Închisorile părintelui Nicolae Marinescu din Moţăţeii Doljului

S-a născut la 27 noiembrie 1894, în familia unui învăţător din Coşovenii de Sus, judeţul Mehedinţi. După şcoala primară din satul natal, tânărul Marinescu şi-a îndreptat paşii către Seminarul Central din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1915. În acelaşi an s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, urmând doar anul I, deoarece România intra în războiul mondial. A fost mobilizat în Compania I sanitară, până în octombrie 1917, când pentru un an a urmat Şcoala de ofiţeri de la Cucorani, judeţul Botoşani. După război s-a căsătorit, primind darul preoţiei pe seama Parohiei Fântâna Banului, din comuna Cetatea, judeţul Dolj. Ca preot, a reluat cursurile Facultăţii de Teologie, însă cu foarte mari greutăţi materiale, reuşind să obţină licenţa în anul 1934 cu distincţia „magna cum laude”. De la 1 octombrie 1923 a fost transferat la Parohia Moţăţei II, judeţul Dolj. Aici a construit o clopotniţă de zid, a înfiinţat un cămin cultural, al cărui vicepreşedinte era, şi a întreţinut o cantină pentru 60 de şcolari. În perioada interbelică s-a implicat în acţiunea de regenerare spirituală aşa cum o proclama Mişcarea legionară. A fost şef de cuib şi chiar şef de sector în perioada guvernării naţional-legionare, activitatea sa politică încheindu-se după evenimentele din ianuarie 1941. Pentru acest trecut politic, părintele Marinescu a fost luat în vizorul autorităţilor comuniste. În noaptea de 15 spre 16 august 1952 a fost arestat şi trimis în beciurile Securităţii din Piteşti. Anchetatorii au încercat „să dovedească” trecutul legionar al părintelui mai ales din declaraţiile unor martori, care fie se contraziceau, fie oferea informaţii sumare. Cu toate acestea, sub acuzaţiile de „cel mai mare duşman al clasei muncitoare şi ţărănimii muncitoare” şi „cel mai înrăit duşman al regimului de democraţie populară”, părintele Marinescu a fost trimis pentru o perioadă de 60 luni în colonie de muncă. Totuşi, datorită vârstei înaintate, după o perioadă de detenţie la Giurgiu, la 23 iunie 1954 era eliberat din penitenciarul Piteşti. S-a întors între păstoriţii săi de la Moţăţei şi în mijlocul familiei. Însă pentru puţin timp. Din cauza aceluiaşi trecut politic, la 21 iunie 1959 a fost arestat din nou şi, fără nici o anchetă, trimis în lagăr de muncă în detenţie administrativă pentru o perioadă de 72 de luni. A cunoscut lagărele de muncă de la Periprava (iulie 1959, ianuarie 1963) şi Salcia (octombrie 1959). Din cauza vârstei înaintate şi a sănătăţii precare, la Periprava a fost declarat „inapt” şi trimis să muncească la „spălătorul de rufe manual”. A fost eliberat din Periprava la 8 mai 1964.