Întâlnire catehetică la Protopopiatul Iaşi 2

Un articol de: Pr. Dr. Neculai Dorneanu - 23 Iunie 2014

Vineri, 20 iunie 2014, a fost organizată o nouă întâlnire, de această dată cu preoţii din Protopopiatul Iaşi 2, din cadrul programului catehetic desfăşurat în acest an de Arhiepiscopia Iaşilor, menit să-i apropie mai mult pe preoţi şi pe credincioşi de înţelegerea Sfintei Spovedanii şi Sfintei Împărtăşanii.

Activitatea învăţătorească este una dintre îndatoririle Preoţiei, respectându-se porunca Mântuitorului Iisus Hristos „Mergând, învăţaţi toate neamurile (...) învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă..“ (Matei 28, 19 -20). A-i învăţa cuvintele Mântuitorului pe necreştini - şi împlinirea poruncilor dumnezeieşti pe cei care au primit deja credinţa - este o misiune a Bisericii care nu şi-a pierdut nici astăzi actualitatea apostolică. Pe de o parte, există în întreaga lume foarte mulţi oameni cărora încă nu li s-a vestit Evanghelia lui Hristos, misiunea şi datoria Bisericii fiind să o propovăduiască!, iar pe de altă parte, creştinii înşişi au nevoie de o intensă catehizare pentru a face diferenţa între adevărata credinţă creştină şi cea eretică, între adevărata trăire morală creştină şi cea a unei lumi care se poate socoti creştină, ca tradiţie, dar adoptă pe zi ce trece practici de vieţuire anticreştine (imorale) fără remuşcări şi fără conştiinţa că astfel Îl mânie pe Dumnezeu. Avem nevoie, aşadar, atât de o catehizare misionară - ad extra - prin care să aducem pe păgâni la creştinism, cât şi de o catehizare pastorală - ad intra - prin care creştinii ortodocşi sunt ajutaţi să aprofundeze învăţăturile Bisericii, atât pentru o mai intensă trăire a poruncilor lui Dumnezeu, cât şi pentru a face faţă cu succes provocărilor contemporane.

În acest ultim sens, Biserica Ortodoxă Română a început, după 1990, o constantă activitate catehetică ad intra, activitate care în ultimii şapte ani - prin osteneala Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române - a cunoscut o dezvoltare constantă şi puternică prin desfăşurarea unor proiecte catehetice naţionale („Hristos împărtăşit copiilor“ - este un exemplu ca structură şi continuitate, în cei peste şapte ani de când se desfăşoară la nivel naţional) şi a unor programe catehetice naţionale pentru anul în curs (pentru anul 2014, programa catehetică a Arhiepiscopiei Iaşilor - realizată sub coordonarea arhim. consilier Hrisostom Rădăşanu şi a pr. inspector Bogdan Racu - care are ca teme Sfânta Spovedanie, Sfânta Liturghie şi Sfânta Euharistie, ţinându-se seama că anul în curs a fost declarat de Sfântul Sinod An omagial euharistic). Totodată, atât la nivelul administraţiei patriarhale, cât şi la cel al administraţiei fiecărei eparhii în parte - în cadrul Sectorului învăţământ - lucrează un inspector desemnat special pentru cateheză, iar la fiecare protopopiat există un responsabil pentru cateheză.

Am făcut o astfel de trecere în revistă pentru a sublinia faptul că activitatea catehetică desfăşurată la sediul Protopopiatului Iaşi 2, vineri, 20 iunie 2014, începând cu ora 13:00, se înscrie în acest efort de a reaşeza activitatea catehetică în parohii la locul fruntaş pe care-l merită - poziţie pierdută în anii comunismului - şi de care este o reală nevoie pentru a forma credincioşi activi, angajaţi în misiunea şi slujirea Bisericii. După rostirea rugăciunii „Împărate ceresc“, aplicaţia catehetică a fost deschisă de părintele Bogdan Racu, inspector eparhial pe probleme de învăţământ şi cateheză, delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, care a făcut o expunere despre scopul prezentei întâlniri şi a deschis propriu-zis ora de cateheză. Apoi a luat cuvântul părintele Ioan Stoleru de la Parohia Orzeni, cel care a susţinut tema catehetică „De ce ne împărtăşim?“ - ca o cateheză model pentru adulţi - în faţa a 18 preoţi din Protopopiatul Iaşi 2. Aceştia au primit mesajul catehetic, de această dată nu ca teologi, ci ca simpli credincioşi. Scopul a fost de la început mărturisit: acela de a aplica şi dezbate metode catehetice adaptate cerinţelor de comunicare actuale (mesaj transmis clar, simplu şi direct), folosind mijloace tehnice adecvate (slide-uri prezentate cu video-proiectorul), aplicând tehnici de învăţare activă (în acest sens au fost folosite tehnici precum dezbaterea; ştiu, vreau să ştiu, am învăţat ş.a).

După prezentarea catehezei, preoţii participanţi, împărţiţi în patru grupe de lucru, au fost invitaţi să-şi exprime părerile, răspunzând, astfel, la întrebarea-temă „De ce ne împărtăşim?“. Apoi, cei prezenţi au avut posibilitatea să facă observaţii cu privire la metodele folosite, precum şi să propună metode şi modele catehetice inspirate sau verificate prin propria lor experienţă de cateheţi în parohie.

Părintele Vilie Doroşincă, protoiereul Protopopiatului Iaşi 2, şi-a exprimat la final punctul de vedere atât asupra manierei de expunere a părintele Ioan Stoleru, care a fost una exemplară, cât şi asupra actualităţii subiectului, subliniind totodată importanţa clarificărilor aduse de părintele inspector Bogdan Racu. Scopul întâlnirii catehetice de la Protopopiatul Iaşi 2 a fost acela ca preoţii prezenţi să împărtăşească, la rândul lor, confraţilor preoţi experienţa şi concluziile într-o viitoare întâlnire de cerc pastoral, care va avea ca temă prezentarea unei cateheze pentru adulţi. Este un nou pas în efortul de a ne împlini, ca preoţi, misiunea învăţătorească.