Internetul, între informare şi pseudo-socializare

Internetul este una dintre cele mai importante şi utile invenţii ale omenirii, activitatea multor oameni fiind de neimaginat fără acest instrument. Deschide accesul la cunoaştere, apropie distanţele, teleportează idei, sunete sau imagini într-o fracţiune de secundă, lucru imposibil până în urmă cu câţiva ani.

Potrivit unor studii recente, 75% dintre români folosesc de mai multe ori pe zi internetul, fapt ce demonstrează şi mai mult utilitatea lui. De la copii şi până la bunici, aproape toţi oamenii deţin un cont gratuit, o adresă unde primesc şi de unde trimit corespondenţa electronică şi un cont de pe care discută cu prieteni din orice colţ al pământului. La prima vedere, internetul are numai avantaje. Poţi citi presa ori cărţi gratuit, te informezi despre viaţa din cele mai îndepărtate colţuri ale pământului, eşti la curent cu tot ce se întâmplă în lume, comunici fără să plăteşti şi multe altele. Din punctul de vedere al informării, poate fi clasat cu uşurinţă pe primul loc în topul tuturor mijloacelor. Cu toată utilitatea sa, însă, apare tot mai des şi mai intens o problemă foarte importantă. Cea a identităţii celui din faţa calculatorului şi a adevăratei socializări. În momentul în care te înscrii, când îţi deschizi un cont pe internet, nimeni nu te întreabă cine eşti cu adevărat, de unde eşti, ce vârstă ai sau care îţi sunt intenţiile. Îţi construieşti o identitate aşa cum vrei, fără ca cineva să te întrebe ceva. Şi începi să te manifeşti aşa cum ai dori să o faci în realitate, însă, din diferite motive, nu poţi. Pe internet poţi poza într-un dur, într-un personaj de temut, ce înspăimântă interlocutorii, la fel de bine cum poţi fi cel mai romantic sau cel mai sensibil om, preluând ideile altora şi dându-le drumul liber către interlocutori ca şi cum ar fi ale tale. În plus, în momentul în care nu eşti faţă în faţă cu cineva, scapi de acel blocaj de comunicare şi ideile îţi vin mai uşor. Însă aceasta este doar o amăgire, pentru că, în momentul în care ajungi faţă în faţă cu o persoană, nu mai eşti sub nici o formă durul şi sensibilul în care pozai. Îţi dai seama că te blochezi, pui capul în pământ sau te bâlbâi şi mergi apoi rapid în faţa calculatorului să îţi manifeşti cu şi mai multă ardoare frustrarea. Internetul a ajuns să creeze o personalitate dublă majorităţii celor ce îl utilizează în exces. Eşti un erou în faţa calculatorului şi un timid aproape incurabil în societatea de zi cu zi. Iar problema şi mai gravă este că mulţi părinţi îşi lasă copiii să petreacă prea mult timp în faţa calculatorului. Bucuroşi că nu îi deranjează, îi lasă să se joace, „să îşi facă temele“ sau să discute cu colegii de clasă, pentru că „aşa e acum, nu mai e ca pe vremea noastră“ - spun părinţii, iar copiii ajung să facă ce vor. Copiii scapă foarte uşor de sub controlul părinţilor şi pierd pur şi simplu timpul, navigând fără vreun folos pe paginile de internet. Ba chiar s-a ajuns ca foarte mulţi să trăiască şi într-o viaţă virtuală, în care se pot face achiziţii virtuale, se pot face afaceri din care să scoţi bani sau chiar să te „căsătoreşti“ virtual cu oameni de oriunde. Foarte mulţi ajung să pună pe primul plan acest „second life“ şi să piardă aproape contactul cu realitatea. Rezolvarea problemei vine în primul rând prin schimbarea atitudinii părinţilor, în cazul lor şansele fiind foarte mari de a-i schimba. Dacă la adulţi totul ţine de voinţă, şi în general aceasta lipseşte, în cazul copiilor poate interveni şi constrângerea. Părinţii pot interzice accesul la internet pentru doar anumite perioade şi sub supraveghere. Cred că mai indicat este să îl trimiţi pe copil să bată mingea timp de o oră în faţa blocului sau a casei împreună cu prietenii, după ce şi-a făcut temele, sau să se joace cu vecinii de scară decât să joace cine ştie ce jocuri violente pe internet. Pentru că socializarea se face faţă în faţă, nu prin interpuşi. Trebuie să avem grijă ca ceea ce ne este foarte util să nu se întoarcă împotriva noastră şi din nişte oameni cu acces facil la informaţii să devenim nişte frustraţi sau nişte închistaţi, ce preferă să se ascundă în anonimatul pus cu atâta uşurinţă de internet. Toate ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt cu folos. Cred că, la fel ca în toate, trebuie să existe cumpătare. Să luăm doar ceea ce ne este cu adevărat de folos, pentru că între util şi inutil, sau chiar distrugător, este o treaptă foarte mică, ce poate fi păşită cu prea multă uşurinţă.