IPS Laurenţiu, nouă ani de la întronizare
Mitropolia Ardealului s-a aflat în sărbătoare ieri, 13 noiembrie, când Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a împlinit nouă ani de la întronizarea Înaltpreasfinţiei Sale ca arhipăstor al clericilor şi credincioşilor din această parte a ţării. Omagiile, recunoştinţa şi mulţumirile colaboratorilor, preoţilor, profesorilor şi credincioşilor au fost aduse ierarhului în cadrul unei ceremonii.
În urmă cu nouă ani, Dumnezeu rânduia ca în istorica Mitropolie a Ardealului, în scaunul şagunian de la Sibiu, să ajungă un ierarh cu o bogată experienţă pastorală, cu o pregătire teologică aparte şi cu o dăruire în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. După mai bine de 10 ani de păstorire ca Episcop de Caransebeş, unde s-a remarcat prin slujire necontenită, prin eforturile depuse în administrarea patrimoniului bisericesc şi prin dăruirea totală faţă de Biserica străbună, IPS Mitropolit Laurenţiu primea o nouă misiunea din partea Sfântului Sinod al Bisericii din România, aceea de a revigora viaţa duhovnicească, liturgică şi pastorală din Arhiepiscopia Sibiului şi din întreaga Mitropolie a Ardealului. În toţi aceşti nouă ani de păstorire ca Mitropolit al Ardealului, IPS Laurenţiu a adus un nou suflu vieţii eparhiale, prin ample proiecte academice, sociale, administrative şi duhovnicesc-pastorale. Centrul eparhial, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“, centrul cultural de la Păltiniş, viaţa monahală şi parohială, patrimoniul şagunian, toate au primit o nouă înfăţişare şi un nou suport spiritual prin truda IPS Mitropolit Laurenţiu şi a colaboratorilor săi.
„Strălucire înnoitoare întregii Arhiepiscopii“
În ziua aniversării celor nouă ani de păstorire, IPS Mitropolit Laurenţiu a fost sărbătorit în duh de rugăciune, în capela Facultăţii de Teologie. Aici s-au adunat corpul profesoral de la facultatea sibiană, condus de pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, decanul instituţiei şi de prodecanul pr. conf. univ. dr. Mircea Ielciu, reprezentanţii Universităţii „Lucian Blaga“, consilieri şi ostenitori ai centrului eparhial, protopopi, preoţi, credincioşi şi studenţi. Ceremonia a început cu un Te Deum oficiat de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi un sobor de preoţi şi diaconi. La sfârşitul slujbei religioase, arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr. a prezentat pe scurt bogata activitate a IPS Mitropolit Laurenţiu în cei nouă ani, mulţumindu-i pe această cale în numele Facultăţii de Teologie, dar şi a centrului eparhial, pentru osteneala de fiecare zi depusă în slujirea Bisericii şi a aproapelui.
„S-au împlinit pe nesimţite nouă toamne binecuvântate de când aţi venit în Arhiepiscopia Sibiului, ca urmaş al vrednicilor de pomenire mitropoliţi înaintaşi ai acestui slăvit scaun al Mitropoliei Ardealului. Îmi aduc aminte că aţi venit acum nouă toamne rodnice, bogate, ca Arhiepiscop şi Mitropolit, purtând numele arhidiaconului Laurenţiu, martir în timpul persecuţiei lui Decius, un om al cărţii care a fost ars în foc pentru că n-a dorit să dea păgânilor cartea Evangheliei. M-am bucurat ca diacon că a venit la Sibiu un Mitropolit cu nume de diacon, un om al cărţii, ajuns pe un scaun ales, al unor oameni de studiu, de carte, unde s-au semnat pagini de căpetenie în istoria Bisericii şi a teologiei româneşti. M-am bucurat că aţi fost instalat în scaunul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Părintele nostru duhovnicesc în ziua binecuvântată, în care îl prăznuim pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Iată câte înţelesuri duhovniceşti putem să citim din această coincidenţă. Aţi venit purtând un nume de arhidiacon cărturar şi purtând făclia şi testamentul duhovnicesc al Sfântului Ioan Gură de Aur, păstorul păstorilor, învăţătorul şi apărătorul turmei sale. Aţi adus o strălucire înnoitoare întregii Arhiepiscopii şi cetăţii de lumină, de cultură şi de credinţă a Sibiului. Aţi înnoit măreaţa Catedrală mitropolitană, am avut cu toţii privilegiul duhovnicesc să participăm la canonizarea părintelui nostru duhovnicesc, Mitropolitul Andrei Şaguna, aţi dat strălucire centrului eparhial, Facultăţii de Teologie şi aţi dinamizat viaţa duhovnicească şi bisericească din această parte a Ardealului“, a spus arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr.
Mesaje de felicitare şi de mulţumire
Ceremonia a continuat cu mesajul de felicitare al preşedintelui Senatului de la Universitatea „Lucian Blaga“, prof. univ. dr. Constatin Oprean.
„L-am simţit pe IPS Mitropolit Laurenţiu ca fiind unul dintre suporţii importanţi ai dezvoltării universităţii noastre şi îi port recunoştinţă veşnică pentru şansa de a lucra împreună. Am trecut cu suces peste toate provocările datorită unei inteligenţe deosebite a IPS Laurenţiu, viziunii extraordinare în ceea ce priveşte dezvoltarea instituţională în zona universitară şi vă mărturisesc faptul că am învăţat multe din experienţa Înaltpreasfinţiei Sale“, a spus Constantin Oprean.
Toţi cei prezenţi i-au adus omagii, felicitări şi gândurile bune ierarhului, iar la final IPS Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit tuturor pentru acest moment duhovnicesc şi de sărbătoare.
„Îi mulţumim în primul rând lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră. Toate sunt lucrări ale lui Dumnezeu şi rânduite de El pentru mântuirea noastră“, spus IPS Mitropolit Laurenţiu.