Mărculeţ, Andreea Pâgleşan, Oana Rusu)