Închinare la moaştele Sfântului Ierarh Calinic

Un articol de: Marius Nedelcu - 09 Aprilie 2012

În Duminica Floriilor, la Mănăstirea Cernica a fost prăznuit şi Sfântul Ierarh Calinic, deoarece ziua sa cade anul acesta în Săptămâna Patimilor. Moaştele Sfântului Calinic au fost scoase în ajunul praznicului în procesiune, iar credincioşii s-au închinat şi au adus flori şi ramuri de salcie spre a fi binecuvântate de slujitori.

Credincioşii şi obştea de la Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti l-au prăznuit în Duminica Floriilor pe ocrotitorul acestei vechi aşezări monahale, Sfântul Ierarh Calinic, care a trăit aici în sfinţenia muncii şi a înfrânării vreme de 43 de ani, dintre care 32 ca stareţ. Moaştele sfântului, preţuite de monahi ca un mare odor, au fost scoase în procesiune şi au fost aşezate lângă biserica mănăstirii pentru închinare spre bucuria şi binecuvântarea pelerinilor, care au venit din Bucureşti, Călăraşi, Slobozia, Prahova şi Giurgiu. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori între care a fost părintele protosinghel Maxim Bădoiu, stareţul Mănăstirii Cernica, precum şi preoţi şi diaconi din obştea monahală. La începutul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a binecuvântat şi mulţimea de pelerini care aştepta în rânduială să se închine la moaştele Sfântului Calinic. Învierea se identifică cu Persoana Mântuitorului Iisus Hristos După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţitul Părinte Episcop Varlaam a ţinut un cuvânt de învăţătură despre învierea dreptului Lazăr şi Intrarea Domnului în Ierusalim. "De la învierea lui Lazăr şi cuvintele Mântuitorului care arată că: "Eu sunt Învierea şi Viaţa" învăţăm că învierea nu este un fenomen natural, ci se identifică cu o Persoană, pentru că Cel care poate învia morţii şi Cel care dăruieşte viaţa veşnică este Persoana veşnică a Mântuitorului Iisus Hristos, Unul din Sfânta şi Dumnezeiasca Treime. El se apropie de mormânt, deşi surorile celui mort au spus că este a patra zi de când a murit şi a început să miroasă. Iar el apropiindu-se l-a strigat pe Lazăr: "Lazăre, vino afară!", şi, deşi era legat cu giulgiurile, Lazăr îl ascultă şi mort pe Mântuitorul şi înviază şi iese afară", a spus Preasfinţia Sa. Intrarea Mântuitorului în Ierusalim este momentul care-l apropie de sfintele Sale pătimiri şi de moarte, de aceea acest moment a fost proorocit de profeţii Vechiului Testament. "De Florii, s-a împlinit ceea ce s-a spus de Zaharia Proorocul: "Bucură-te, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor, smerit şi pe asin, pe mânzul asinei". Ca şi celelalte profeţii, şi aceasta s-a împlinit în detaliu, iar Iisus va fi prins, condamnat la moarte şi dat pe mâinile păgânilor romani să fie răstignit. Săptămâna aceasta, la denii, când se va aminti câte un moment din sfintele pătimiri ale Mântuitorului, evangheliştii vor repeta cuvintele: "Aceasta s-a făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus de proorocul"", a arătat PS Episcop Varlaam Ploieşteanul. La finalul Sfintei Liturghii, au fost oferite şi pacheţele credincioşilor. Anul acesta, prăznuirea Sfântului Calinic de la Cernica a căzut în Sfânta şi Marea Zi Miercuri (11 aprilie), în Săptămâna Patimilor şi, conform rânduielilor liturgice şi a Tipicului Mare al Sfântului Sava cel Sfinţit, prăznuirea s-a mutat în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim.