Început de an universitar la Sibiu şi Alba Iulia
Peste 2000 de studenţi de la Universitatea „Lucian Blaga“ şi de la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu au participat la ceremonia comună din Piaţa Mare, prin care s-a deschis noul an universitar. În prima zi a noului an universitar, studenţii teologi au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Ca şi în anii trecuţi, cele două universităţi de prestigiu din Sibiu au organizat împreună manifestările din primele zile din ale noului an de studiu şi nici de această dată n-au lipsit oaspeţi de seamă din mediul academic, din mediul de afaceri şi din rândul autorităţilor locale şi centrale.
În seara premergătoare primei zile din noul an universitar, studenţii şi cadrele didactice de la cele două universităţi s-au strâns în Piaţa Mare din Sibiu, unde au ascultat mesajele rectorilor, ale autorităţilor şi ale celor doi studenţi care au împărtăşit câteva gânduri în numele celor 5000 de boboci ai Universităţii „Lucian Blaga“ şi peste 500 ai Academiei Forţelor Terestre.
La ceremonie au fost prezenţi: ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Mihnea Cosmin Costoiu, prefectul Sibiului, Ovidiu Sitterli, preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, primarul Klaus Werner Johannis, rectorii Ioan Bondrea şi Ghiţă Bârsan, decanii facultăţilor din cadrul celor două universităţi şi cadre didactice.
În cuvântul inaugural, rectorul Universităţii „Lucian Blaga“, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, i-a îndemnat pe studenţi să depună eforturi în aceşti ani de studiu pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele şi pentru a-şi desăvârşi competenţele, astfel încât la final să aibă un parcurs ascendent în cariera îmbrăţişată: „Universitatea noastră este un pilon şi un motor de progres pentru oraş şi pentru judeţul Sibiu. Vă doresc să ajungeţi să profesaţi ceea vă place şi să fiţi conştienţi că ceea ce învăţaţi de la cadrele didactice vă va folosi pe viitor la găsirea unui serviciu dorit. Universitatea noastră are un real sprijin în companiile prezente la Sibiu, iar acest parteneriat este câştigător de ambele părţi“.
La rândul său, rectorul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“, prof. univ. dr. general Ghiţă Bârsan, a evidenţiat locul aparte al instituţiei conduse în mediul universitar sibian: „Îi asigur pe studenţi că au făcut o alegere bună venind să studieze la Sibiu, în oricare dintre universităţile din oraş, certificate la nivel naţional şi internaţional. Dascălii dumneavoastră au format la Sibiu o comunitate universitară de excelenţă“.
Mesajul IPS Mitropolit Laurenţiu
La ceremonie au fost prezenţi şi: decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, prodecanul instituţiei, pr. conf. univ. dr. Mircea Ielciu, şi alte cadre didactice, alături de studenţi teologi. Părintele Aurel Pavel şi pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr au oficiat o slujbă de binecuvântare şi au transmis mesajul Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului: „Mitropolia Ardealului şi Facultatea de Teologie aduc o contribuţie semnificativă la apropierea şi cooperarea dintre Biserică şi Universitate, dintre credinţă şi cultură, dintre Teologie şi ştiinţă, depăşindu-se divergenţe artificiale şi descoperindu-se bucuria dialogului şi utilitatea cooperării în slujba formării educaţionale sănătoase şi a revelării frumuseţii spirituale a tinerilor“.
Şcoala Bisericii
Ieri, 1 octombrie, la Catedrala mitropolitană din Sibiu s-a oficiat Sfânta Liturghie, la care au participat cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ şi studenţi ai altor facultăţi din oraş.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, iar în soborul de preoţi s-au aflat profesori de la Facultatea de Teologie şi slujitorii locaşului de cult. Răspunsurile liturgice au fost date de corul studenţilor teologi, dirijat de pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr., care a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, a chemării ucenicilor la apostolat, la misiunea de a fi vestitori ai Lui. O chemare asemănătoare au şi studenţii facultăţilor de Teologie, viitori slujitori ai sfintelor altare.
„Facultatea de Teologie face parte din şcoala Bisericii, care la rândul ei face parte din şcoala Evangheliei. Dacă nu este pusă la şcoala Evangheliei şi a Bisericii, şcoala teologică riscă să promoveze o ştiinţă abstractă, o profesie ca oricare alta, care nu schimbă lumea, oamenii şi pe cei care vorbesc despre ea. Este o şansă minunată pe care o avem în şcolile teologice de a vorbi despre mărturiile credinţei Sfinţilor Apostoli şi ale altora, dar nu putem fi la înălţimea lor decât atunci când suntem şi în şcoala Bisericii“, a subliniat arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr.
Parastas pentru Mitropolitul Nicolae
După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba de Parastas pentru Mitropolitul Nicolae Corneanu şi pentru toţi profesorii şi absolvenţii facultăţii sibiene care au trecut la Domnul. La final, PS Episcop Andrei Făgărăşanul a transmis binecuvântarea IPS Mitropolit Laurenţiu şi le-a urat studenţilor mult succes în noul an universitar.
„Misiunea de preot nu este de la oameni, ci de la Cel care L-a trimis pe Fiul Său în lume, să se nască din Fecioara Maria, prin lucrarea Duhului Sfânt, ca să ne mântuiască. Frăţiile voastre aţi venit cu mult drag în cetatea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, care a pus temelia facultăţii noastre, şi aţi poposit aici pentru a vă pregăti să deveniţi apostoli într-o lume din ce în ce mai îndepărtată de Dumnezeu“, a spus PS Episcop Andrei Făgărăşanul.
Studenţii din anul I au avut, apoi, posibilitatea să-şi cunoască îndrumătorii, profesorii şi colegii, în cadrul primului curs ţinut în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu“.
Festivitate la Alba Iulia
La Alba Iulia a avut loc ieri, 1 octombrie, slujba de Te-Deum, săvârşită cu ocazia începutului noului an universitar al studenţilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
„Ceremonia a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoţi - cadre didactice ale Facultăţii de Teologie albaiuliene. Cu această ocazie, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un părintesc cuvânt de învăţătură, în care i-a făcut conştienţi pe cei prezenţi că acum, prin studiu şi rugăciune, se pune temelia slujirii viitoare. În încheiere, le-a transmis teologilor câteva sfaturi duhovniceşti, legate de felul în care se poate împleti viaţa spirituală cu înţelepciunea dobândită prin studiu, îndemnându-i să asimileze bine, să evite răul şi să guste din bogăţiile trimise de Dumnezeu“, a spus pr. Florin Croitoru, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. La acest eveniment au luat parte dascăli ai Facultăţii de Teologie, studenţi ai diferiţilor ani de studii, părinţi şi rude ai acestora, reprezentanţi ai Universităţii „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia şi invitaţi, conform celor transmise de pr. Florin Croitoru.