„Întâlnirea cu lucrarea lui Dumnezeu face din pescari apostoli”

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 22 Septembrie 2024

Duminica a 18-a după Rusalii, celebrată de Biserica Ortodoxă astăzi, 22 septembrie, amintește în textul Sfintei Evanghelii de episodul pescuirii minunate (Luca 5, 1-11). Cu acest prilej, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învă­ță­tură în care a evidențiat principalele învățături care se desprind din acest text scripturistic.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat faptul că în textul evanghelic amintit corabia prefigurează Biserica, loc al întâlnirii oamenilor cu Dumnezeu.

„Predica lui Iisus șezând în corabie este o prefigurare a tainei Bisericii prezentă în lume aceasta, precum o corabie plutind pe marea uneori liniștită, alteori învolburată. Biserica este corabia mântuirii care trece oamenii de pe țărmul vieții pământești trecătoare pe tărâmul vieții cerești netrecătoare. (...) Corabia din Evanghelie preînchipuie Biserica lui Hristos ca spațiu al mântuirii sau ca adunare a oamenilor în iubirea mântuitoare și sfințitoare a Preasfintei Treimi. De aceea, majoritatea bisericilor ca lăcașuri de cult, din primele veacuri și până astăzi, se construiesc în formă de corabie, chiar dacă mai târziu, în secolul al 10-lea, corabia a luat forma crucii. Turla principală seamănă cu un catarg, purtând în vârf o cruce. Această normă a fost fixată în «Constituțiile apostolice» în secolul al 4-lea. Cuvântul «ναός» (naos) care desemnează partea centrală, cea mai mare, a unei biserici înseamnă «corabie». Nava aceasta este simbol pentru Biserică, spațiu de întâlnire a oamenilor cu Dumnezeu. La cârma corabiei Se află Hristos, Capul Bisericii, iar din această corabie a Bisericii se predică Evanghelia lui Hristos, iar în ea se săvârșesc Sfintele Taine ale Împă­răției cerurilor”, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, evidențiind modul în care Simon a răspuns solicitării Mântuitorului de a arunca din nou mrejele în apă, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat faptul că pescuirea minunată reprezintă o pregătire a ucenicilor pentru a deveni apostoli ai Săi.

„Ucenicul Simon-Petru nu avea mare speranță că va prinde pește, dar fiind smerit și ascultător, a împlinit ceea ce i-a spus Iisus, Învăță­torul Său. Smerenia ucenicului înseamnă ascultare de Învățătorul Său. Simon Petru era un pescar iscusit, experimentat, care știa cum se prinde pește noaptea, cu multă răbdare și osteneală. După o noapte întreagă în care nu a prins nimic, istovit de puteri și trist pentru că nu a avut izbândă, pescarul Simon-Petru nu avea multă speranță că va putea pescui vreun pește. Totuși, Evanghelia nu spune că el s-ar fi îndoit, dar nici că avea mult entuziasm, ci doar că a făcut ascultare. Semnul smereniei lui Simon-Petru este tocmai ascultarea sa de Iisus. (...) Primele cuvinte ale lui Simon-Petru după minunea pescuirii nu au fost cuvinte de mulțumire, cum era normal, ci o mărturisire a păcă­toșeniei sale în fața lui Dumnezeu Cel Sfânt: «Ieși de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos!» Spunând acestea, Simon a mărturisit lucrarea dumnezeiască a lui Iisus, dar și fiorul și teama omului credincios când se întâlnește cu lucrarea sfințeniei Fiului lui Dumnezeu. Vedem în cuvintele și gesturile ucenicului Simon-Petru din această Evanghelie atitudinea pe care trebuie să o avem când ne întâlnim cu Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, prezent în corabia mântuirii. Pescuirea minunată a schimbat viața lui Simon-Petru. Din pescar obișnuit el a devenit trimis sau misionar al lui Hristos în lume. Observăm, așadar, că după ce omul credincios ascultă Evanghelia lui Hristos și împlinește cuvintele Lui, se arată și lucrarea sfântă a lui Hristos în viața sa. Numai în stare de ascultare smerită și de împlinire a poruncilor lui Hristos poate simți omul sfințenia lui Dumnezeu, care contrastează cu păcăto­șenia omului. Astfel, înțelegem că pescuirea minunată a fost lucrare de pregătire a ucenicilor lui Iisus pentru ca ei să înțeleagă că slujirea lor de adunare a oamenilor în Biserica lui Hristos trebuie să se bazeze mai întâi pe lucrarea harului lui Hristos, pe împlinirea poruncilor Sale”, a spus Preafericirea Sa.

De asemenea, Patriarhul României a arătat faptul că harul lui Dumnezeu, ca ajutor în lucrarea cea duhovnicească, se oferă oamenilor harnici, smeriți și nevoitori.

„Trebuie remarcat faptul că Domnul Iisus nu a săvârșit această minune a pescuirii covârșitoare pentru niște pescari leneși, care au dormit toată noaptea, ci minunea s-a făcut pentru pescari harnici, care s-au ostenit toată noaptea, dar, pentru că nu au prins nimic, s-au smerit mult. Abia atunci când i-a aflat în stare de oboseală după multă osteneală și în stare de smerenie după un mare eșec, Hristos Domnul le-a dăruit ajutorul Său care face minuni. În această privință, Sfântul Isaac Sirul spune că Dumnezeu dăruiește omului harul Său nu pentru mulțimea ostenelilor, ci pentru smerenia care vine din multe osteneli. (...) Evanghelia de astăzi ne învață că Dumnezeu cunoaște atât ostenelile, cât și limitele sau nepu­tințele oamenilor, dar îl învață pe om să Îi ceară ajutorul, să lucreze împreună cu El, să se bucure de iubirea Lui milostivă în stare de smerenie și de recunoștință. Dumnezeu iubește pe omul smerit care Îi cere ajutorul, lucrează în comuniune de iubire cu El și se stră­du­iește să fie harnic și darnic, fiindcă întreaga viață este dar al lui Dumnezeu pentru oameni și trebuie trăită ca dăruire de sine lui Dumnezeu și oamenilor”, a remarcat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.