Întâmpinarea Domnului prăznuită la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 03 Feb 2023

La praznicul Întâmpinării Domnului, numeroşi credincioși au venit să se roage la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

În cuvântul de învățătură, IPS Părinte Mitropolit Laurențiu le-a vorbit credincioșilor despre praznicul Întâmpinării Domnului.

„Sfânta noastră Biserică prăz­nu­iește astăzi o sărbătoare împărătească, numită «Întâmpinarea Dom­nului». Este cel de-al treilea praznic împărătesc rânduit, în ordine cronologică, legat de viața Mântuitorului Iisus Hristos. Primul a fost Nașterea Domnului, Crăciunul, apoi Tăierea Împrejur și iată-ne acum, la Întâmpinarea Domnului. Observăm, deci, de la început, o succesiune a praznicelor legate de viața Mântuitorului Iisus Hristos, care toate au în centru Învierea Lui. Acest sistem pascal de rânduire a praznicelor este însă totdeauna dublat de cel legat de viața sfinților, adică la datele trecerii la cele veșnice, trecerii în Împărăția cerurilor a sfinților care sunt pomeniți și acești aleși ai lui Dumnezeu. Praznicul acesta se numește «Întâmpinarea Domnului» pentru că familia sfântă, Maica Preacurată L-a adus pe Pruncul Iisus să îndeplinească o formalitate prevăzută în legea iudaică și El a fost întâmpinat de Dreptul Simeon”, a spus ierarhul.

De asemenea, IPS Mitropolit Laurenţiu s-a referit la acest profet, om al Vechiului Testament care a rămas în așteptarea împlinirii făgăduințelor: „El de la Duhul Sfânt a avut această încredințare, că va fi cel care Îl va întâmpina pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat și el Îl va recunoaște așa cum a fost recunoscut la Botez de către Tatăl, el Îl va recunoaște drept Cel Care a venit ca să împlinească misiunea aceasta, lucrarea aceasta de mântuire a întregii omeniri. Observăm că se îngemănează cele ale Vechiului Testament cu cele noi împlinite de Mântuitorul Iisus Hristos”.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.

În aceeași zi, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a sfințit mai multe antimise care vor fi trimise mai apoi în parohii din Arhiepiscopia Sibiului.