Crez În poezie mă încred ca într-un înger Care îmi știe viața pe de rost Îmi îngăduie să mă închin oricărui zeu Îmi este Dumnezeu, pe pământ și în cer. Cred în poezia care nu îmi cere bir
Idei teologice și literare despre vin la Brașov
Ediția a noua a Festivalului „Vin la munte” se va desfășura, în perioada 13-14 iunie, la Hotel Qosmo din Brașov, fiind organizată de Sommelier Depot, la care vor avea loc și manifestări literare propuse de Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România. Manifestările se vor desfășura în sala de conferințe a hotelului.
Sâmbătă, 13 iunie, între orele 14:00 și 15:00, invitatul special al evenimentului, preotul și scriitorul Ioan Pintea, va susține conferința „Vinul ca materie liturgică”, eveniment moderat de preotul Cristian Muntean, scriitor la rândul său. După conferință, timp de o oră, sub genericul „Vremea recoltei”, autorii își vor prezenta noile apariții editoriale și revistele filialei, moment moderat de Irinel Merlușcă. A doua zi, de la 16:30, publicul va avea parte de o nouă conferință, intitulată „Literatura și vinul ca savoir-vivre”, susținută de Codruț Constantinescu, moderator fiind Adrian Lesenciuc, președintele filialei.
Seara se va încheia cu recitalul poetic „Poezia și vinul cele de toate zilele”, la care vor lua parte Gabriela Botici, Alina Caraghin, Adrian Lesenciuc, Corin Mihai, Cristian Muntean, Ioan Pintea, Cezara Răducu, Ionel Simota și Laurențiu-Ciprian Tudor, moment moderat de Cezara Răducu.



.jpg)