Întâlnirea preoţilor din Arhiepiscopia Timişoarei
Ieri a avut loc întâlnirea preoţilor şi diaconilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei. Conferinţa s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, în urma hotărârii Permanenţei Consiliului eparhial din 31 ianuarie.
Întrunirea a început la Catedrala mitropolitană „Sfinţii Trei Ierahi“ din Timişoara cu săvârşirea Sfintei Liturghii oficiate de Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Lucrările conferinţei au continuat în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, prezidate de Preasfinţia Sa, în prezenţa preoţilor consilieri, a protopopilor şi a clericilor din cele 6 protopopiate: Timişoara I, Timişoara II, Lugoj, Deta, Făget şi Sânnicolau Mare. Cuvântul de deschidere a aparţinut Preasfinţitului Paisie, care a evidenţiat importanţa întâlnirii pentru consolidarea relaţiilor dintre parohii şi Administraţia Eparhială. Pe ordinea de zi a întâlnirii s-au regăsit subiecte privind buna desfăşurare a activităţilor depuse de sectoarele Arhiepiscopiei Timişoarei.
Astfel, în cadrul Sectorului social a fost prezentat regulamentul pentru preoţii misionari, care au datoria de a colabora cu Centrul eparhial şi de a se implica în proiectele sociale desfăşurate de arhiepiscopie. La Sectorul economic au fost prezentate hotărârile Sfântului Sinod şi reglementările Consiliului eparhial privind aspectele administrativ-edilitare ce se desfăşoară în parohii cu privire la executarea lucrărilor de pictură, la procedurile bisericeşti şi civile privind construirea unor lăcaşuri de cult, precum şi respectarea normelor de sănătate şi securitate în muncă. S-au adus în atenţia preoţilor parohi modalităţile de organizare a pelerinajelor prin colaborarea cu Centrul de pelerinaje al Arhiepiscopiei Timişoarei, respectiv cu agenţia „Basilica Travel“ a Patriarhiei Române cu scopul de a face cunoscute valorile spirituale şi partimoniale ale Bisericii. La Sectorul cultural s-a accentuat susţinerea Şcolii ortodoxe primare „Sfântul Antim Ivireanul“ şi a Grădiniţei „Troiţa“, primele unităţi de învăţământ confesional înfiinţate în cuprinsul eparhiei. Tot în cadrul educaţional s-a evidenţiat necesitatea sprijinirii secţiei de teologie a Liceului Pedagogic „Carmen Sylva“, precum şi a Facultăţii de Teologie din Timişoara. Totodată, Preasfinţia Sa i-a rugat pe părinţii slujitori prezenţi să respecte programul liturgic al parohiilor urbane şi rurale pentru a răspunde nevoilor duhovniceşti ale credincioşilor, dar şi pentru a îmbunătăţi activitatea catehetică-misionară a unităţilor de cult. De asemenea, s-a reamintit preoţilor că au datoria de a promova presa bisericească locală şi naţională cu scopul de a face cunoscută activitatea Bisericii pe toate planurile ei.