Începe „bătaia“ pe locurile la grădiniţe, în oraşele mari
Reînscrierile copiilor la grădiniţe se vor face în perioada 15 aprilie-31 mai, iar înscrierile vor putea începe la 1 iunie, potrivit unei note a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT). Perioadele pentru reînscrieri sau înscrieri vor fi stabilite de conducerile unităţilor de învăţământ prin consultarea inspectorului de specialitate şi vor fi afişate la vedere pentru toţi cei interesaţi.
Pentru asigurarea transparenţei acestui proces, directorii unităţilor de învăţământ preşcolar sunt rugaţi să afişeze informaţiile în legătură cu perioada în care grădiniţa este închisă pentru igienizări şi reparaţii, despre capacitatea grădiniţei (numărul de copii pentru care a fost proiectată, numărul de copii aprobat prin plan de şcolarizare pentru anul 2008/2009), numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada dedicată acestor operaţii). „Fie că este vorba de reînscriere sau de înscriere, aceleaşi vor fi condiţiile şi termenele şi pentru copiii de şase ani, ai căror părinţi optează pentru înscrierea la grădiniţă în grupa pregătitoare“, a precizat pentru ROMPRES inspectorul pe probleme de imagine al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu. Inspectoratul Şcolar a trimis la mijlocul lunii martie o notă fiecărei şcoli din Bucureşti, pentru a identifica spaţiile libere, în vederea amenajării de clase de grădiniţă până la începutul anului şcolar 2008-2009. Potrivit ISMB, în Bucureşti funcţionează aproximativ 180 de grădiniţe de stat, iar dintre acestea doar 150 au personalitate juridică. „În grădiniţele de stat din Bucureşti, dacă ar fi să respectăm normele, grupele ar fi de 20 de preşcolari, dar sunt supradimensionate pentru a cuprinde cât mai mulţi, şi astfel grupele ajung şi la 33 de copii. Locuri disponibile în grădiniţe, după limita normală, sunt 25.000, dar prin supradimensionarea grupelor cuprindem 36.000 de copii, în condiţiile în care ar fi 57.000 de copii de vârsta grădiniţei, dar părinţii nu îi înscriu deocamdată în sistemul de învăţământ preşcolar“, a specificat reprezentantul ISMB. „În anul 2008-2009, anticipăm o creştere a numărului de cereri. Nu putem să lăsăm părinţii să plângă la poarta grădiniţei. Până la urmă, vom vedea cum vom face şi vom rezolva solicitările. ISMB suplimenteză în fiecare an numărul de grupe cu 100“, a explicat Banu. În opinia sa, în 2-3 ani, criza locurilor în grădiniţele de stat ar trebui să dispară. În unele judeţe sunt mai multe locuri la grădiniţă decât numărul copiilor La începutul anului şcolar 2007-2008, erau recenzaţi 878.627 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, iar numărul de locuri disponibile în grădiniţe era de 647.127. Potrivit Ministerului Educaţiei, sunt judeţe precum Brăila, Buzău, Caraş-Severin, unde numărul de copii înscrişi este mai mic decât numărul de locuri disponibile în grădiniţe. Astfel, la Brăila sunt 12.000 de locuri şi doar 10.648 de preşcolari, la Caraş sunt 11.920 de locuri şi doar 9.351 de copii, la Buzău sunt 17.040 de locuri şi 14.562 de copii. Taxa lunară pentru un loc într-o grădiniţă de stat ajunge la 200 de lei. În ceea ce priveşte grădiniţele private, posibilă soluţie la cele de stat, potrivit Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), în Bucureşti doar cinci grădiniţe particulare sunt acreditate, iar 107 sunt autorizate. „În grădiniţele particulare, numărul preşcolarilor în grupă oscilează de la 5 la 15 şi preţurile la fel, de la 7 milioane la câteva sute de euro, în funcţie de serviciile oferite. Unii oferă lecţii de pian, transport de la domiciliu, limbi străine, origami, pictură, muzică, dans, organizarea zilelor de naştere cu invitaţi. Unele grădiniţe particulare funcţionează pe toată durata anului, cu excepţia sărbătorilor legale“, a declarat preşedintele ARACIP, Şerban Iosifescu. Potrivit acestuia, ARACIP nu poate impune fiecărei grădiniţe ce taxă să perceapă.