Început bun pentru studenţii teologi

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 04 Octombrie 2011

Studenţii craioveni au primit luni, 3 octombrie, binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolitul Olteniei şi decanul Facultăţii de Teologie, Istorie şi Ştiinţele Educaţiei din Craiova, la începutul noului an universitar. Evenimentul a avut loc în Sala "Albastră" a Universităţii din Craiova.

Bucuria începerii unui nou an universitar a răsărit în inimile tinerilor studenţi craioveni care au participat în număr mare la tradiţionala festivitate de deschidere, organizată în Sala "Albastră" a Universităţii din Cetatea Băniei. În mijlocul lor a fost prezent IPS Irineu, care i-a binecuvântat şi le-a rostit un cuvânt de învăţătură. Manifestarea a fost deschisă printr-o slujbă de Te Deum, săvârşită de părinţii profesori, în frunte cu IPS Mitropolit. Şirul alocuţiunilor a fost deschis de prof. univ. dr. Ion Vladimirescu, rectorul Universităţii din Craiova, care a prezentat platforma de lucru, realizările şi planurile care vor fi puse în practică în anul universitar 2011-2012. În cuvântul său, IPS Părinte a evidenţiat dimensiunea spirituală a cunoaşterii: "La Universitate învăţăm tainele universului. Ne demonstrăm şi înţelegem că suntem fiinţe nu numai materiale, ci şi spirituale. Cunoaşterea, deşi are aplicaţie în domeniul material, este de sorginte spirituală. Atât inspiraţia, cât şi tot ceea ce dobândim cu mintea noastră sunt razele unei inteligenţe mai presus de inteligenţă care ne-a făcut fiinţe raţionale pentru a putea gusta din bunătăţile cunoaşterii. Aici, în acest sanctuar al ştiinţei, avem ocazia să aşezăm în sufletul nostru tot ceea ce este bun pentru a ne fi de folos în viaţă. De fiecare dată opunem răului - binele, mediocrităţii - cunoaşterea ştiinţifică şi tuturor relelor - nădejdea în Atotputernicia lui Dumnezeu. De aceea, la început de an universitar trebuie să avem în minte dorinţa de a fi mai buni, pentru că aceasta este frumuseţea noastră. Să fim cu adevărat mai cinstiţi şi mai corecţi faţă de noi înşine, să realizăm o sinteză de unitate între noi. În toate acestea, să ne punem nădejdea în Dumnezeu, pentru că fără El nu putem face nimic, aşa cum spune şi dictonul latin: "Nihil sine deo". Din partea Prefecturii municipale a luat cuvântul prof. univ. dr. Nicolae Giugea, care le-a urat studenţilor mult succes la învăţătură. Vocea "bobocilor" s-a făcut auzită prin discursul Andreei Gherasim, de la Facultatea de Litere, Secţia actorie.