Ion Irimescu - Muntele la apus. O carte despre memorie, prietenie și lumina unei opere

La începutul anului 2026, Editura Mușatinii din Suceava aduce în atenția cititorilor un volum de o prețioasă însemnătate culturală: Maestrul Ion Irimescu, Muntele la apus, o carte dedicată unuia dintre marii sculptori ai României.

Autoarea, Doina Cernica, adună între copertele lucrării pagini diortosite publicate inițial în anul 2010, la care se adaugă pagini noi, evocări și mărturii, întregind astfel un amplu și nuanțat portret spiritual și cultural al artistului.

În nota asupra ediției, scriitoarea vorbește despre acest demers editorial ca despre întoarcere la o memorie vie, la o întâlnire cu timpul, dar și cu oamenii care au înțeles și au prețuit opera maestrului.

Noile pagini ale volumului aduc în lumină semnalări și relatări ale unor evenimente desfășurate la Fălticeni, locul în care memoria sculptorului continuă să fie cinstită cu o atenție rar întâlnită în peisajul cultural românesc.

În aceste evocări sunt amintiți în mare parte prieteni, admiratori și apropiați ai marelui artist, oameni care au simțit nevoia de a-și pleca gândul și cuvântul în fața unei astfel de opere. Astfel, la sfârșit de februarie, atât la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Oprișeni, cât și la muzeul care îi poartă numele, au fost evocate cu recunoștință viața și lucrarea celui născut în ținuturile cu dumbrăvi minunate ale Fălticenilor. A fost un moment de aducere aminte, mai ales că muzeul dedicat sculptorului a împlinit recent 50 de ani de la înființare, o jumătate de veac de păstrare și ocrotire a unei moșteniri artistice de neprețuit.

Despre Ion Irimescu, despre opera și legătura profundă dintre artist și orașul Fălticeni s-au scris numeroase pagini. Aproape fiecare fălticenean a simțit, într-un fel sau altul, dorința de a-i aduce un omagiu: unii prin amintiri, alții prin evocări, iar alții prin rugăciuni. Toate aceste forme de cinstire își au locul lor, dar înaintea tuturor rămâne rugăciunea care străbate cerul și ajunge la Dumnezeu, cerând milostivirea Sa. Aceasta este forma cea mai înaltă de cinstire pe care o putem aduce celor care au trecut pragul veșniciei.

După rugăciune și după ridicarea gândului către Creatorul lumii și al omului - coroana creației Sale - se așază cuvintele care cinstesc, evocă și luminează. Între cei care au scris despre Ion Irimescu, atât în timpul vieții sale, cât și după plecarea lui în veșnicie, un loc aparte îl ocupă Doina Cernica. Dacă ar fi să alcătuim o listă a celor care au reușit să surprindă esența marelui artist, numele ei rămâne, fără îndoială, între cele mai importante.

Dragostea scriitoarei și jurnalistei, atât de dăruită și atentă la vibrația spiritului, nu se măsoară doar în cele 450 de pagini ale cărții sau în alte texte pe care le-a publicat de-a lungul anilor. Ea se descoperă mai ales în prezența sa constantă lângă Ion Irimescu, în apropierea discretă, dar profundă, cu care i-a însoțit pașii, cuvântul și gândul.

Cititorul care parcurge aceste pagini - fie că le-a întâlnit cândva în Crai Nou sau în alte publicații - le regăsește acum într-o formă revăzută, armonizată și luminată de o atenție rară, aproape duhovnicească, în care fiecare frază pare să privească dincolo de granițele timpului.

Această carte nu este destinată cititorilor grăbiți. Ea se adresează celor care știu să privească dincolo de aparențele lumii și să caute sensurile adânci ale existenței. În paginile ei întâlnim mărturisirile lui Ion Irimescu, consemnate cu grijă de cronicari atenți, dar și evocările celor care l-au cunoscut și prețuit. Din toate acestea se conturează imaginea unui om pentru care arta a fost o mărturisire de iubire veșnică.

Cititorul va înțelege, de asemenea, că Ion Irimescu nu s-a desprins niciodată sufletește de Fălticeni. Întoarcerea sa în ținutul natal a fost, în esență, o întoarcere acasă - dorită deopotrivă în anii maturității și în ultimele clipe ale vieții. În aceste pagini prinde contur sensul unei existențe întregi: „Omul în mers”, sculptura emblematică, devine aproape simbolul reîntoarcerii către pământul care l-a născut.

Volumul evocă, de asemenea, întâlniri, convorbiri la masa de lucru sau la sărbători, momente de reflecție în care autoarea îl numește pe Ion Irimescu „artistul veacului”. Sunt amintite cele peste o mie de lucrări ale sale, despre care critici și admiratori vorbeau cu uimire când maestrul se îndrepta spre centenar. De asemenea, sunt evocate premiile și recunoașterile primite de-a lungul vieții, precum și numeroase personalități, oamenii de seamă care s-au apropiat de el și care au văzut în sculptorul de la Fălticeni un spirit inconfundabil.

Lucrarea vorbește despre invitația la centenar, despre „Anul Ion Irimescu”, despre cei care au înțeles că, aflându-se lângă marele artist, sunt în vecinătatea unei capodopere vii. Totodată, se amintește observația inspirată că zilele după 100 de ani ai vieții lui Irimescu erau cât un veac de creație.

Se vorbește despre el ca despre o adevărată enciclopedie vie, despre oaspeții care îi treceau pragul, despre cei care îl vedeau drept un demiurg al ideilor. În jurul său s-au adunat oameni de stat, cărturari, artiști, slujitori ai spiritului, atrași de lumina unei personalități care a marcat cultura românească.

Astfel, „Maestrul Ion Irimescu, Muntele la apus” nu este doar o carte despre un sculptor, ci o carte despre memorie, despre prietenie și despre fidelitatea unui artist față de locul care l-a născut. Este, în același timp, o mărturie despre felul în care arta poate deveni o formă de eternitate, iar cuvintele - atunci când sunt rostite cu dragoste și cu respect - pot păstra vie o lumină care nu se stinge.

Cartea dedicată maestrului Ion Irimescu deschide, de fapt, o meditație mai adâncă despre focul interior al creației și despre taina unui destin artistic care a depășit hotarul unui veac. Aproape trei ani au trecut peste vârsta de o sută de ani pe care Dumnezeu i-a dăruit-o sculptorului, ani în care maestrul a rămas același grăunte de lumină în jurul căruia oamenii s-au adunat cu respect și admirație în întâlniri, dialoguri și momente de evocare, iar clipele au fost consemnate cu o fidelitate exemplară de Doina Cernica.

Pagini întregi ale volumului evocă lansări de carte, expoziții, vernisaje, conferințe și întâlniri care au avut loc la Fălticeni, toate surprinse cu ochiul atent al cronicarului. Ele alcătuiesc pagini de istorie ale unei comunități culturale, în care numele lui Ion Irimescu rămâne un reper. În aceste evocări apar reflecții adânci despre Irimescu, despre modul în care memoria marilor creatori continuă să lucreze și după ce au trecut pragul acestei lumi.

Cartea vorbește despre fidelitatea prietenilor, dar și despre uimitoarea memorie a necunoscuților care, fără să fi fost apropiați sculptorului, simt nevoia să-i păstreze vie amintirea. Este consemnată, de asemenea, însemnătatea muzeului care îi poartă numele, un loc în care frumusețile artei par desprinse dintr-o lume mai înaltă, dintr-o realitate care depășește simpla materie. În aceste săli, sculpturile lui Irimescu devin martori ai unei sensibilități rare, iar vizitatorii descoperă nu doar forme, ci o respirație spirituală.

Doina Cernica își amintește de numeroasele întâlniri cu maestrul, de dialogurile purtate în ultimii ani ai vieții sale, de bucuria acelor momente trăite în micul oraș al marilor muzee, așa cum inspirat l-a numit într-unul dintre textele sale. Fălticeniul apare zugrăvit ca o vatră culturală în care trecutul și prezentul se întâlnesc, iar memoria marilor personalități se păstrează cu o grijă aproape filială.

În paginile cărții apar, firesc, și comparații sau apropieri între Constantin Brâncuși și Ion Irimescu, două conștiințe artistice care au marcat sculptura românească. Între aceste evocări se strecoară și imagini poetice, povești despre zăpezi trecătoare și ghiocei nemuritori, simboluri ale timpului care trece și ale memoriei care rămâne. În spatele acestor imagini se simte frumusețea sufletelor care păstrează amintiri și prețuiesc întâlnirile de odinioară.

Un lucru se desprinde limpede din lectura volumului: grija atentă a Doinei Cernica de a-i onora pe toți cei care au participat la momentele de evocare dedicate sculptorului. Aproape fiecare nume este consemnat cu respect, ca într-o formă discretă de recunoștință. Fiecare întâlnire devine astfel o poveste, o pledoarie pentru memorie, pentru cultură și pentru recunoașterea celor care au contribuit la viața spirituală a comunității. În aceste rânduri apar oameni de cultură, reprezentanți ai instituțiilor publice, prieteni ai artistului, dar și admiratori care au înțeles în timp valoarea operei sale și însemnătatea muzeului de artă din Fălticeni care îi poartă numele.

Nu lipsesc nici accentele de bucurie, nici umbrele de mâhnire pe care un scriitor atent, așa cum este Doina Cernica, le întâlnește inevitabil în viața culturală. Autoarea observă că momentele legate de Ion Irimescu sunt înscrise cu roșu în calendarul orașului și sunt trăite ca adevărate sărbători de fălticeneni și de oaspeții lor. Sunt prilejuri de revedere, de amintiri și întâlniri fertile asemenea anotimpului care odinioară făcea să înflorească celebrele livezi ale locului.

Împreună cu acești oaspeți sunt și cei care merg la cimitirul Oprișeni, lângă Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, pentru a aprinde o lumânare la mormântul sculptorului. Într-un moment surprinzător și totuși firesc, cei veniți acolo au descoperit că zăpada fusese deja călcată de pașii altora. Semnul era discret, dar grăitor: memoria nu a dispărut, iar gândul către maestru continuă să adune oameni în tăcere.

În carte sunt amintiți în mare parte cei care au participat la aceste întâlniri, mulți dintre ei devenind în timp admiratori ai operei lui Irimescu, care i-au descoperit valoarea din cuvintele rostite la aceste momente. Numele lor se înșiră ca într-un pomelnic al recunoștinței. Dacă ar fi să le rostim pe toate cu atenție, ar fi nevoie de multe pagini. Dar, dincolo de pomenirea noastră, rămâne pomenirea lui Dumnezeu, Care știe că orice faptă bună și orice gest de prețuire se păstrează în lumina Sa.

În această lumină se așază și lucrarea Doinei Cernica. Prin cuvintele ei, prietenia devine o formă de cinstire, iar memoria unui mare artist este ridicată deasupra lucrurilor trecătoare. Scriitoarea nu oferă doar o cronică a unor evenimente, ci construiește o punte între oameni, între generații, între timpul trecut și cel prezent.

Astfel, la sfârșitul lunii februarie a anului 2026, prietenii sculptorului Ion Irimescu s-au adunat din nou la Fălticeni, printre ei aflându-se și autoarea, purtând în mâini o carte de suflet care, în cele din urmă, nu mai are nevoie de prezentare. Cei care deschid aceste pagini vor înțelege mesajul lor adânc: să nu-i uităm pe cei care au plecat dintre noi, să păstrăm vie memoria lor și să ne aducem aminte de ei, chiar dacă nu toți avem darul de a scrie asemenea cuvinte.

Gestul de a păstra memoria este, în sine, un act de noblețe spirituală. El aparține celor care știu să privească dincolo de lucrurile trecătoare, celor care înțeleg că adevărata cultură înseamnă comuniune, recunoștință și cinstirea oamenilor care au luminat lumea prin viața, credința și noblețea prin opera lor.