Iubire în misiunea de profesor de religie

Să vorbești despre meseria de profesor nu-i simplu, pentru că sunt atât de multe aspecte pe care ar trebui să le cuprinzi. Să vorbești despre ce face un profesor de religie este provocator. Cei 21 de ani la catedră îmi sunt martorii unei vieți pline de transformări, emoții, vivacitate, responsabilitate și insolit.

După formarea unei gândiri fi­nan­țis­te și antreprenoriale la un liceu economic, în care m-am simțit sufocată, a venit vestea neașteptată că și fetele pot face Facultatea de Teologie, la secții precum litere sau asistență socială. În clasa a XII-a, pe lângă obiectele specifice profilului meu, am început să învăț istorie biblică, liturgică, dogmatică și limba română, pregătindu-mă, astfel, pentru examenul la teologie, Secția litere. Efortul a fost mare, pentru că nu făcusem niciodată religie la școală. Tot ceea ce știam despre Dumnezeu și religie auzisem în familie și la biserică, de aceea tot ce înseamnă profesia mea astăzi se datorează bunei mele educații creștine oferite de mama și bunica.

Facultatea de Teologie, Secția litere, a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea, cea care m-a modelat, m-a cizelat, mi-a oferit suportul moral și echilibrul de care are nevoie un tânăr. M-a provocat, mi-a creat circumstanțele întâlnirii unor oameni minunați și m-a așezat duhovnicește. Știam că, odată terminate studiile, încep cu adevărat greul, munca, urcușul.

Cartea de vizită

Îmi amintesc prima mea oră ca profesor de religie la Școala Centrală din Câmpina de parcă ar fi fost ieri. Era o clasă de a VIII-a. Am intrat plină de emoții. M-au speriat numărul lor mare (45) și faptul că erau cât mine de înalți. M-am desprins greu de mânerul clanței ușii cu gândul că acesta este visul meu: să le vorbesc copiilor despre Dumnezeu, iar pentru asta am muncit și am investit, deci pot.

Cu siguranță, cel mai dificil an pentru un profesor este cel de debut. Atunci se constată discrepanța dintre ce ai învățat în facultate și ce faci practic la catedră, cu alte cuvinte insuficiența practicii metodice și didactice. Toate acestea pot fi suplinite cu mult studiu, înțelepciune, colegi dispuși să îți ofere sfaturi din experiența lor, ajutor de la Dumnezeu, entuziasm, dragoste pentru copii, pasiune pentru ceea ce faci și tact pedagogic.

După perioada postdecembristă, lucrurile au fost într-o dinamică continuă. La conducerea Ministerului Educației s-au perindat 25 de miniștri, ceea ce a însemnat schimbări pentru învățământ, poate prea multe, prea dese și, cu siguranță, nu toate bune. Partea plină a paharului este că acest obiect, religia, deși contestat de unii, nedorit sau neînțeles de alții, este în continuare parte a curriculumului nucleu, este dorit de elevi și părinți, deopotrivă. Cred sincer că, astăzi, în mare parte cartea de vizită a unui profesor de religie este reprezentată de procentul de elevi pe care îi are la clasă. Cumva, acest statut al participării la ora de religie obligă pedagogul să se ridice la standardele elevilor, părinților, societății, să fie upgradat, să fie mereu atent la discursul și faptele sale, să fie cu adevărat un model pentru elevi și, nu în ultimă instanță, să aibă el însuși o relație vie cu Dumnezeu.

Perfecționare permanentă

Una dintre componentele esențiale în cariera didactică este formarea continuă. Perfecționarea nu poate înceta odată cu obținerea gradelor didactice, pentru că procesul de evoluție, în toate domeniile, este alert. Elevul anilor 2000 sau 2010 este diferit cu mult de cel actual, în primul rând prin prisma dezvoltării tehnologiei și informației. De aceea, am urmat cursuri de perfecționare, Facultatea de Pedagogie la zi, iar în prezent sunt masterandă a programului de consiliere școlară. Tot ce am citit și achiziționat în urma acestor forme de învățare continuă m-au ajutat enorm în gestionarea relației mele cu elevii, familiile lor, colegii și chiar cu mine însămi.

Am remarcat că una dintre marile bucurii ale elevilor este obținerea de premii la concursuri și olimpiade școlare, de aceea și la religie se desfășoară competiții la care particip cu cei dornici de performanță sau care vor să-și exprime talentul artistic, precum Olimpiada de religie, faza județeană, unde elevii au obținut premii din toate categoriile. Performanța remarcabilă a fost în anul școlar 2018-2019, când eleva mea, Stanimir Delia, a participat la concursul transdisciplinar de română-religie „Cultură și spiritualitate românească” și a obținut premiul I, la faza județeană, iar la faza națională, desfășurată în luna mai la Mănăstirea Putna, a obținut un premiu special.

Îi îndemn, deseori, pe elevii mei să-și cunoască „talanții”, să îi sporească și să facă în viață ceea ce le place cu adevărat, eu însămi fiind un exemplu. Le spun că sunt binecuvântată de Dumnezeu pentru că fac ceea ce îmi place: predau, și nu orice obiect, religia. Ce poate fi mai frumos și mai important în lumea aceasta decât să pui la temelia educației și devenirii unui om iubirea de Dumnezeu și de oameni?!

Obiectul religie este diferit de celelalte materii de studiu tocmai pentru că are o componentă pregnantă, și anume modelarea caracterelor. Ora de religie este extrem de dinamică, provoacă multe teme de discuție pentru elevi, le oferă puncte de sprijin, uneori soluții, speranță, le îmbogățește cultura generală, îi unește, le oferă posibilitatea să fie ei înșiși, fără teama de a fi criticați sau că iau note mici, îi încurajează, le canalizează eforturile spre țeluri mai înalte, dincolo de nevoile și bucuriile strict materiale.

Elevii, despre „doamna profesoară”

I-am rugat pe elevii mei de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Ploiești, Prahova, să scrie, la modul cel mai onest, trăirile și sentimentele lor față de mine și orele noastre: „Doamna profesoară ne vorbește frumos, ca o mamă” (Teodor, a VII-a B); „Nu face diferențe între noi, ne iubește la fel și ne încurajează” (Lorena, a VIII-a B); „Îmi place când doamna de religie ne ascultă atunci când avem ceva de spus și când ne dă sfaturi cu privire la relația noastră cu Dumnezeu” (Erica, a VI-a C); „Doamna noastră nu este o profesoară, ci o mamă și o prietenă pentru noi” (Diana, a VI-a A); „Doamna este blândă cu noi” (David, a VI-a A); „De când fac religie cu doamna, viața mea s-a schimbat pentru că am aplicat sfaturile dânsei” (Claudiu, a VI-a A); „La ora de religie, nimeni nu este judecat după înfățișare sau știință, toți suntem puși în valoare și ne simțim egali” (Gabriela Dumitru, a VII-a A).

Nu de puține ori mi s-a întâmplat să am momente de întristare pentru că religia nu are un statut egal cu al celorlalte obiecte, că societatea și media se îndreaptă către o de­sacralizare a omului, că păcatele au ajuns să fie nu doar tolerate, ci considerate normalități sau virtuți. Dar, de fiecare dată, mi-am amintit că Bunul Dumnezeu proniază totul, este izvorul nădejdii noastre și nu degeaba au murit strămoșii noștri și martirii decembriști. Să îi transmiți unui copil valori cu adevărat autentice, să îl ajuți să discearnă între bine și rău, între păcat și virtute, este tot ce cred eu că înseamnă esența unei vieți trăite cu sens. Și peste toate se adaugă cuvintele emoționante ale elevilor mei care îmi dau și mai multă forță, încredere și curaj în mărturisirea credinței creștine, care mă responsabilizează să am și mai multă grijă de sufletele lor frumoase și sensibile.