POEZIE: Alexandru Cazacu

Scena dimineții

Scena dimineții 
pe care o completează chipul 
privitorului
sub briza începutului de zi 
unde culorile par să respire
iar desenele străzii privite 
din mai multe unghiuri 
stau pe masă 
precum zăcămintele unei suferințe
prin care mai treci odată
la ceasuri limpezi
într-un oraș marin 
de-a lungul meridianului numit împăcare
când perdeaua albă
ca o aripă de înger 
flutură la geamul camerei fără balcon 
spre norii aflați deasupra 
apei și pământului

Ploaia de Mai 

O ploaie măruntă de Mai 
care nu știi dacă mustră ori mângâie 
ca un fin acord al nevăzutului 
la scenografia vârstei
printre bilanțuri și gesturi austere

Mercurialul indică creșteri
ale absenței și validarea afectivă
a unui văzduh
țintuit pe crucea ferestrei 
ce dă spre grădină
când seara se adună pe talerele balanței
menite să cântărească
memoria colectivă 
și suferința istorică individuală 
a celor vii care învie

Tăcerile

De-acum tăcerile 
ca niște petale de dafin într-un abanos
Doar strigătul lișițelor 
se aude cu prelungit ecou 
până într-o anonimă mansardă a orașului
unde nădejdea poate deveni o patrie 
iar târzia sfadă cu tine însuți
continuă intermitent 
Tufănelele par 
artefactele unei vechi civilizații
Suprafața și timpul secund
al acestei toamne 
preschimbă mânia în dezlegare
și recompune de șaptezeci de ori câte șapte
sinele ce balansează
și tot caută ceea ce demult cunoaşte

Zâmbetul 

Spațiul periurban
ca un laborator de experimente sociale
cu traume gestionabile 
și emoții hiperstratificate 
când obiectele devin semitransparente 
în curtea fostei uzine electrice
lăsate-n paragină
iar pe șina de cale ferată 
năpădită de buruieni 
sosesc aporiile veacului
când orele serii se scaldă
într-o lumină perlată
și ne împărțim între noi zâmbetul 
ca pe-o bucată de pâine 
ca pe-un pahar cu vin
și orice dispută istorică
devine un joc textualist
undeva departe