Iustin Moisescu - un teolog slujitor în vremuri de furtună

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 03 Octombrie 2010

A fost teologul ortodox de mare complexitate şi pregătire, ajuns mitropolit, fără experienţă monahală, dar cunoscând prea bine viaţa bisericească românească, Iustin Moisescu este considerat ierarhul care în vremea slujirii sale ar fi pactizat cu autorităţile comuniste.

Însă, pe cât este de etichetat astfel, în aceeaşi măsură este necunoscut. Arhiepiscopul Adrian Hriţcu, un apropiat al ierarhului Iustin, spune de spre el: "Era demn, integru, maiestos, impunător, cu o privire pătrunzătoare, fapt pentru care putea lăsa uşor impresia unui om distant, uneori chiar rece şi nereceptiv. În realitate însă, el ascundea sensibilitatea sufletească, fiind un adânc simţitor a tot ceea ce se întâmpla în jur. Această sensibilitate îl făcea să fie emotiv până la lacrimi, cum s-a întâmplat la înmormântarea episcopului său vicar, Irineu Crăciunaş, pe care l-a regretat sincer". Rândurile de mai sus au o anumită doză de subiectivism, dar mai important este că astfel de aspecte sunt confirmate de documentele de arhivă.