Îndemnuri pentru sporirea vieţii duhovniceşti

Cu binecuvântarea şi la invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, arhimandritul Zaharia Zaharou, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Maldon-Essex, Anglia, a susţinut, în zilele de 2 şi 3 noiembrie, două conferinţe duhovniceşti în Bucureşti. Arhimandritul Zaharia Zaharou este unul dintre ucenicii direcţi ai părintelui Sofronie Saharov şi unul dintre marii duhovnici ai mănăstirii amintite.

Reputaţia duhovnicească a părintelui arhimandrit Zaharia Zaharou a adunat numeroşi bucureşteni, de vârste diferite, duminică seară, la conferinţa duhovnicească pe care părintele duhovnic de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Maldon-Essex a susţinut-o în Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti. Înainte de a fi citită traducerea meditaţiei duhovniceşti, intitulată „Zdrobirea inimii şi lacrimile - hrana sufletului“, de către părintele Vasile Gavrilă, protoiereul Protopopiatului Sector 3 Capitală şi parohul Bisericii „Sfântul Nicolae“-Ghica (paraclis universitar), părintele arhimandrit Zaharia Zaharou a mulţumit lui Dumnezeu pentru că a reuşit să ajungă în Bucureşti şi Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care l-a invitat în România.

Părintele arhimandrit Zaharia Zaharou a subliniat necesitatea şi importanţa pocăinţei, care are menirea de a reînnoi în om dragostea lui faţă de Dumnezeu şi de a dori neîncetat cele dumnezeieşti. „Viaţa trăită în pocăinţă este una dinamică. Nu este o lucrare pe care astăzi o săvârşim şi pe urmă o neglijăm pentru câteva zile, ca mai apoi să ne întoarcem la ea. Dacă nu păstrăm fierul mereu înroşit, spun Părinţii, nu vom putea să-i dăm forma pe care o dorim. Inima noastră trebuie să fie pururi zdrobită de poruncile dumnezeieşti, de harul lui Dumnezeu, pentru că la fel cum în ceara moale şi caldă se poate întipări o imagine, tot aşa într-o inimă caldă se poate întipări chipul lui Hristos“, a spus arhim. Zaharia Zaharou.

Pocăinţa, a mai afirmat părintele duhovnic al Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Maldon-Essex, presupune osândirea sinelui, şi nu judecarea aproapelui, întrucât „gândurile de judecată sunt semnul îndepărtării noastre de Dumnezeu, iar dacă ne judecăm aproapele, nu vom dobândi nici măcar o fărâmă din dragostea lui Dumnezeu“. Astfel, zdrobirea inimii şi lacrimile sunt hrana duhovnicească a sufletului, iar prin ele „mintea se luminează şi ne înalţă la starea de îndumnezeire şi atunci inima noastră nutreşte această dorinţă, bunăvoire, ca şi Dumnezeu, ca toţi să se mântuiască. Din acest moment începe lucrarea omului adevărat. (…) Dacă ne vom osândi pe noi înşine, nu vom mai putea să ne răzvrătim atunci când cineva ne osândeşte. Singura atitudine bineprimită de Dumnezeu este a ne considera pe noi înşine nevrednici de El şi de semenii noştri. Acesta este începutul dragostei de Dumnezeu şi de aproapele. Atunci nu va ieşi din gura noastră nici un cuvânt de judecată sau de osândă împotriva semenilor noştri, fiindcă energia pe care o primim de la Dumnezeu, ca răsplată pentru zdrobirea inimii şi pentru lacrimile vărsate, nu va lăsa nici un cuvânt negativ să iasă din gâtlejul nostru. Fie ca Dumnezeu să ne dea să avem mereu această zdrobire a inimii pentru a deveni fără de păcat, căci singura clipă în care omul este fără de păcat este atunci când se osândeşte pe sine“, a mai explicat părintele Zaharia Zaharou.

La finalul cuvântului duhovnicesc, potrivit tradiţiei, invitatul conferinţei a răspuns la întrebările celor prezenţi. Conferinţa de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti a fost organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Bucureşti.

Smerenia, calea spre toată izbânda duhovnicească

A doua conferinţă duhovnicească pe care părintele arhim. Zaharia Zaharou a susţinut-o în capitala ţării noastre a fost în cadrul Cercului pastoral-misionar al Protopopiatului Sector 3 Capitală, care a avut loc ieri, 3 noiembrie, în sala de conferinţe a protoieriei. Părintele protoiereu Vasile Gavrilă a explicat necesitatea acestei întâlniri duhovniceşti, întrucât preoţii îşi desfăşoară activitatea într-o societate care provoacă Biserica în raport cu responsabilităţile şi răspunsurile pe care trebuie să le dea. 

„Sunt foarte bucuros să fiu cu dumneavoastră şi să împărtăşim câteva gânduri, dat fiind că toţi am primit harul mai presus de fire al Preoţiei. Toţi am primit o mare cinstire de la Dumnezeu, aceea de a fi împreună-lucrători cu El în lucrarea de reîmpăcare a omului cu Dumnezeu. Nu există dar mai înalt decât preoţia, dar este unul care cere multă jertfă şi trebuie să fim foarte smeriţi în tot ceea ce facem, astfel încât să-l putem păzi până la ultima noastră suflare. Vă rog să mă iertaţi în greutatea pe care o am în a exprima ceea ce vreau, fiindcă am învăţat de la părintele nostru, părintele Sofronie, că un preot nu învaţă pe un alt preot“, a mărturisit părintele arhimandrit Zaharia Zaharou. 

În cadrul cuvântului duhovnicesc „Zidirea Bisericii lui Dumnezeu înlăuntrul nostru şi înlăuntrul aproapelui nostru“, părintele arhimandrit a atras atenţia cu privire la riscul preoţilor, „aflaţi deja de mulţi ani pe cale“, de a slăbi lupta duhovnicească şi a accentuat importanţa râvnei duhovniceşti prin care să se „zidească inimi curate“, care să-L cunoască pe Dumnezeu. „Sfinţii Părinţi ne încredinţează că suntem pe calea mântuirii atunci când zi de zi punem un nou început în zidirea templului lui Dumnezeu înlăuntrul nostru, dar şi în păzirea templului lui Dumnezeu ridicat înlăuntrul semenilor noştri. Făcând aceasta, împlinim cele două mari porunci dumnezeieşti de care atârnă toate: Îl iubim pe Dumnezeu, dându-I tot locul din inima noastră, şi ne iubim şi semenii, dorind ca acelaşi lucru să se întâmple şi în inimile lor, adică să izbutească şi ei să-I dea Domnului tot locul din inima lor.“

Un rol deosebit în păstrarea templului lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru îl are smerenia, fiindcă aceasta este calea spre toată izbânda duhovnicească. „Doar atunci când învăţăm să trăim în smerenie, facem loc în inima noastră harului lui Dumnezeu. Începutul este întotdeauna anevoios, însă, dacă dăm dovadă de răbdare, atunci va veni şi mângâierea harului lui Dumnezeu, şi această mângâiere este cea care va lucra în locul nostru, şi calea ni se va părea uşoară. Atunci vom afla mare odihnă, mare mângâiere pe această cale, pentru că atunci începem cu adevărat să devenim «învăţaţi de Dumnezeu» (Ioan 6, 45)“, a conchis părintele arhimandrit Zaharia Zaharou.