Indiferent de cum a fost conceput, copilul este o binecuvântare

Trăim într-o ţară considerată preponderent creştină, însă când vine vorba de morala creştină suntem total deficitari. Se consideră ca fiind o ruşine să le vorbeşti copiilor despre droguri, contracepţie, boli cu transmitere sexuală, însă nu e considerat ca fiind o ruşine să faci un avort. Adesea întâlnim chiar în sălile de chiuretaje mame inconştiente, venite cu fetele lor pentru ca acestea din urmă să avorteze. Unde mai punem că, de cele mai multe ori, chiar mama fetei însărcinate este cea care îşi împinge fiica să comită o asemenea crimă, considerând că dacă va naşte acel copil viitorul fetei va fi distrus. Alteori, din cauza familiei sau a soţului/prietenului inconştient, fetele fac compromisul de a avorta, deşi în sufletul lor sunt conştiente că avortul înseamnă o dublă crimă: cea a pruncului nenăscut şi cea a propriului suflet. Căci nu există femeie care, odată făcând chiuretaj, să îşi poată trăi viaţa în continuare cu fruntea sus, de parcă uciderea acelei fiinţe nevinovate ar fi fost doar un vis urât. Zilnic, programările pentru chiuretaj au devenit mai dese decât cele la stomatologie, de parcă renunţarea la acel prunc ar fi asemenea extracţiei unui dinte cariat. Datele oficiale de la Institutul Naţional pentru Statistică arată că în anul 1990 s-au efectuat 992.265 de avorturi. În primii ani după Revoluţie, avortul era cea mai utilizată metodă contraceptivă. Într-un an erau întrerupte două treimi din sarcini. Media avorturilor în România este de trei-patru pentru o femeie, în timp ce în Europa Occidentală media scade sub un avort. Acelaşi studiu arată că în Iaşi se realizează 60 de întreruperi de sarcină zilnic. Iar astăzi situaţia este mult mai gravă. Şi dacă totuşi am avut o clipă de inconştienţă şi am rămas însărcinate fără să dorim acest lucru, să nu mergem cu un pas mai aproape de prăpastie omorând o viaţă nevinovată! Ce vină are bietul suflet că noi sau cei din jur nu-l dorim? Mai mult iubeşte Dumnezeu o femeie care, în afara căsătoriei fiind, a ales totuşi să dea naştere unui prunc, decât pe cea care a încercat să îşi spele clipa de inconştienţă cu vărsare de sânge. Să ne gândim mai mult la binele acelui suflet care s-a refugiat de răutăţile acestei lumi în pântecele mamei, decât la propriul confort, la propria bunăstare! Chiar dacă nu sunteţi căsătorită sau tatăl copilului nu vrea să-şi asume responsabilitatea faptelor sale, alegeţi totuşi să daţi viaţă îngeraşului din voi, acelui copil condamnat de societate ca fiind copil „din flori“, şi veţi simţi cum Dumnezeu vă ia sub aripa Lui ocrotitoare. Un copil, indiferent de situaţia în care a fost conceput, este o binecuvântare a casei şi, mai mult, este îngerul dumneavoastră păzitor.