Încărcătura duhovnicească a postului

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 22 Noiembrie 2010

Respectarea posturilor este o datorie a fiecărui creştin. Postul întreg, adevărat şi desăvârşit, nu este doar trupesc, ci şi sufletesc: postul de bucate, împreună cu cel de fapte, postul de mâncare şi totodată de mâncări. Aşa ne îndeamnă Biserica prin cântările ei din slujbele Postului Mare: "Să postim, post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat şi bineprimit". Postul este o invitaţie de a investi, mai mult decât de obicei, energie fizică în cele spirituale prin rugăciune, milostenie, lecturi duhovniceşti. Pe perioada posturilor, se consideră necesar să se acorde o atenţie sporită de către credincioşi rugăciunilor de acasă, adică mai multe şi mai dese decât de obicei. Sfinţii Părinţi numeau postul fără rugăciune ca fiind "postul demonilor", deoarece demonii nu mănâncă datorită naturii lor corporale, dar nici nu se roagă. Sfinţii Părinţi laudă şi recomandă postul cu stăruinţă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Postul potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi îl uşurează". Referindu-se la cetatea ninivitenilor şi la pocăinţa acestora, adaugă Sfântul Părinte: "Ceea ce n-a putut porfira, a isprăvit veşmântul cel de pocăinţă, iar ce n-a putut coroana, a putut cenuşa. Aşadar, vezi cât de adevărat este ceea ce zic eu, că cineva nu trebuie să se teamă de post, ci să se teamă de viaţa cea desfătată, de lăcomie şi de îmbuibare, îndoparea şi îmbuibarea au zguduit cetatea Ninivei şi au dus-o aproape de pieire. Postul însă iarăşi a întărit cetatea". Postul, fie că este de o zi, fie de mai multe zile, fie că este ajunare sau post ascetic, este expresia stării de aşteptare şi pregătire. În acest sens, postul este întotdeauna pus în legătură cu aşteptarea unirii cu Hristos prin Taina Sfintei Împărtăşanii, primind astfel caracter euharistic. Este "o călătorie, un pelerinaj" spre această bucurie sfântă, iar această bucurie face tristeţea postului să fie una "strălucitoare", iar ostenelile, o "primăvară duhovnicească". În pragul împărtăşirii se trăieşte un moment de totală lepădare de sine pentru a-I face loc lui Hristos.