Interese obscure şi necinstite susţinute mediatic

Data: 22 Iulie 2015

Până în urmă cu câţiva ani, în cimitirele parohiale din Arhiepiscopia Bucureştilor îşi desfăşurau activitatea în mod ilegal şi netransparent persoane fizice şi societăţi comerciale care urmăreau doar profitul prin realizarea unor lucrări de calitate îndoielnică la preţuri exorbitante.

Pentru remedierea acestei situaţii nedorite, Arhiepiscopia Bucureştilor a hotărât organizarea de licitaţii pentru firmele interesate de realizarea lucrărilor în cimitirele parohiale în condiţii de deplină transparenţă, cu respectarea Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor parohiale şi a legislaţiei în vigoare. Firmele participante la licitaţie trebuie să îndeplinească o serie de criterii, dintre care menţionăm: raportul dintre calitatea lucrărilor şi preţurile practicate în funcţie de situaţia financiară a deţinătorilor locurilor de veci în concesiune, activitate corectă şi transparentă, seriozitate, capacitate de a asigura şi întreţine curăţenia în cimitire etc.

Decizia Arhiepiscopiei Bucureştilor a fost apreciată de cei care deţin în concesiune locuri de veci în cimitirele parohiale, dar a deranjat pe acele persoane private sau societăţi comerciale care înşelau deţinătorii de locuri de veci în concesiune şi practicau evaziunea fiscală, uneori susţinute de grupuri interlope.

De multe ori preoţii parohi ai parohiilor deţinătoare de cimitire sau chiar reprezentanţii Arhiepiscopiei Bucureştilor au fost ameninţaţi pentru faptul că au îndrăznit să tulbure afacerile oneroase ale acestora. În încercarea de reluare cu orice preţ a activităţilor în cimitirele parohiale, aceştia au apelat inclusiv la instituţii media, de regulă la postul de televiziune Antena 1.

După ce, în toamna anului 2014, Observatorul Antenei 1 a prezentat într‑o ştire tendenţioasă „abuzurile” preotului care administrează cimitirul parohial Mogoşoaia prin prezentarea punctelor de vedere ale celor care pierduseră dreptul de a mai lucra în acest cimitir pentru atitudine incorectă, în seara zilei de 20 iulie 2015, Observatorul Antenei 1 a prezentat o nouă ştire pe aceeaşi temă realizată de acelaşi reporter George Ciobotaru, în urma unei scrisori anonime primite la redacţie.

Intitulată În cimitire pot face lucrări doar firmele aprobate de Biserică, ştirea reporterului Antenei 1 reia exact mesajul celor care l‑au contactat. Ca şi în cazul cimitirului parohial Mogoşoaia, în ziua de 20 iulie 2015, reprezentanţii Arhiepiscopiei Bucureştilor şi preotul paroh de la cimitirul Buna‑Vestire Belu din Bucureşti i‑au explicat în zadar jurnalistului Antenei 1 despre corectitudinea şi transparenţa licitaţiilor pentru firmele care îşi desfăşoară activitatea în cimitirele parohiale cu scopul protejării deţinătorilor în concesiune a locurilor de veci prin lucrări de calitate şi la preţuri corecte. Din păcate, mesajul transmis în ştirea difuzată la Observatorul postului de televiziune Antena 1 în seara zilei de 20 iulie 2015 a fost unul tendenţios şi manipulator în sensul că îîn cimitirele parohiale lucrările sunt realizate doar de firme agreate alese în mod arbitrar” (!).

În această situaţie, se impun câteva întrebări:

Pe cine deranjează faptul că în prezent în cimitirele parohiale nu îşi mai desfăşoară activitatea societăţi comerciale preocupate exclusiv de câştigul financiar cât mai mare prin realizarea unor lucrări de calitate îndoielnică la preţuri exorbitante fără eliberarea de facturi fiscale?

Pe cine deranjează faptul că acum societăţile comerciale care au câştigat licitaţiile în cimitirele parohiale îşi desfăşoară activitatea pe bază de contract de prestări servicii încheiat cu parohiile respective, sunt controlate în ceea ce priveşte raportul dintre calitate şi preţ, iar pentru fiecare lucrare executată eliberează factură şi plătesc impozitele către bugetul de stat?

Bineînţeles că deranjează doar pe cei care erau obişnuiţi să presteze numai activităţi la negru cu preţuri arbitrare.

De menţionat că reprezentanţii postului de televiziune Antena 1 justifică astfel de materiale de presă discutabile din punctul de vedere al deontologiei jurnalistice prin faptul că o ştire obiectivă care să prezinte în mod onest punctul de vedere al celui acuzat pentru informarea corectă a publicului telespectator nu ar stârni interesul publicului telespectator şi ar conduce la scăderea de audienţă. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor)