Întâmpinarea feciorelnică a Mirelui

Pentru Sfânta şi Marea Marţi din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinţii Părinţi au rânduit a se citi pericopa evanghelică de la Matei ce relatează Pilda celor zece fecioare. Despre parabola celor zece fecioare în urcuşul sufletesc spre Învierea Domnului ne-a vorbit părintele Vasile Dumitrescu, profesor la Seminarul Teologic "Sfântul Voievod Neagoe Basarab" din Curtea de Argeş.

Pentru înţelegerea semnificaţiilor zilelor Săptămânii Patimilor, se cuvine să recurgem la învăţătura celor ce le-au rânduit în cultul Bisericii – Sfinţii Părinţi: "Urcuşul spre Înviere nu poate evita Săptămâna Patimilor, săptămână asupra căreia s­au aplecat cu multă grijă Sfinţii Părinţi când au ales temele spre care trebuie să se îndrepte meditaţia noastră duhovnicească. Iar, dacă Pilda celor zece fecioare se află printre aceste teme, înseamnă că importanţa ei este una covârşitoare. Demersul nostru spre a înţelege semnificaţiile tainice ale acestei pilde ar trebui să ţină cont de două aspecte: pe de o parte, să nu rătăcim de la ceea ce a vrut Mântuitorul să transmită, iar mai apoi să ne adresăm omului contemporan care nu mai are preocupări duhovniceşti, iar aplecarea lui spre interioritate aproape că nu mai există. Şi, cu siguranţă, pentru a obţine şi rezultate, avem nevoie de autoritatea Sfinţilor Părinţi, căci nu putem despărţi vreodată înţelegerea Sfintei Scripturi de Sfânta Tradiţie." Mântuitorul Hristos ne vorbeşte prin parabole Sfânta şi Marea Marţi are drept pericopă evanghelică o pildă, procedeu foarte des folosit de Mântuitorul Hristos în predicarea Evangheliei Sale: "De mai multe ori pe parcursul activităţii Sale în mijlocul oamenilor, Mântuitorul a abordat tema Împărăţiei Cerurilor. Şi de fiecare dată când Mântuitorul a abordat tema, a descoperit alte şi alte dimensiuni şi înţelesuri ale Împărăţiei. Şi fiecare nouă dimensiune, fiecare nou înţeles, oricât de altul ar fi părut, spunea totul. Sub altă formă, dar totul. Şi, pentru a preciza şi mai mult aceste înţelesuri profunde, Mântuitorul compară Împărăţia Domnului cu o Cină sau cu o Nuntă la care suntem invitaţi toţi. Iisus preferă să vorbească în parabole, adică într-un limbaj simbolic, pentru ca aceia ce ascultă să vadă şi să înţeleagă fără să cuprindă. Apoi parabola îi dă posibilitatea să vorbească în mod spontan, în afara sinagogii, în aer liber, în corabie, pe coline, pe drum, fără un text biblic în faţă. Parabolele au un stil popular, se referă la oameni reali şi la evenimente din mediul palestinian. Cu aceasta Iisus vrea să sensibilizeze populaţia care nu frecventa sinagoga: femei, copii, perceptori. Parabola stimulează imaginaţia şi conversaţia, provoacă tensiuni, neînţelegeri şi conflicte, ocazii pentru Iisus de a interveni. Într­adevăr, el explică, interpretează, face aluzii în faţa cărora ascultătorii se simt liberi. În toate parabolele se plasează de partea celor ce ascultă, lăsând auditorilor libertatea de a răspunde. Iisus nu impune doctrine definitiv formulate sau exegeze enigmatice cu ambiguităţi, ci vrea să releve forţa lui Dumnezeu care este ascunsă oamenilor. "Iată, Mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea Lui!" Asemenea troparului cântat la slujba deniei, care vesteşte că Mirele vine în miezul nopţii, şi fericită e sluga pe care o va afla priveghind, cuvântul evanghelic al parabolei prezintă răspunsul înţelept al celor cinci fecioare la vestirea Iată, Mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea Lui: "Pilda celor zece fecioare ne aduce înainte acest mesaj al întâlnirii omului cu Dumnezeu, întâlnire care nu poate avea loc oricum şi oricând. Regulile sunt stabilite de Mire, de Împărat. El vrea să vină pe neştiute, în miez de noapte, ca să menţină trezvia celor ce-L aşteaptă. Mirele cere şi împlinirea unor condiţii: candelele (sufletele) să aibă untdelemnul faptelor bune şi al milosteniei. Iar fecioarele cele nebune aveau untdelemn, dar nu de-ajuns, nu au lucrat până la venirea nopţii (morţii) şi, mai mult, au plecat să ia untdelemn de acolo de unde nu mai era, de la cei săraci, care de-abia au fapte pentru mântuirea lor, nu au să vândă şi nici nu-şi pot împrumuta faptele pentru mântuirea altora. Cumva, pilda aceasta stă în centrul Săptămânii Patimilor. Ea ne aduce înainte, în chip tainic, Sfânta Cruce, pentru că avem datoria de a dori nunta Mirelui ceresc (dimensiunea verticală), dar nu putem ajunge la ea fără a ne apleca spre semenii noştri cu iubire şi milostenie (dimensiunea orizontală). Braţele spirituale ale Crucii se întâlnesc în fecioarele înţelepte, care iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni din tot adâncul fiinţei lor, care este clădită pe jertfă, pe renunţare, căci nu e uşor să biruieşti patimile aduse de pofte. Iar în fecioarele nebune, ca şi în "nebunii" contemporani, nu rămâne decât făţărnicia unei fapte bune făcute în duh egolatru, pentru slavă deşartă, pentru publicitate, pentru agonisire de false laude". Modelul fecioriei În continuare, părintele profesor a descris frumuseţea fecioriei aşa cum reiese ea din discursul Mântuitorului: "Nu e întâmplător nici faptul că Mântuitorul alege să vorbească despre fecioare şi nu despre o altă categorie de oameni. Dacă ţinem cont că primii oameni trăiau în feciorie, devine extrem de limpede de ce oamenii ce trăiesc în feciorie capătă o mai mare apreciere. Pofta trupească este o consecinţă a căderii în păcat şi biruirea ei face din om un înger în trup. Fecioria este viaţa îngerilor, însuşirea oricărei firi necorporale. Ştim că Domnul a binecuvântat căsătoria când a trăit printre oameni, săvârşind prima minune la nunta din Cana Galileii şi ştim şi pe Sf. Ap. Pavel, care a spus: Cinstită este căsătoria şi patul neîntinat. Ştim totuşi că fecioria este superioară căsătoriei. Cunoaştem că toţi muritorii, afară de începătorii neamului omenesc, sunt odrasle ale căsătoriei. Aceia sunt plăsmuiri ale fecioriei şi nu ale căsătoriei. Necăsătoria, însă, este imitarea îngerilor. Prin urmare, pe cât este superior îngerul omului, pe atât mai cinstită este fecioria decât căsătoria. Dar de ce spun înger? Însuşi Hristos, slava fecioriei, născut numai din Tatăl fără de început, dar şi întrupat pentru noi fără de împreunare din Fecioară şi făcut Om asemenea nouă, a arătat în El Însuşi fecioria cea adevărată şi desăvârşită. Pentru aceea nici nu ne-a poruncit-o, căci nu toţi pricep acest cuvânt. El însă, prin faptă, ne-a învăţat şi ne-a împuternicit spre aceasta, după cum tâlcuieşte Sfântul Ioan Damaschin. Domnul Hristos ştia că fecioria se bucură de mare vază în ochii celor mai mulţi oameni. Că fecioria este într-adevăr mare lucru, se vede de acolo că nici în Vechiul Testament n-a fost săvârşită de acei sfinţi bărbaţi din vechime şi nici în Noul Testament nu este poruncă de lege. Hristos n-a poruncit fecioria, ci a lăsat-o la libera alegere a ascultătorilor. De aceea, şi Sfântul Pavel spune: Cât despre feciorie, n-am poruncă de la Domnul". Cine sunt fecioarele nebune Fecioare erau toate cele zece, însă înţelepciunea celor cinci de a priveghea până în cel din urmă ceas a făcut ca ele să intre la nuntă, iar surorile lor cele "nebune" să audă sentinţa Domnului: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi! Prin aceasta, Mântuitorul Hristos arată că o simplă virtute cultivată în trupul omului nu este totul pentru dobândirea împărăţiei cerurilor: "Aşadar, pentru că fecioria era mare lucru şi se bucura de mare vază în ochii celor mai mulţi oameni, Hristos spune pilda aceasta, pentru ca nu cumva cel care trăieşte în feciorie să socotească că a făcut totul şi să neglijeze celelalte virtuţi. Pilda este în stare să convingă pe cel care trăieşte în feciorie că, deşi are toate celelalte virtuţi, dacă-i lipsesc faptele bune ale milosteniei, este izgonit din împărăţia cerurilor împreună cu desfrânaţii şi stă alături de cei neomenoşi şi fără de inimă. De aceea Domnul le numeşte pe fecioarele acelea "nebune", pentru că au biruit oboseli mai mari, dar au fost doborâte de oboseli mai mici. Prin candele, Hristos înţelege aici darul acesta al fecioriei, curăţenia, sfinţenia; prin untdelemn, iubirea de oameni, milostenia, ajutorul dat celor nevoiaşi. Iată cum, după multe osteneli, după mii şi mii de sudori, după lupta aceea cumplită cu trupul, după ce au purtat în mâini flamurile biruinţei lor asupra înverşunării firii, au plecat ruşinate, cu candelele stinse şi cu ochii la pământ. Nimic n­are culori mai întunecate ca fecioria lipsită de milostenie, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Iar Sinaxarul zilei de marţi a Săptămânii Mari, comentând parabola celor zece fecioare, le tratează pe fecioarele nebune drept păcătoase, fecioria lor fiziologică nefolosind la nimic". În încheiere, pr. prof. Vasile Dumitrescu ne îndeamnă să urmăm exemplul celor cinci fecioare înţelepte în urcuşul nostru continuu spre dobândirea împărăţiei cerurilor: "Cu duh smerit să medităm în Marea Zi de Marţi, iar apoi meditaţia să devină faptă, iar fapta să devină mântuire în Hristos Cel dorit de fecioarele înţelepte şi de noi cei nefeciorelnici şi neînţelepţi".