Începuturile Conferinţei Bisericilor Europene

Iniţiativa înfiinţării unui organism care să faciliteze dezvoltarea relaţiilor dintre diferitele Biserici europene a apărut imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. Separarea Europei în două blocuri a afectat grav şi relaţiile dintre Bisericile creş­tine de pe bătrânul continent, care întreţinuseră bune relaţii întreolaltă în perioada inter­be­lică. Urmările catastrofale ale acestui război au provo­cat şi Bisericile la acţiuni comune pentru a contribui la restaurarea păcii şi la depă­şirea conflictelor dintre popoare.

Astfel, această iniţia­tivă a venit din par­tea unor reprezen­tanţi ai Bisericilor de diferite tradiţii, atât din Europa de Vest, cât şi de Est. Cazul cel mai grav de separare a fost acela al Bisericilor din Germania, care fuseseră divizate în două părţi, odată cu separarea politică a acestei ţări. Trebuie menţionat de la început că iniţiativa înfiinţării Conferinței Bisericilor Europene (CBE) a fost susţinută nu numai de Biserici Protestante, ci şi de unele Biserici Ortodoxe, tot atât de mult afectate de schimbările politice din perioada respectivă.

Primele discuţii concrete privi­toare la o întrunire a reprezentan­ţilor Bisericilor europene în vede­rea stabilirii unei forme concrete de cooperare între ele au avut loc în anul 1951 (v. „CEC at 40. Ce­lebrating the 40th anniversary of the Conference of European Chur­ches 1959-1999”, compiled and edited by Robin Gurney, Geneva, 1999, p. 10). Aceste preocupări au dus la organizarea unei confe­rinţe la Bruxelles, în septembrie 1955, pentru cooperare biseri­cească în Europa. Pe parcursul acestei conferinţe au fost delegate două persoane să organizeze o întrunire mai largă, în vederea înfiinţării unei Conferinţe a Bi­sericilor Europene (CBE). Cele două persoane au fost pastorii Egbert Emmen, din Olanda, res­pectiv Ernst Wilms, din Germania, care au organizat în anul 1957 o întrunire la Liselund, în Danemarca, la care au participat delegaţi din 30 de Biserici repre­zentând 15 ţări atât din Europa de Vest, cât şi de Est. La cele 30 de delegaţii se adăugau şi observatorii a şapte Biserici, între care se număra şi Patriarhia Ecume­nică (Robin Gurney and Luca M. Negro, „CEC at 50. A brief and incomplete history of the Confe­rence of European Churches”, Geneva, 2009, p. 13).

Această întrunire a constituit punctul de începere a pregătirii adunării din ianuarie 1959 de la Nyborg, Da­ne­marca, când a luat fiinţă CBE. Programul pregă­ti­rilor acestei prime Adunări Ge­nerale a CBE a fost coordonat de pastorul Egbert Emmen, înlocuit în această funcţie încă dinaintea acestei adunări de pastorul dr. Hans Heinrich Harms din Germania.

Prima Adunare Generală a CBE s-a desfăşurat între 6 și 9 ianuarie 1959 şi a dezbătut, după modelul adunărilor Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB), o temă teologică intitulată „Creşti­nătatea europeană în lumea secularizată de astăzi” (European Christianity in Todays Secula­rized World). La această adunare au participat reprezentanţii a 50 de Biserici din 21 de ţări. Adu­narea a stabilit un program de lucru al acestei organizaţii, prin care se sublinia organizarea de Adunări Generale la fiecare doi ani. Cu toate acestea, noua orga­nizaţie era lipsită de un sediu, ca şi de un cadru legal care să precizeze caracterul, scopul şi compo­ziţia sa. Aceste aspecte au fost precizate la a 4-a Adunare Gene­rală, când a fost adoptată prima constituţie a CBE. Prima Aduna­re Generală a CBE a delegat pe cei trei membri ai comitetului de pregătire - Episcopul D. Lilje (Germania), Dr. Egbert Emmen (Olanda) şi Arhiepiscopul luteran J. Kivit (Estonia) - să continue coordonarea acestei activităţi. Ca secretar executiv cu normă redu­să de lucru (part-time) a fost de­legat pastorul german Hans Heinrich Harms, care activa la Geneva în cadrul CEB.
În sfârşit, prima Adunare Ge­ne­rală a CBE a numit un Comitet Consultativ format din 11 membri, care avea mandatul să pregă­teas­că următoarea adunare. Printre membrii acestui comitet întâlnim pe prof. L. Parissky de la Lenin­grad, reprezentant al Bi­sericii Ortodoxe Ruse, precum şi pe Episcopul Iacob de Milet, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, care era în acel timp directorul biroului de legătură al Patriarhiei Ecume­nice cu CEB de la Geneva şi care la 1 aprilie 1959 a devenit Arhi­epis­cop al Arhiepiscopiei Ortodoxe din Ame­rica de Nord şi de Sud. Acest ie­rarh a şi făcut o intere­santă prezentare la Nyborg cu tema „Contribuţia din trecut şi astăzi a Ortodoxiei Răsăritene la civi­lizaţia europeană”. Întrunirea din 1959 a demonstrat că una din­tre îndatoririle principale ale Bi­sericilor din Europa în acel timp era de a se lua reciproc în consi­derare şi de a se asculta una pe alta, precum şi de a învăţa să lucreze împreună în ciuda barie­relor de diferite feluri dintre ele. Acesta a devenit programul de lucru al nou-înfiinţatei organizaţii ecumenice europene pentru cele trei decenii care au urmat.

Potrivit programului stabilit în 1959, cea de a II-a Adunare Generală a CBE s-a desfăşurat tot la Nyborg, în Danemarca, între 3 și 8 octombrie 1960 şi a discutat tema: „Lucrarea Bisericii într-o lume în schimbare” (The Service of the Church in a Chan­ging World). Se cuvine subliniat faptul că CBE se străduia să răspundă problemelor vremii de atunci, fapt evidenţiat prin ale­gerea temei generale de la această adunare, căci Europa era atunci într-adevăr într-o mare schimbare, care doar după un an avea să culmineze cu construirea zidului din Berlin, expresia cea mai concretă a perioadei „Războiului Rece”. Un cuvânt foarte des folosit pe parcursul acestei adunări a fost acela de „dreptate”, recunos­cându-se faptul că nu poate exista pace fără dreptate. În acest sens, CBE se afirma încă de atunci prin faptul că nu vorbea despre pace doar într-un stil pacifist utopic, ci pleda pentru o pace consolidată prin dreptate. În ceea ce priveşte organizarea CBE, adunarea din 1960 a confirmat ca secretar pe dr. Harms şi a decis să lărgească ceea ce s-a numit până atunci „Comitet Executiv” de la 3 la 5 persoane şi să-i dea numele de Prezidiu. Printre cei cinci membri ai prezidiului s-a numărat şi Episcopul Johann Wendland, de la Berlin, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse. Ca preşedinte al acestui Prezidiu a fost ales episcopul anglican din Marea Britanie, Leslie Hunter. Pe lângă Prezidiu, cea de-a doua Adunare Generală a CBE a ales şi un Comitet de Continuare, format din 15 reprezentanţi de Biserici, printre care se numărau şi doi reprezentanţi ortodocşi: Episcopul Emilianos Timiadis, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice la Ge­neva, respectiv prof. L. Pariski de la Leningrad, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse.