Iubirea din ochii părintelui Arsenie Boca
Duminică, 28 noiembrie, se împlinesc 21 de ani de când părintele Arsenie stă înaintea Tronului Preasfintei Treimi, coborând îndurările lui Dumnezeu peste noi şi peste lumea noastră.
Cuvintele şi chipul părintelui Arsenie Boca n-au apus şi nu s-au şters deloc din inimile şi viaţa celor care l-au cunoscut. Dimpotrivă, pe măsură ce vremea se scurge, ele apar tot mai limpezi şi tot mai limpezitoare în destinul celor ce cu sutele de mii se perindă spre închinare la crucea mormântului de la Mănăstirea Prislop.
Vedea dincolo de chip
Părintele vedea fără mijlocire, în lumina harului, rostul şi taina celor care îl căutau. Pătrundea cu ochii duhului dincolo de cuvintele cu care ne apropiam de el, dincolo de convenţiile noastre mărunte, dincolo de aparenţele noastre frivole... Dezvelea, în cuvinte de foc, frumuseţea chipului dumnezeiesc al fiecăruia şi rostea, prin puţine vorbe, menirea cu care Dumnezeu ne-a chemat la existenţă. Vederea părintelui nu era o simplă intuiţie a unui om cu şcoală şi deprins în cunoaşterea frământărilor sufleteşti. Nu era nici doar un fel de percepţie suprasensibilă şi nici ceva de genul unei divinaţii sacre, ci era o putere duhovnicească, rod al harului peste o viaţă ascetică ce nu şi-a trădat conştiinţa în nici o împrejurare. Din această vedere duhovnicească izvora cuvântul cu putere al părintelui. Cuvântul lui era dătător de viaţă; tăcerea lui era un alt fel de vorbire şi nu simplă pauză sonoră. Privirea şi cuvântul părintelui decantau interiorul celui care-l căuta. La fel ca şi Părinţii din Pateric, el răspundea adesea întrebărilor nepuse de noi. Superficiali şi cu minte scurtă, noi îl întrebam preocupaţi doar de zările lumii acesteia. Prefăcându-se că nu aude, părintele răspundea la întrebarea ce ar fi trebuit să o punem. Şi din acel moment se construia o legătură tainică, ca de la părinte la ucenic, legătură care devine, pe an ce trece, tot mai limpede şi mai de nezdruncinat.
Părintele ne-a iubit precum iubesc sfinţii. Adică ne-a găzduit în sufletul său şi ne-a îmbrăţişat şi a ascuns în inima lui întreaga noastră făptură. Şi acolo, prin taina rugăciunii de foc, se îngrijea de noi mai mult şi mai altfel, adică mai profund decât ne îngrijeam noi de noi înşine. Purta poverile noastre, purta căderile noastre. Lângă crucea părintelui stăm şi azi ca la umbra unui pom plin de roade în zi de cumplită arşiţă. Osândele noastre el le atârnă de Crucea lui Hristos cu Care s-a făcut una în iubire şi răbdare.
Întâlnirea şi rămânerea cu părintele însemna schimbarea chipului vieţuirii de până atunci. Părintele avea harisma vindecării - adică darul Duhului de a deschide porţile percepţiei şi uşile simţirii noastre, în aşa fel încât să sesizăm lumea şi viaţa ca lume şi viaţă a lui Dumnezeu. Lângă crucea părintelui, viaţa şi mintea ies din banal, din nesemnificativ, din iluzoriu şi mărunţişuri, şi află acel "un singur lucru trebuieşte". Cum vom putea să-Ţi mulţumim, Doamne, pentru părintele ce ni l-ai dăruit nouă!?
Troiţă de arhierei la mormântul părintelui Arsenie Boca
Duminică, 28 noiembrie, la Mănăstirea Prislop, cu prilejul serbării a 21 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de un sobor arhieresc format din Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi Preasfinţitul Daniil, Episcopul Daciei Felix. Alături de cei trei ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, va fi prezent un numeros sobor de preoţi şi diaconi, precum şi mulţime de credincioşi veniţi din toată ţara la această mare sărbătoare a Mănăstirii Prislop şi a întregului Ardeal.