Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, izbăvirea de întristare

Data: 17 Aprilie 2014

† Corneliu
Prin harul lui Dumnezeu, Episcop al străvechii Episcopii a Huşilor,

Iubitorului de Hristos cler, vieţuitorilor mănăstirilor şi la toţi dreptcredincioşii creştini: bucurie, izbăvire de întristare de la Cel ce a biruit moartea, iar de la noi pace şi binecuvântare!

Hristos a înviat!

După cele mai triste momente care s-au petrecut unul după altul, când Iisus Mân­tuitorul a fost părăsit, trădat, condamnat la moarte, gustând durerile suferinţelor ei, înviind din morţi, se arată celor care L-au urmat, suferind nedreptatea, mângâindu-i în tristeţea lor de care erau cuprinşi, întrebându-i „de ce plângeţi?“ (Ioan 20, 15).

Plânsul este expresia pro­fun­dei dureri, se manifestă şi nu poate fi controlat, dar el exprimă starea omului în situaţii diferite. Lacrimile sfintelor femei purtătoare de mir, lacrimile lui Petru cel căzut, tristeţea celor doi ucenici care mergeau spre Emaus (Luca 24, 17) sunt mărturii ale durerii ce s-a con­su­mat în cetatea Ierusali­mu­lui, locul unde neamul omenesc a fost mântuit (salvat) din ma­rea tristeţe a păcatului şi a mor­­ţii. Cele mai cumplite eve­ni­mente din istoria omenirii s-au petrecut când Cel fără de pă­cat îşi asumă păcatele lumii, care, pe dealul Golgotei, deasupra crucii, timp de trei ceasuri, vor apăsa în întunericul din mij­locul zilei Vinerii celei Mari.

„Săvârşitu-s-a!“ (Ioan 19, 30) este glasul împlinirii misiunii pe care a primit-o Fiul lui Dum­nezeu venind în această lume! Neamul omenesc a fost mântuit prin Crucea suferin­ţelor şi a bucuriei, El, Cel nevinovat, devine victimă şi sacrificator, pentru a reda omului fericirea şi viaţa cea veşnică.

Înviind Domnul şi Mântui­torul nostru, blestemul şi lacri­mile cele de întristare au fost biruite.

Cât este de sfântă această noapte plină de strălucire şi de mântuire, deoarece ea vesteşte venirea zilei celei purtătoare de lumină a Învierii, a zilei fără înserare, a izbăvirii de întris­ta­re şi a gustării bucuriei cereşti. Astăzi prăznuim Paştile cele noi, biruinţa Învierii şi a vieţii, taina iertării păcatelor, înce­pu­tul unei vieţi noi în care bucuria şi viaţa nu mai au sfârşit.

Învierea Domnului este singura şi fără sfârşit mângâiere. Învierea Mântuitorului ne dă sens vieţii şi curaj trecerii din această trecătoare viaţă spre cea veşnică. Învierea Celui răs­tignit pe cruce pentru păcatele noastre ne cheamă la întâlnirea cu El în taina vieţii celei veşnice, ne invită la masa bucuriei Sfintei Împărtăşanii: „Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul!“.

Omenirea de astăzi, aflată în disperarea şi apogeul tris­teţii, caută căi de izbăvire. În tumultul şi oboseala stresantă a zilei, a provocărilor, a bolilor incurabile, a neputinţei, a limi­telor şi slăbiciunilor, a lacrimi­lor fără sfârşit ce curg pe faţa ei tristă, din mormântul aflat în grădina evlaviosului şi cu frică de Dumnezeu Iosif, biruitor a înviat Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care a mân­gâiat pe cei ce plângeau, aducându-le curajul biruinţei şi bucuria izbăvirii de întristare.
Iubiţi fraţi şi surori mărturi­sitori ai Învierii!

Toate cele omeneşti îşi au rostul şi sensul lor. Cele văzute sunt într-o continuă şi nesta­tor­nică schimbare, clipele, zi­lele, anii, oamenii, frumuseţea şi parfumul florilor, iarba câmpului, toate se schimbă urmându-şi misiunea lor. Noi, creştinii care mărturisim Învie­rea Domnului, ştim că ne în­dreptăm cu paşi repezi spre taina mormântului şi începutul unei vieţi noi fără sfârşit: „De credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că cei morţi întru Hristos vor învia“ (I Tesaloniceni 4, 14-16).

În scurta noastră călătorie pă­mântească vedem şi trăim sta­rea de întristare şi neîm­pli­nire; în spatele fiecărei uşi de la intrarea într-o casă se află multă durere şi suferinţă. Ne întristează neputinţa, lipsa de curaj, singurătatea, despărţi­rea de cei dragi, suferinţa sub toate aspectele ei, nedreptatea, nerecunoştinţa, neîmplinirea binelui, atrocitatea răului sub toate formele lui de manifestare, necredinţa, uşurătatea, dorinţa de a fi şi a deveni şi neputinţa de a împlini; neimplicarea şi nepăsarea, lipsa de problematizare a ceea ce suntem şi a ceea ce trebuie să devenim; indiferenţa la chemarea Mântuitorului Hristos şi a Bisericii Lui. Ne doare lipsa de milă şi compasiune, ajutor şi dorinţă de slujire a celor din nevoi. Ne tulbură zilele cu cele mai triste şi de nedorit fapte care distrug omul, sufletul lui, făcându-l de nerecunoscut.

La toate acestea, înviind Domnul din morţi, ne întreabă pe toţi: „De ce plângeţi?“ (Ioan 20, 15), nu ştiţi oare că Eu am şters lacrima durerii de pe faţa tristă a acestei lumi (Apocalip­să 21, 4), nu înţelegeţi că Învie­rea este adevărata şi singura cale care dă tuturor prin Cruce bucurie fără sfârşit, că toate s-au înnoit, şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt, că cele vechi au trecut?

În taina Sfintelor Paşti, a biruinţei Învierii şi a vieţii, descoperim sensul celor ce există, se întâmplă şi împlinesc spre o nouă lume, a vieţii şi nemuririi. Înviind Domnul din mormânt, ne-a arătat puterea vieţii în moartea pe care a biruit-o. O mărturisesc toţi cei care L-au văzut, au vorbit cu El, s-au bucurat de El şi învierea Lui, au primit Taina Botezului şi a Sfântului Duh pe care şi noi am primit-o, mărturisind că „Hris­tos a înviat din morţi fiind în­ceput al învierii celor adormiţi“ (I Corinteni 15, 20).

Sfintele Paşti care ne în­credinţează de lumina şi viaţa cea veşnică ne cheamă în acest an să comemorăm 300 de ani de când sfântul martir al lui Hristos, Constantin Basarab Vo­ievod Brâncoveanu, împreu­nă cu cei patru fii ai săi, măr­turisind cu preţul vieţii şi al sângelui credinţa în Învierea Domnului, s-au izbăvit pentru totdeauna de întristare. Marti­riul lor este exemplul pe care suntem chemaţi să-l urmăm când timpul sau vremurile nu prea îndepărtate o vor cere şi de la noi.

De Sfânta Înviere, nimeni nu trebuie să fie trist. Să ne ostenim făcând şi împlinind cele pentru sufletele noastre, vizitând pe cei singuri, bolnavi, trişti, uitaţi, părăsiţi, bucuria şi izbăvirea de întristare să le trăim împreună în taina Bi­se­ricii şi în viaţa noastră.

Primăvara şi frumuseţea ei ne întâmpină trezindu-ne pe toţi la asumarea şi mărturi­si­rea cru­cii şi Învierii Domnului. În zilele de post şi rugăciune am purtat crucea şi durerea cu gândul la biruinţa Învierii. Acum, să ne iertăm, îmbrăţi­şân­du-ne unul pe celălalt, să imi­tăm pe Mân­tui­torul Cel în­viat, Care ne în­tâmpină pe toţi: „Bucuraţi-vă!“.

În această sfântă zi să redevenim purtători de lumină şi bucurie veşnică, mărturisind şi vestind tuturor că Hristos a înviat!

Către Domnul şi Mântui­to­rul nostru Cel ce a înviat din morţi, pentru voi toţi pururea rugător,

† Corneliu
Episcopul Huşilor