Începutul anului bisericesc, sărbătorit la Catedrala Patriarhală
La 1 septembrie, Biserica Ortodoxă celebrează începutul indictionului sau al anului nou bisericesc. La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, acest moment a fost marcat, potrivit tradiţiei liturgice, prin săvârşirea slujbei de Te Deum, de către un sobor de slujitori, sub protia părintelui arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh.
Începutul noului an bisericesc sau indictionul aminteşte tradiția iudaică potrivit căreia Dumnezeu a început crearea lumii în prima zi a lunii Tişri, adică septembrie, pe care o marcau prin odihnă şi aducerea de jertfe lui Dumnezeu.
Tradiţia creştină afirmă că tot în această zi Mântuitorul Iisus Hristos Şi-a început activitatea de propovăduire a Evangheliei, atunci când, intrând în sinagogă şi citind cuvintele profetului Isaia: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca 4, 18-19), a concluzionat: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre” (Luca 4, 20).
Acest pasaj scripturistic face parte şi din Evanghelia ce se citeşte în cadrul slujbei de Te Deum la Anul Nou, ce se săvârşeşte la 1 ianuarie şi 1 septembrie. Respectând tradiţia instituită de Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, cu această ocazie, a fost săvârşită o slujbă specială de mulţumire de un sobor de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam.
În cuvântul de învăţătură, Marele Eclesiarh al Catedralei Patriarhale a vorbit despre însemnătatea acestei sărbători: „Biserica ne arată că acest eveniment are şi o profundă semnificaţie teologică. După tradiţia iudaică, mai multe evenimente sunt legate de data de 1 septembrie. Arca lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat după încetarea potopului, iar Moise a coborât de pe Muntele Sinai cu Tablele Legii în această zi. La 1 septembrie a fost construit Cortul Mărturiei, a fost sfinţit Templul lui Solomon şi tot în această zi arhiereul intra singura dată din an în Sfânta Sfintelor. Noi numim noul an bisericesc indictul sau indictionul, care înseamnă «arătare» şi «poruncă». Indictionul aminteşte de intrarea Domnului în sinagogă, la începutul toamnei, vestind împlinirea profeţiei lui Isaia despre trimiterea Unsului lui Dumnezeu pentru uşurarea suferinţei poporului. Biserica s-a asociat acestei tradiţii şi a pus începutul ciclului liturgic sau al slăvirii lui Dumnezeu prin sfintele slujbe. Astăzi am săvârşit slujba de Te Deum, mulţumind lui Dumnezeu pentru îndurările minunate pe care le-a făcut în toată vremea trecută a vieţii noastre, rugându-L să binecuvânteze cununa anului care urmează”.