IPS Teofan: „Să ne dăruiască Dumnezeu starea bucuriei, smereniei, tristeţii duhovniceşti şi iubirii de vrăjmaşi“
Înalt Preasfinţitul Teofan a fost prezent ieri în cartierul ieşean Tătăraşi, unde a slujit Sfânta Liturghie în Biserica "Intrarea Domnului în Ierusalim". Lucrările la sfântul lăcaş, singurul din Iaşi cu acest hram, se apropie de final, iar anul viitor va fi sfinţit.
Singura biserică ieşeană închinată Intrării Domnului în Ierusalim a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. De dimineaţă, soborul de preoţi l-a întâmpinat pe Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în faţa sfântului lăcaş. Enoriaşii, prezenţi în număr mare la primirea Arhipăstorului lor, au ţinut în mâini flori şi ramuri de salcie. Părintele Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, a vorbit în cuvântul de la finalul slujbei despre lucrările care au fost realizate la sfântul lăcaş în care s-a slujit. Părintele paroh Dumitru Boboc a mulţumit Înalt Preasfinţitului Teofan pentru că a slujit pentru prima dată Sfânta Liturghie în Biserica "Intrarea Domnului în Ierusalim", remarcând că lucrările la sfântul lăcaş se apropie de final, iar anul viitor va avea loc slujba de sfinţire. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oferit părintelui paroh Dumitru Boboc şi părintelui Adrian Giosan distincţia de iconom stavrofor "pentru osteneala pe care o depun la zidirea sufletească a credincioşilor şi la înălţarea bisericii". Părintele Adrian Giosan a adus din partea credincioşilor "cuvântul de mulţumire" şi i-a oferit Înalt Preasfinţitului Teofan o icoană cu Maica Domnului. "Mântuitorul Hristos a intrat în Ierusalim pentru a fi Împărat peste inimi" După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit un cuvânt de învăţătură în care vorbit despre semnificaţiile sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim şi despre virtuţile spre care trebuie să tindem în săptămâna ce urmează, a Patimilor. "Biserica ne cheamă astăzi să trăim starea de bucurie. Aceeaşi bucurie duhovnicească trebuie trăită şi în zilele următoare pentru că Dumnezeu ne-a adus mântuirea prin moartea şi Învierea Sa. Sunt creştini care printr-o adâncire în taina morţii şi Învierii Domnului Hristos primesc izvor de bucurie în viaţa lor. Mântuitorul Hristos a intrat în Ierusalim pentru a fi Împărat peste inimi, iar oamenii doreau să-L pună conducător peste cetăţi, în sensul omenesc al cuvântului. În această săptămână suntem chemaţi să ne asumăm starea de smerenie, de care a dat dovadă şi Hristos, care a intrat în Ierusalim pe asin. Sfântul Siluan din Sfântul Munte Athos se ruga pentru toată lumea astfel: "Dă, Doamne, tuturor să cunoască smerenia lui Hristos cea de netâlcuit". O altă stare spre care suntem chemaţi în această săptămână este iubirea vrăjmaşilor. Mântuitorul Hristos, răstignit fiind, priveşte cu tristeţe mântuitoare lumea din jur, pe cei care Îl băteau şi Îl batjocoreau. El se roagă lui Dumnezeu ca să-i ierte pentru că "nu ştiu ce fac". În iubirea Sa au fost cuprinşi şi cei care L-au răstignit. Sfinţii Bisericii noastre vedeau în iubirea de vrăjmaşi criteriul fără de care omul nu poate fi numit creştin. Să ne dăruiască Dumnezeu în această săptămână starea bucuriei, smereniei, tristeţii duhovniceşti şi iubirii de vrăjmaşi, prin care să ne apropiem de Crucea Domnului Hristos. Trecând prin Cruce, să primim veşmânt de Înviere, haină de lumină, bucuria Duhului Sfânt izvorâtă din mormântul cel gol din care a înviat Hristos", a spus în cuvântul său Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.