Ioan G. Bibicescu - filantrop, patriot, culegător de folclor
Perioada postpașoptistă a fost creatoare și decisivă în evoluția ulterioară a instituțiilor statale românești. Deși înfrântă, Revoluția de la 1848, prin ideile ei europene, a sădit sămânța formării unității statale (la 1859), a cuceririi independenței (în 1877-1878) și a modernizării țării, prin marile sale personalități: N. Bălcescu, AI. Cuza, M. Kogălniceanu, Brătienii, Carol I, Titu Maiorescu și toată „Junimea”, M. Eminescu, C.A. Rosetti. Între aceşti patrioţi şi oameni de cultură s-a ivit şi Ioan G. Bibicescu.
S-a născut la Cerneți, pe atunci vechea reședință a Mehedințiului, la 8 noiembrie 1848, în anul Revoluției, într-o familie de moșneni. Bibicu era numele de familie, dar tatăl l-a înscris la școala din Cerneți pentru primele două clase cu numele Bibicescu, nume devenit renume; următoarele clase le-a continuat la Școala Centrală din Craiova, azi Colegiul Național „Carol I”, unde se împrietenește cu Alexandru Macedonski. Urmează Dreptul la București și Paris, revine în țară și se angajează copist la Primăria Capitalei (azi, unii inși cu doctorate plagiate devin mari demnitari sau oameni politici!). Cariera sa funcționărească este exemplară: copist, consilier, ajutor de primar, deputat, director și guvernator al Băncii Naționale. Cochetează și cu presa, fiind remarcat de C.A. Rosetti și Ion C. Brătianu, angajându-l la oficiosul ziar liberal „Românul”, cu care Eminescu a avut o aprigă, dar obiectivă polemică. Directorul revistei, C.A. Rosetti, își începea ziua citind articolele lui Eminescu din „Timpul”, iar la moartea acestuia a scris un necrolog încărcat de simțăminte sincere. Ce vremuri! Se transferă la ziarul „Dorobanțul” (1877-1879), unde glorifica jertfa soldaților români pe câmpul de luptă, dar și necesitatea câștigării unei independențe economice, a industrializării și stimulării comerțului, înființarea unei bănci naționale etc. (idei regăsite și la Eminescu), apoi la ziarele „Renașterea”(1879), „Unirea”, Telegraful”.
Ctitor de bibliotecă publică
A devenit director (în 1895) și guvernator și al Băncii Naționale (din decembrie 1916 până în 1921), fiind declarat apoi director onorific până la sfârșitul vieții, ca recompensă pentru meritele sale incontestabile în consolidarea și evoluția acestei instituții de importanță primordială în viața oricărei țări, prin realizarea unificării monetare a pieței românești, înființarea de agenții bancare în toate provinciile țării, revigorarea capitalului bancar al țării după Primul Război Mondial. Un fapt nu lipsit de importanță: s-a opus transferării tezaurului Băncii Naționale la Moscova.
O altă dimensiune majoră a personalității lui Ioan G. Bibicescu este cea de ctitor al bibliotecii publice a orașului de pe Dunăre, care, în timp, îi va purta cu cinste numele. Vocația sa de filantrop a fost clar exprimată: „să dau ființa dorului de mult hrănit în sufletul meu, de a lăsa, după trecerea mea din viață, compatrioților mei și, cu deosebire, iubiților mei mehedințeni, un mijloc de a se continua răspândirea culturii și în generațiile viitoare”. Idee sfântă de luminare a poporului, anulată în mare parte azi, când, de pildă, bibliotecile comunale din Mehedinți au fost desființate! I.G. Bibicescu donează orașului, prin intermediul unei alte uriașe personalități, Teodor Costescu, care a ctitorit un palat cultural, „aproximativ 20.000 de volume, multe din ele opere de mare valoare, care face ca Severinul să aibă cea mai frumoasă bibliotecă din țară după orașele București și Iași”, bibliotecă inaugurată la 23 octombrie 1921, cu filiale în județ, dar și în Basarabia, Ardeal, Bucovina, Banatul sârbesc etc. (vezi și Tudor Nedelcea, „Printre cărți și oameni”, III, Iași, TipoMoldova, 2017, pp. 155-160).
I.G. Bibicescu este și autorul unor cărți cu impact în epocă: „Mișcarea poporațiunii în România de la 1870 până la 1878” (1880), „Embaticul, răscumpărarea lui” (1881), „Raportul secțiunii comerciale” (1882), „Câteva cuvinte asupra conviețuitorilor comerciale” (1884), „Cercetări asupra crizei și cauzele ei” (1885), „1848 în România” (1898), „Sunt persecutați evreii în România?” (1902), „În chestiunea agrară” (1907), „Este în legile noastre vreo sancțiune contra călcării art. 7 din Constituțiune?” (1908), „Les revendications de la Roumanie” (1913), „Rectificări de constatări în Banca Națională a României” (1914), „Opt ani în Banca Națională a României” (1921).
Dar cea mai importantă lucrare a sa este volumul „Poezii populare din Transilvania”, culese și adnotate de el (București, 1893, LXIX - 511 pp.). Membru al Ligii Culturale, I.G. Bibicescu a cules folclor din dorința „solidarității naționale”, cu speranța și credința că „suferințele [românilor din Transilvania, n.n.] vor înceta, că soarele românismului va străluci mândru și peste acele țări, unde sila se trudește a-l întuneca, voind să facă pe român a nu mai fi român”.
Folclorist și om al cetății
Recent, piața cărții românești a înregistrat un nou și valoros volum: „Ioan G. Bibicescu, folclorist și om al cetății, în corespondență și documente” - ediție alcătuită și îngrijită, note și indici de George Sorescu și Tudor Rățoi -, apărut în 2019 la Editura Didahia a Episcopiei Severinului și Strehaiei. Această instituție eclesiastică veche și nouă totodată a fost înființată acum 650 de ani ca a doua Mitropolie a Țării Românești și reînființată în 2003, sub purtarea de grijă a Episcopului Nicodim, cadru didactic universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova. După apariția acestui volum, profesorul craiovean a mai găsit câteva documente încredințate tot lui Tudor Rățoi, pe care le-a publicat în 2020 la aceeași editură, sub titlul: „I.G. Bibicescu în alte arhivalii inedite”.
George Sorescu este fratele mai mare al genialului Marin Sorescu, a fost profesor la Liceul „Traian” din Turnu Severin, unde a condus Cenaclul literar „Al. Vlahuță”, avându-i printre invitați și pe studentul Marin Sorescu. Proaspăt pensionar, prof. dr. Tudor Rățoi nu stă locului, întrucât cercetarea este o vocație și durează cât întreaga viață a deținătorului ei. Ca membru în Adunarea eparhială a Episcopiei Severinului și Strehaiei se ocupă, împreună cu un alt autentic istoric, Dinică Ciobotea, de elaborarea unui dicționar al tuturor localităților mehedințene, mai ales sub aspect confesional.
Cu o asemenea experiență profesională, Tudor Rățoi purcede la alcătuirea acestei ediții de documente emanate de „un Bibicescu complex, plurivalent, angajat”, despre care se spunea, cum subliniază editorul, că „nu a purtat corespondență, deși erau la modă epistolele” și că nu „a practicat formula jurnalului, nu a arhivat documente de familie și nici de amiciție, deși amicii nu i-au lipsit”, cu toate că astfel de documente în legătură cu C.A. Rosetti sau alte personalități au existat.
Volumul „Ioan G. Bibicescu, folclorist și om al cetății” reunește 291 de documente din perioada 1881-1926, în cea mai mare parte primită de destinatar, dar și „câteva arhivalii care nu au legătură directă cu el, dar care, din motive necunoscute ori bănuite, s-au păstrat în arhiva lui”. Multe documente înregistrate în acest volum evidențiază personalități marcante ale vremii, precum C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, Al. Pelimon, Zamfir Arbore-Rally, Eugeniu Carada, D.A. Sturdza, N. Xenopol, G. Orășianu, Natalia Hurmuzaki, P.P. Carp, I.I.C. Brătianu, Cristofi Cerchez, V.G. Mortun, Elefterie Cornetti, Carol Göbl, Gr. Trancu-Iași, Stelian Popescu, C.M. Ciocazan, M. Dragomirescu, C. Șaban-Făgețel, Th. Costescu, I. Catina, Emil Costnescu, N. Titulescu, G. Sion, G. Brăiescu, Gh. Ionescu-Sisești şi alţii. Unele documente aduc o contribuție esențială la istoria culturii române: la 15 aprilie 1895, I.G. Bibicescu, Emil Costinescu, Vasile Lascăr și Em. Porumbaru primesc de la frații Vintilă și Horia Rosetti conducerea ziarului „Românul” pentru perioada 1895-1900; negustorul și filantropul brașovean Damandi Manole îi solicită, prin Eugeniu Carada, o sumă de bani pentru românii și bisericile din Brașov. Solicitări de sprijin financiar vin din partea altor români din țară sau din afara granițelor sale de atunci, cunoscută fiind opera de mecenat a lui I.G. Bibicescu.
Pertinentul studiu introductiv al lui Tudor Rățoi se încheie cu sublinierea dorinței lui și satisfacției „împlinirii dorului de veacuri al tuturor românilor de a fi cu toții întrupați într-un singur stat național, în România Mare și întregită, el însuși, I.G. Bibicescu adică, punând o pietricică „la temelia organizării vieții viitoare a neamului, care va trebui să fie și va fi strălucită”. Și a pus, cum concluzionează Tudor Rățoi, nu o pietricică, ci „o cărămidă mare și tare, căci biblioteca sa a fost un bun prețios nu numai al severinenilor, ci și al românilor din noile provincii ale țării și al celor sud-dunăreni, rămași după 1918 în afara patriei-mumă”.
Volumul „Ioan G. Bibicescu. Folclorist și om al cetății” este o contribuție esențială la cunoașterea unui om și a operei sale scrise, financiare sau filantropice, elaborată într-un mod științific, în care notele de subsol, bogate și precise, dovedesc profesionalismul celor doi autori.