Învierea lui Hristos - mângâiere celor întristaţi

În ediţia de astăzi a "Ziarului Lumina" prezentăm cuvântul pastoral al Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. Mâine veţi putea citi în "Ziarul Lumina" pastorala Înalt Preasfinţitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, iar miercuri, 20 aprilie 2011, pastorala Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. În Sfânta şi Marea Joi (21 aprilie) veţi găsi în paginile ziarului nostru Pastorala la Sfintele Paşti a Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Iubitorului de Hristos cler, tuturor vieţuitorilor sfintelor mănăstiri şi la toţi binecredincioşii creştini, Har, milă, pace şi mângâiere de la Iisus Mântuitorul nostru, Biruitorul morţii, iar de la noi bucurie şi binecuvântare! Hristos a înviat! În noaptea care se apropia de sfârşit vestind venirea zorilor unei zile noi, îngerul Domnului coboară din ceruri şi de pe mormântul întunecat din afara Ierusalimului, dă la o parte piatra grea ce acoperea viaţa, întâmpinând pe sfintele femei purtătoare de mir ce veniseră la mormânt, încă întuneric fiind (Matei 28, 2), cu mângâietoarele cuvinte: "Hristos a înviat! Nu este aici, priviţi locul de îngropare, mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că a înviat din morţi şi îl veţi vedea aşa după cum v-a spus El" (Marcu 16, 6-7). Sfintele Evanghelii relatează momentele ulterioare Învierii Domnului, ale întâlnirii Celui mort şi înviat cu cei ce I-au slujit şi I-au fost alături, marea majoritate a acestor evenimente istorice fiind întâmplate în clipa hotarului dintre noapte şi zi, deoarece Învierea Domnului petrecută după miezul nopţii întunecoase şi plină de apăsarea tragediei petrecute în Vinerea Mare biruie prin lumină, bucurie şi mângâiere întunericul, tristeţea şi durerea pe care le trăia omenirea sub povara păcatului şi a morţii. Dacă pe muntele Taborului, când Domnul S-a schimbat la Faţă, lumina a strălucit pe vârful muntelui, acum, din mormânt în centrul pământului, lumina, biruind întunericul, a strălucit în mijlocul celor care dormeau în ţărâna lui, aşteptând ziua Învierii. Îngerul Domnului face cunoscută Învierea Mântuitorului prin semnele vizibile şi prin cuvântul Său: "Veniţi de vedeţi locul unde a zăcut, nu este aici, ci a înviat" (Matei 28, 6). "De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?" (Luca 24, 5). După Înviere, Hristos Domnul se va arăta cu trupul ce purta urmele patimilor, spre convingere şi încredinţare, însă mărturisirea Învierii constituie mereu un act de credinţă. Prezenţa puterilor cereşti la mormântul Învierii marchează ştergerea hotarului dintre lumea cerească şi cea pământească. Vestea Învierii aduce bucurie mare, căci primele martore ale întâlnirii cu îngerul Domnului primesc misiunea de a vesti Învierea şi de a aduce mângâiere celor cuprinşi de întristare. Pe drum le întâmpină Domnul cel înviat din morţi, aducându-le mângâiere şi bucurie. "Nu vă temeţi. Bucuraţi-vă!" (Matei 28, 9-10). Acestea sunt primele cuvinte pe care Domnul le rosteşte după revenirea Sa din lumea mare şi veche a celor adormiţi. Lumea în care trăim şi noi, din cauza necredinţei şi îndepărtării de Dumnezeu, supusă dezastrelor şi încercărilor, este dominată de teamă şi de spectrul morţii. Acestei lumi, nouă, tuturor, Mântuitorul ne vorbeşte: "Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 33). Prin moartea şi Învierea Domnului, duhul întunericului şi al minciunii a fost biruit, însă acest duh se pare că şi astăzi, ca şi atunci, încearcă să provoace omenirea la îndoială şi neîncredere, arma lui fiind minciuna adaptată la diferite epoci şi mentalităţi, propagată pe orice cale şi prin orice mijloc. Deşi seamănă ura şi neîncrederea, teama şi tristeţea, biruinţa Învierii Domnului devine şi biruinţa noastră, a celor ce credem şi mărturisim că Domnul cu adevărat a înviat şi că S-a arătat petrecând cu ucenicii timp de 40 de zile, învăţându-i să păzească toate câte El le-a poruncit. El se arată cu trupul pentru a-i încredinţa de Înviere şi pentru a face un pogorământ faţă de noi, dându-ne posibilitatea nouă, muritorilor, de a-L recunoaşte în cadrul condiţiei noastre umane limitate. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că: "Mântuitorul Iisus Hristos a refăcut chipul divin din om, lepădând în mormânt, în dimineaţa Învierii, trăsătura pătimitoare a firii umane, ultima consecinţă a căderii lui" (Teologia Învierii în opera Sf. Maxim Mărturisitorul, în "Studii teologice", XX, 1968, nr. 7-8, p. 520). Prin Învierea Sa din morţi, Mântuitorul Iisus Hristos a făcut posibilă întemeierea Bisericii prin trimiterea Sfântului Duh în lume, punând temeliile Împărăţiei Sale veşnice din care vor face parte toţi cei ce vor crede şi vor mărturisi Învierea Lui. El rămâne prezent cu trupul după Înviere, 40 de zile pe pământ, spre a iniţia prefacerea întregii creaţii, de a o face capabilă să intre în noua Sa împărăţie veşnică, iar după Înălţarea Sa la ceruri, va rămâne aşa cum ne-a promis, până la sfârşitul veacurilor, veşnic prezent în Sfânta Euharistie (Împărtăşanie) pe altarele sfintelor biserici şi în fiinţa celor care se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Lui. Învierea Domnului biruieşte şi nimiceşte lumea aceasta aflată în mormânt şi o descoperă ca lumină şi mângâiere veşnică. Dreptmăritori creştini, fii şi fiice ale Sfintei noastre Biserici, Fiecare clipă a vieţii noastre este marcată de multă suferinţă. Aceasta are diferite origini, este provocată de păcatele noastre, de indiferenţa noastră, de necredinţa noastră, de noi înşine. Şi astfel lumea a devenit o mare infinită de tristeţe şi suferinţă. În fiecare zi, noi morminte acopăr trupurile celor care au fost printre noi, dar care repede pleacă din această lume în veşnicie, "unde nu mai este durere, întristare şi nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit" (Rânduiala înmormântării). Drumul crucii şi suferinţa se repetă în viaţa fiecăruia dintre noi. Mulţi dintre semenii noştri sunt uitaţi, singuri, plini de durere, aşteaptă clipa izbăvirii. Tuturor acestora, astăzi, străluceşte lumina din mormântul Învierii, cu îndemnul Mântuitorului: "Nu vă temeţi!". El este cu noi dându-ne puterea biruinţei şi bucuria Sfintelor Paşti, dacă-L căutăm şi ne încredinţăm Lui "pe noi înşine şi toată viaţa noastră". Omenirea a început să trăiască semnele apropiate ale sfârşitului ei, aşa cum Însuşi Domnul ne-a învăţat, "când veţi vedea toate acestea (cutremure mari, războaie, prooroci mincinoşi, lepădare de credinţă, ură şi luptă pentru a stăpâni) să ştiţi că sfârşitul este aproape" (Matei 24, 33). Într-o zi toţi vom pleca din această lume, de aceea este urgent să ne întoarcem cu credinţă către Domnul şi Mântuitorul nostru, de a-L întâmpina după Înviere şi a ne bucura de mângâierea Lui. "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi" (Matei 11, 28). În Biserica Lui cea Sfântă, găsim adevărata mângâiere, aici aflăm calea cea dreaptă şi numai aici ni se dăruieşte viaţa şi nemurirea. După zilele de iarnă cu nopţi lungi şi friguroase, odată cu primăvara, ne întâmpină şi Învierea Domnului, Cel care ne-a trecut din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer. Cei plecaţi dintre noi aşteaptă vizita noastră, să nu-i uităm, să le păstrăm amintirea prin rugăciune, să le îngrijim locurile de odihnă purtând şi aducând cu noi lumina Învierii, sensul credinţei noastre. În ziua de Paşti, după zile de durere şi tristeţe, să ne bucurăm, unul pe altul să ne îmbrăţişăm, să iertăm toate pentru Înviere, să vizităm pe cei bătrâni, singuri, bolnavi, căci în ei suferă tainic Însuşi Mântuitorul Cel mort şi înviat, Care a biruit durerile morţii pentru totdeauna. Împreună cu îngerul care a coborât din cer şi a răsturnat piatra cea mare a mormântului, vă vestesc tuturor: "Hristos a înviat! Bucuraţi-vă şi trăiţi după voia Lui!", făcându-vă următori ai Sfintei Învieri, purtaţi-vă ca fii ai luminii umblând în pace şi îndelungă răbdare, căci venirea Domnului se apropie! "Fericiţi cei chemaţi la ospăţul Stăpânului!" Către Domnul Cel mort şi înviat, Care ne dă puterea biruinţei asupra răului, fierbinte rugător, † Corneliu Episcopul Huşilor