Istoricul și criticul literar Dan Mănucă, model de rigoare academică și slujire a valorilor naționale
Un foarte sumar portret al profesorului universitar, istoricului și criticului literar, eminescologului Dan Mănucă s‑ar rostui în jurul câtorva linii de forță: autor al unei opere redutabile, sistematice, de o considerabilă dimensiune și prospețime, rigoare și etică a demonstrației, axată pe susținerea și promovarea valorilor literare și culturale autentice românești, raportate continuu la literatura și cultura europeană, pe apărarea cauzei românismului, a identității și unității naționale în spațiul larg european. "Très bon connaisseur de la littérature française, allemande, anglaise, il à eu la capacité dâencadrer la littérature roumaine dans lâévolution littéraire européenne” - apreciază profesorul Horst Fassel (Deutsches Seminar, Universität Tübingen Deutschland).
Opera, ca și parcursul biografic impresionant ce înscrie saltul fulminant de la condiția de traducător (Biblioteca Județeană Iași) și zilier (Arhivele Statului, din motive de "dosar politic”) la cel de profesor la Catedra de Literatura română, Universitatea "Al. I. Cuza” Iași (titularul cursului îMarii clasici ai literaturii române”) și director al Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară "Al. Philippide”, Iași (calitate din care a coordonat monumentala lucrare Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, apărută în 1979 la Editura Academiei, a organizat renumitele sesiuni științifice academice internaționale), îl statuează ca reprezentant strălucit al cercetării științifice, istoriografice, al învățământului universitar și al vieții academice, o personalitate a spațiului cultural ieșean și a breslei scriitoricești, model de rigoare, muncă asiduă și viziune, disciplină de fier, cu o înaltă ţinută intelectuală, morală şi civică, formator de generații de discipoli. îPreocupările de natură academică m‑au îndreptat către istoria literară” - mărturisea Dan Mănucă într‑un interviu acordat poetului Cassian Maria Spiridon ("Convorbiri literare”, nr. 5, 2008).
Având ca reper de exigență mottoul autoimpus "O valoare artistică poate fi comparată cu un poliedru”i și ca motor de identificare, ceea ce însuși numește „psihologia adâncurilor”, hermeneutulabordează fenomenul literar românesc fără graniţe din perspectiva fenomenologului, a comparatismului, raportându‑se continuu la nume importante, în special din literatura și cultura germană, franceză, engleză, pe care le cunoaște foarte bine, ca repere teoretice. Se înscrie astfel în buna și rodnica tradiție a școlii de critică contemporană ieșeană, ilustrată strălucit de câteva generații de universitari - Constantin Ciopraga, Gavril Istrati, Leon Volovici, Al. Husar, Al. Andreescu, Liviu Leonte, Petru Ursachi, Ion Apetroaie, Mihai Drăgan, Ion Constantinescu, Al. Călinescu ș.a. - care au adus în plan literar modele de interpretare a fenomenului literar românesc și universal. Ultimul dintr‑o serie de mari cărturari ai Iașilor, universitarul Dan Mănucă, plecând de la o foarte solidă documentare și informaţie istorico‑literară, interpretează și aduce sistematic clarificări referitoare la rostul adânc al culturii și literaturii române, trecându‑le prin propriul filtru axiologic, valorizator, ce excelează prin claritate și precizie, limpezime și sinceritate, autenticitate și concretețe, spirit vioi neanchilozat, ce eludează echivocul și jocul gratuit de cuvinte. Trebuie menționat aici și faptul că reputatul critic s‑a aplecat cu generozitate și asupra textelor mai tinerilor săi colegi de breaslă, recenzând cu atenție și fără abatere de la principiile sale de moralitate a criticii și obiectivitate noile apariții editoriale.
îNu mai fac critică de întâmpinare din 1967‑1968. Critică de text, ca suport al istoriei literare, am făcut însă necontenit. Nu am făcut însă niciodată critică tehnicistă, aşa cum se practică în seminariile universitare, deoarece, având eu exerciţiul anterior, consider că acest fel de abordare nu spune nimic despre specificul unui text literar. Am căutat să desluşesc sensurile profunde ale acestuia, relevate prin desluşirea procedeelor tehnice” - se confesa criticul în interviul menționat.
Fie că abordează chestiuni teoretice ori de critică și istorie literară, fenomenul literar românesc pe ansamblu sau pe epoci literare, fie că face critică retrospectivă ori prospectivă, exegeză prodigioasă, cronică literară, portret literar, biografie comparată, sau că polemizează utilizând un ton glacial ori unul de controversă colocvială, fals ironic cu măsură, criticul este mereu atent la judecățile de valoare, nepermițându‑și nici o abatere de la rigoarea istoriografică, adevăr, păstrând dreapta măsură, dar și implicându‑se cu pasiune în actul critic, pe linia a ceea ce Sartre afirma, și anume: "actul critic angajează omul în întregime”. Amplele sale studii se rostuiesc în jurul unei teme centrale ce invită la reflexie privind identitatea națională și modalități de reflectare a acesteia în literatura română.
Aduce argumentații robuste, informaţii care impresionează prin bogăție şi acuratețe, apelează la trimiteri către nume mari din cultura europeană cu greutate și substanțialitatea argumentelor sale, întreprinde o curajoasă hermeneutică. Tratează cu maximă atenție și exigență probleme mai puțin clarificate (Literatură și ideologie, Literatură și geopolitică, Globalizare, cultură şi literatură, Publicistica politică eminesciană, Critica literară românească între 1840‑1860), de teorie literară (De la identitatea obiectivă la identitatea impusă, Criza de identitate literară), lansând conceptul de literatură generală română (Regionalismul literar basarabean, Concept literar sau concept geopolitic?, Obsesii regionaliste, Hermeneutică şi comparatism), reanalizând conceptele de diasporă, exil (Dacoromânism, diasporă, exil), de istorie și critică literară și multe altele.
Mereu atent la text și la context, precaut documentarist, criticul abordează o gamă foarte bogată, variată, de tematici: de la privirea proaspătă privind începuturile literaturii române moderne, reabilitarea pașoptismului din prisma unei noi grile de lectură, la reconsiderarea spiritului junimist dintr‑o nouă viziune (Scriitori junimiști, 1971 - volum de debut editorial; Critica literară junimistă: 1864‑1885 - teză de doctorat publicată în 1975, reeditată în 2000; Argumente de istorie literară, 1978ii; Lectură și interpretare, 1988; Principiile criticii literare junimiste, 2000 - ce încheie seria cercetărilor junimiste, antologia de texte ilustrative Documente literare junimiste, 1973), la îapărarea junimismului de vechi sau recenţi detractori (…) pe baza unei informaţii fără reproş” (Liviu Leonte „Cronica”, nr. 39, 1975). Aduce contribuții eminescologice inedite, cu referire specială la proza, teatrul, corespondența eminesciană, relațiile cu literatura germană, sintagma Eminescu poet naţional, detractorii și adulatorii postdecembriști ai poetului (Pelerinaj spre ființă. Eseu asupra imaginarului poetic eminescian, 1999; studiul la ediţia Mihai Eminescu. Opera poetică, vol. 1‑3, realizată de Petru Zugun; Opinii literare, 2001, Oglinzi paralele, 2008). În Oglinzi paralele îabordez o sumă de aspecte ale operei eminesciene, privite prin prisma comparatismului, a naratologiei, a esteticii receptării, a traductologiei, a sociologiei” - specifica eminescologul în același interviu. Pornește de la începuturile romanului românesc, realizând un admirabil studiu în care pune naşterea acestuia sub semnul profiluluiepocii, al circumstanţelor economice, sociale şi politice ale deceniului şase al veacului XIX‑lea, realizează reconsiderări și sinteze istorico‑literare, ajungând la monografii ce trancend canoanele tradiționale din domeniu (Introducere în opera lui I. Al. Brătescu‑Voineşti, 1997; Pe urmele lui Mihail Sadoveanu, 1982; Liviu Rebreanu sau lumea prezumtivului, 1995), la abordarea unor chestiunide teorie literară, o polemică foarte atractivă (Argumente de istorie literară, 1978; Lectură şi interpretare. Un model epic, 1988, Analogii. Constante ale istoriei literare româneşti, 1995; Perspective critice, 1998; Opinii literare, 2001; Literatură și ideologie, 2005, Restituiri. Critica criticii, 2007), ceea ce îl determină pe Ion Simuț să vorbească despre "Etica revizuirilor”.
Câteva din aserțiunile domniei sale au valoare de aforisme: îromanul nostru de început este o emanaţie a climatului spiritual românesc al anilor 1850‑1860”, epica de la mijlocul secolului al XIX‑lea structurează un model şi întemeiază, neîndoielnic, o tradiţie” (Lectură şi interpretare. Un model epic); „starea de sentimentalism e o reacţie la agresiunea lumii sau la vina de a trăi” (Introducere în opera lui I. Al. Brătescu‑Voineşti); Eminescu este, indiscutabil, una din acele valori care stau la fundamentul literaturii române” (Oglinzi paralele); „transgresarea particularităţilor locale, a regionalismelor de orice fel” a fost cea care a dus la apariția și afirmarea conștiinței naționale (Sursele concepţiilor regionaliste în literatura română). (Va urma)
i (interviu), în „Limba română” (Chişinău), nr. 3-4, 2008.
ii Leon Volovici, în "Iaşul literar”, nr. 11, 1971.