IPS Părinte Mitropolit Teofan: „Recunoștința față de Dumnezeu se arată prin participarea noastră la Dumnezeiasca Liturghie”
Slujitorii Mănăstirii Hlincea, precum și credincioșii din zona municipiului Iași, s-au rugat în Duminica a 29-a după Rusalii împreună cu chiriarhul lor, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, iar la final l-a hirotesit întru arhimandrit pe părintele Metodie Oprica, starețul așezământului monahal.
În predica rostită după citirea Evangheliei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a afirmat că omul trebuie întotdeauna să aibă recunoștință față de Dumnezeu și față de aproapele său:
„Din cei zece, un fost bolnav și acum vindecat a venit la Domnul Hristos și a mulțumit cu recunoștință pentru faptul că a fost eliberat de boala lui. De aceea, ori de câte ori în Biserică se vorbește despre recunoștință, se amintește despre această minune: o singură persoană din zece a simțit nevoia să se întoarcă și să îi mulțumească binefăcătorului său. Dacă privim cu atenție în viața noastră, în viața lumii, în cele descrise în Sfânta Scriptură și în istoria omenirii în general, putem mărturisi că totul este o istorie despre recunoștință sau despre nerecunoștință, despre mulțumire sau despre nemulțumire, viața noastră împărțindu-se în general în două: suntem oameni care mulțumim pentru binele pe care l-am primit sau suntem oameni care nu mulțumim pentru acest bine. Recunoștința noastră se îndreaptă spre oamenii pe care Dumnezeu i-a trimis în calea vieții noastre și care ne-au făcut mult bine: părinții care ne-au născut, preotul și nașii care ne-au botezat, dascălii care ne-au educat și oamenii de bine cu care viața noastră s-a intersectat. Conștiința ne spune, și porunca dumnezeiască de asemenea, să arătăm respectul cuvenit, mulțumirea cuvenită pentru ceea ce am primit de la toate aceste persoane în viață”.
Totodată, ierarhul a subliniat că Sfânta Liturghie reprezintă modul prin care ne putem arăta gândul de mulțumire față de Domnul Hristos:
„Ori de câte ori mergem la biserică, suntem samarineanul din Evanghelie care merge la Domnul Hristos și îi mulțumește. Biserica a lăsat ca în fiecare duminică și sărbătoare creștinii să se îndrepte spre biserica parohiei lor sau spre biserica mănăstirii, să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru tot ceea ce s-a întâmplat bine, și s-au întâmplat multe lucruri bune în viața fiecăruia. Toate slujbele noastre sunt îmbogățite prin cuvintele «Slavă Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh», toate aducând mulțumire, îndreptându-se spre acest izvor de recunoștință pe care se cuvine să arătăm lui Dumnezeu zi și noapte”.
Având în vedere întreaga lucrare pe care o împlinește la Mănăstirea Hlincea, ca o încununare a tuturor eforturilor depuse de-a lungul anilor, părintele stareț Metodie Oprica a fost hirotesit de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan întru arhimandrit, ca urmare a aprobării, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a ridicării preacuvioşiei sale la această treaptă de slujire.
A fost spital militar în timpul Războiului ruso-franco-prusac
Mănăstirea Hlincea a fost zidită în penultimul deceniu al secolului al XVI-lea, la aproximativ 3 km sud-vest de Mănăstirea Cetățuia, de către doamna Maria, fiica lui Petru Șchiopul, domn al Moldovei. Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost închinată, împreună cu satele din împrejurimi, Mănăstirii Dionisiu din Sfântul Munte Athos, însă din prima jumătate a secolului al XVII-lea, din cauza faptului că mănăstirea athonită nu a mai trimis călugări, totul a rămas în paragină. Lucrările de construcţie s-ar putea fixa, aproximativ, între anii 1586-1587. Hramul „Sf. Gheorghe” a fost atribuit probabil în cinstea victoriei împotriva cazacilor, din 23 noiembrie 1587. În anul 1626, domnitorul martir Miron Barnovschi a întărit așezământul cu un zid de piatră, iar mănăstirea a trecut prin ample lucrări de restaurare - în timpul domniei lui Vasile Lupu. După 1672, mănăstirea a rămas permanent sub ascultarea Mănăstirii Cetățuia. În timpul Războiului ruso-turco-prusac (1788-1792), ca și între anii 1806-1812, mănăstirea a fost transformată în spital militar. În prezent, obștea așezământului numără opt viețuitori.