POEZIE: Gabriela Ana Balan

Crez

În poezie mă încred ca într-un înger
Care îmi știe viața pe de rost
Îmi îngăduie să mă închin oricărui zeu
Îmi este Dumnezeu, pe pământ și în cer.

Cred în poezia care nu îmi cere bir pe cuvânt
Nu îmi pune arginți la picioare
Îmi dăruiește aripi, pâine și sare
O scriu pe nori, pe cruci legământ.

Cred în poezia născută și nu făcută
Care pe toate le-a trăit
Le-a început și le-a sfârșit
Le-a sfințit și le-a reînviat.

Cred în poezia care plânge în locul meu
Râde, iubește, uită și iartă odată cu mine
Bob din cenușă, Phoenixul meu
Mănăstire zidită în cuvânt, lumină vie.

Cunună de spini pe cunună de laur

Lasă-mi, Dumnezeule, cuvântul
Singura armă cu care pot lupta
Să îmi rămână sufletul curat, precum mi-e gândul.

Orb când am fost, am văzut prin cuvânt.
Surd când am fost, am auzit prin cuvânt.
Flămând când am fost, m-ai hrănit prin cuvânt.

Nu mă lăsa, preasfinte, să uit să visez regește
Să trec indiferentă pe lângă apa care nu curge
Pe lângă pianul tăcut sub vremuri tulburi
Pe lângă ramul care nu înflorește.

Vrednică sunt să-i cinstesc pe părinți
Nu îmi voi vinde sufletul pe arginți
Nu voi crede minciuni poleite cu aur
Port cunună de spini pe cununa de laur.

Totuși, dacă vreodată voi plânge
Lacrimile mele nu vor mai fi de sânge
Ci mir în care voi înmuia un colț de pâine
Cu care îmi hrănesc speranța zilei de mâine!

Mulțumesc, Doamne, că bați la poarta mea
Voi ști că azi îmi e un pic mai rău ca mâine!

Arhanghelisima 

Sunet șoptit în urechea compozitorului surd
locul meu e în inima tuturor 
croiți după același tipar, aceeași înălțime, aripi
de aceeași culoare crescute pe dinăuntru
vârful degetelor mângâie litere de foc
orbitor când scriu 

port dulce povară, nume de arhanghel
încă nu știu ce mesaj am în acest avatar
uneori o idee curge pe hârtie
scrisă de mine alteori zgâriată
de vulturi pe nori

vestea mea e dezrobită de arginți
parcă sunt ultimul scrib de pe pământ
îmi cresc pe tâmple crini din Cântarea Cântărilor
în pace îmi voi plânge creatorii de lut
nu îi îngrop în uitare le aprind lumânare
ferească sfinții să rămână singuri părinții

am doar o armă să veșnicesc, poezia
și un singur glonț, cuvântul
îl vom rosti/rostui împreună
când o fi rândul