Doi ierarhi au sfințit biserica din cimitirul Parohiei Dealu Mare, Botoșani
Zi de mare sărbătoare în Parohia Dealu Mare din Dorohoi, unde duminică, 8 august, credincioși din toate părțile județului Botoșani, împreună cu oficialități locale și centrale, au fost prezenți la un eveniment pe care îl așteptau de multă vreme: sfințirea bisericii din cimitirul parohial.
După tradiționala primire a ierarhilor cu flori, dar și cu pâine și sare, lăcașul de închinare a fost sfințit la exterior și în interior prin ungere cu Sfântul și Marele Mir și stropire cu apă sfințită. De asemenea, Sfânta Masă din Altar a fost târnosită, împodobită și pregătită pentru sfintele slujbe.
În continuare, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită la un Altar special amenajat în apropierea lăcașului de cult, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
Reflectând asupra textului evanghelic duminical, Preasfințitul Părinte Veniamin a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat cât de importantă este chemarea lui Hristos în fiecare moment al vieții noastre:
„Să-L căutăm mereu pe Domnul Hristos! Și așa cum orbii L-au cunoscut că El este Fiul lui David, noi, care L-am văzut schimbându-Se la Față pe Muntele Taborului și mărturisim acest lucru împreună cu Apostolii, să-L chemăm și mai mult pe Hristos în viața noastră, în comunitatea noastră, în familia noastră, să ne deschidă ochii ca să-L cunoaștem și să-L mărturisim și noi așa cum au făcut-o cei din Evanghelia citită astăzi, spunând binele pe care ni l-a făcut nouă Dumnezeu”. În cadrul slujbei, teologul Andrei Coșorianu a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Dragalina din comuna Hlipiceni, județul Botoșani.
„Biserica este loc de tămăduire pentru muțenia noastră”
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a vorbit celor prezenți despre scopul și folosul zidirii de biserici pentru viaţa creștinilor:
„De ce zidim biserici? Răspunsul îl găsim în Evanghelia de astăzi. Ni se spune că Domnul Dumnezeu Iisus Hristos propovăduia Evanghelia Împărăției. O biserică este Taina Împărăției lui Dumnezeu aici, pe pământ. Căci în ea se slujește Sfânta Liturghie, care este Taina Împărăției. În Evanghelie ni s-a amintit că Mântuitorul a vindecat doi orbi și un mut care avea și puterea demonică în el. Biserica este locul de tămăduire a rănii orbirii noastre, căci nu vedem păcatele din noi și nu vedem slava lui Dumnezeu din chipul aproapelui. Biserica este loc de tămăduire pentru muțenia noastră, pentru că nu avem cuvânt ca să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot și pentru toate. Biserica este locul de tămăduire pentru rana păcatului, căci orice păcat este o prezență a întunericului din noi. Biserica este izvorul rugăciunii, căci din Dumnezeiasca Liturghie - rugăciunea prin excelență - luăm și noi putere să ne rugăm la casele noastre după pravila cea rânduită […]”. Biserica este loc de răbdare și de mângâiere. De ce? Pentru că aici ne spunem toate necazurile noastre și tot aici ne bucurăm în Domnul. Sfântul Apostol Pavel a spus în epistola citită astăzi că noi, oamenii, suntem chemați să gândim la fel, după gândul Domnului Hristos. Deși în societate oamenii sunt despărțiți sau dezbinați, aici, la biserică, ei uită de diferențele lor politice, de statut social, cultural și sunt împreună, pentru că Dumnezeu și Biserica Sa ne unesc pe unii cu ceilalți. Slavă lui Dumnezeu că S-a înălțat și această biserică!”.
În continuarea cuvântului IPS Teofan, părintele paroh Ioan Ștefan Apetrei a povestit cum a luat naștere comunitatea de la Dealu Mare, apoi a mulţumit celor doi arhierei pentru binecuvântare și pentru prezenţă, tuturor credincioșilor care au ținut să ia parte la acest eveniment, dar şi celor care au contribuit la ridicarea sfântului lăcaș pentru efortul deosebit de care au dat dovadă în cadrul lucrărilor desfășurate în ultimii ani.
În semn de apreciere a activității sale pastoral-misionare și administrativ-gospodărești, părintele paroh Ioan Ștefan Apetrei a primit distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”. Cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, „Crucea Moldavă” pentru mireni, a fost oferită d-lui ing. Dorin Alexandrescu. Totodată, persoanele care au sprijinit lucrările în tot acest timp au fost răsplătite cu distincții de vrednicie.
*Scurt istoric
Lucrările de construcție au început în anul 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, în cimitirul parohiei, pe terenul dat spre folosință parohiei de către Primăria Municipiului Dorohoi. Biserica este construită din cărămidă, pe o temelie din beton și acoperită cu tablă. În perioada 2017-2019 sfântul lăcaş a fost împodobit cu pictură în tehnica „fresco” executată de pictorul Gheorghe Drăgoi, catapeteasma fiind pictată de pictorul Rusu Adrian. Aceste lucrări au fost realizate din donațiile credincioșilor din parohie și din zona Municipiului Dorohoi și cu sprijinul financiar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, al Secretariatului de Stat pentru Culte și al Primăriei Municipiului Dorohoi.
Lângă biserică s-au construit, în luna iulie 2021, de către constructorul de biserici Ion Păscăreanu, fiu duhovnicesc al parohiei, un frumos altar de vară și o clopotniță de lemn.