Iodul, un element esenţial pentru sănătate

Iodul este un oligoelement prezent în cantităţi infime în corpul uman (15-20 de miligrame). Singurul său rol dovedit este acela de a participa la sinteza hormonilor tiroidieni, fiind esenţial pentru funcţionarea normală a acestei glande.

În consecinţă, deficitul de iod, dacă este sever, va determina alterarea producţiei de hormoni tiroidieni şI va declanşa tulburări de dezvoltare fizică şi intelectuală. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), necesarul zilnic de iod este de 150 de micrograme pentru adolescenţi şi adulţi, 200 de micrograme pentru femei însărcinate sau care alăpteaza, 90-120 de micrograme pentru copii, 90 de micrograme pentru sugari. Se pare că aportul optim ar fi de 200-300 de micrograme/zi. Când aceste nevoi nu sunt satisfăcute, apar o serie de anomalii funcţionale şi de dezvoltare, incluzând tulburări ale funcţiei tiroidiene şi, când deficitul este sever, guşă endemică, cretinism, scăderea fertilităţii. În lume există zone geografice întinse în care aportul alimentar de iod este insuficient, iar populaţia este afectată de patologia indusă de deficitul de iod. Aceste arii sunt, în general, zonele muntoase, solul cel mai sărac în iod fiind cel care a fost, timp îndelungat, acoperit de gheţarii din cuaternar; topirea acestora a „spălat“ iodul, prin urmare, el lipseşte din pământ, apă, vegetaţie. Bolile induse de deficitul de iod afectează până la 1/5 din populaţia lumii şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică. Deşi pot fi prevenite prin suplimentarea adecvată cu iod a alimentaţiei, acestea continuă să apară, din cauza unor limitări socio-economice, culturale şi politice în calea programelor de sănătate de suplimentare cu iod. Tratamentul acestor boli este mult mai costisitor pentru societate decât prevenţia lor. Nou-născuţii şi sugarii reprezintă populaţia cea mai vulnerabilă la lipsa iodului, la aceştia, leziunile fiind definitive; din punctul de vedere al sănătăţii publice, cele mai importante complicaţii ale deficitului de iod constau în alterarea ireversibilă a creierului şi în retardul mental care rezultă din insuficienţa tiroidiană în cursul vieţii fetale şi postnatale precoce. Guşa, cea mai frecventă boală a deficitului de iod Cea mai frecventă manifestare a deficitului de iod este guşa, adică mărirea glandei tiroide. O zonă cu deficit pedoclimatic de iod va avea o incidenţă mai mare a acestei afecţiuni, faţă de zonele cu aport normal de iod; dacă peste 5% din copiii de vârstă şcolară au guşă, aceasta este considerată endemică. Prevalenţa guşii este influenţată de vârstă şi sex, fiind maximă la pubertate şi în cursul perioadei fertile şi mai frecventă la fete şi femei, după vârsta de 10 ani. În zonele cu endemie severă, guşa apare foarte devreme. Guşa poate fi difuză (o mărire a glandei în totalitate) sau nodulară (cu unul sau, de obicei, mai mulţi noduli tiroidieni), iar dimensiunile sunt variabile, de la mărire uşoară, sesizabilă doar prin palpare, la guşi voluminoase, vizibile de la distanţă şi care pot comprima vasele gâtului şi devia traheea, producând tulburări funcţionale. Guşa apare în zone cu deficit geoclimatic de iod, în care se consumă alimente produse local, reprezentând o adaptare în condiţiile lipsei „materiei prime“, menită să conserve producţia de hormoni tiroidieni. La subiecţii cu guşă endemică, mortalitatea prin cancer tiroidian este mai mare ca la populaţia generală, din cauza incidenţei mai mari a formelor mai agresive de carcinom, cum sunt cel folicular şi cel anaplazic. Hipotiroidismul poate provoca tulburări de dezvoltare fizică şi intelectuală Mecanismul adaptativ nu poate suplini întotdeauna aportul subnormal de iod şi apare o reducere a producţiei de hormoni - hipotiroidismul - mult mai frecvent la nou-născuţi şi la sugari şi prevenibil prin corectarea deficitului de iod la femeie, înaintea sau în cursul sarcinii. Hipotiroidismul tranzitor într-o perioadă critică a dezvoltării creierului (în perioada intrauterină şi imediat după naştere) e răspunzător de retardul mental endemic, frecvent observat la copii cu funcţie tiroidiană normală, din zonele de guşă endemică. Chiar în zonele cu deficit uşor de iod, copii şcolari aparent normali au mai adesea deficite psihointelectuale, de obicei subtile, uneori, însă, evidente. În zonele cu lipsă severă de iod, un număr mare de indivizi (până la 5-15% din populaţie) poate avea manifestările cele mai severe ale deficitului de iod, constând în alterări ireversibile ale dezvoltării intelectuale şi fizice; acestea sunt grupate sub denumirea de „cretinism endemic“, cu două forme: forma predominant neurologică, cu surdomutitate, pareze, în special la nivelul membrelor inferioare, tulburări de mers şi echilibru, asociate retardului mental şi forma cu hipotiroidism sever în care predomină aspectul de hipotiroidism, cu tulburări severe de creştere şi dezvoltare fizică şi intelectuală. Deficitul de iod, o problemă de sănătate publică În Europa, problema deficitului de iod este rezolvată doar în cinci ţări: Elveţia, Austria, Finlanda, Norvegia, Suedia. În alte ţări, sunt încă zone izolate în care există un aport „la limită“. Problema insuficienţei iodului persistă încă, moderat, şi în unele zone, chiar severă în ţări din sudul şi estul Europei, inclusiv în România. Rezolvarea acestei probleme de sănătate publică, mult mai ieftin şi mai eficient de prevenit decât de tratat, se face prin iodarea sării, care conţine 25-40 de micrograme de iod la fiecare gram de sare. Conţinutul în iod al alimentelor - mai important în peşte, ouă, carne, lapte - este redus, acesta neputând acoperi, corespunzător, nevoile. Femeile însărcinate sau care alăptează necesită aport mai mare de iod. Acesta este inclus în preparate de tip multivitamine-multiminerale sau sub formă de preparat de iod (tablete). Sfatul medicului, în aceste situaţii, asigură o dezvoltare fizică şi mai ales psihointelectuală normală a copiilor lor.