Kant şi Hegel, prin mintea lui Constantin Noica
După anii de puşcărie şi de domiciliu forţat, Constantin Noica a avut parte în ţara sa de un destin fericit, în sensul în care i s-au publicat cărţi pe care anterior nici nu visase să le vadă tipărite. Regimul Ceauşescu voia să şi-l arondeze, iar Noica, devotat spiritului românesc şi după suferinţele îndurate, nu mai voia să facă figură de disident. Astfel, în 1980 a apărut la Editura Cartea Românească volumul „Povestiri despre om“.
Nu mai e nevoie să spunem că atunci volumul a fost un bestseller. De o soartă similară se bucuraseră şi volumele sale dinainte, „Sentimentul românesc al fiinţei“, „Rostirea filosofică românească“, „ Despărţirea de Goethe“ şi altele, dar aveau să urmeze şi adevărate „bombe“ editoriale, cum a fost „Devenirea întru fiinţă“, un tratat de ontologie care atunci s-a vândut ca pâinea caldă, rivalizând cu romanele poliţiste ale Rodicăi Ojog Braşoveanu şi ale lui Horia Tecuceanu. Probabil că eram una dintre puţinele ţări de pe glob unde filosofia se vindea pe sub mână şi librarii jubilau de o asemenea biruinţă. Constantin Noica era cumva răsplătit de regim pentru faptul că nu voia să protesteze faţă de mizeria din ţară. Îi avea de partea lui pe Hegel şi pe Kant, avea toată filosofia clasică germană, avea Păltinişul şi nişte tineri însetaţi de cunoaştere şi de cultură precum Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin Vieru, Victor Ieronim Stoichiţă, care-l frecventau pe maestru, vrând să se adape de la izvorul spiritului pur.
Pentru Noica o asemenea viaţă, înainte de a-şi da în 1987 obştescul sfârşit, a fost tot ce poate fi mai frumos. Volumul „Povestiri despre om“ s-a reeditat acum şi, chiar dacă este găzduit de Humanitas, nu se mai poate bucura de succesul de acum trei decenii. Cumpără aşa ceva specialiştii, filosofii profesionişti, în general cei care iubesc editura şi nu le scapă nimic din apariţii. Noica însă, scriind cartea respectivă, a făcut un serviciu enorm tuturor generaţiilor de cititori români care, deşi iubesc filosofia, nu au timp şi nici răbdare să se alimenteze de la sursă.
Filosofi ca Hegel şi Kant, pentru a fi înţeleşi şi gustaţi, trebuie povestiţi de o minte care a pătruns ascunzişurile minţii lor. O asemenea minte o avea Noica. Cu maximă devoţiune şi meticulozitate el a luat în braţe „Fenomenologia spiritului“ şi ne-a redat-o într-un limbaj care este accesibil fără a fi vulgarizator. Spiritul, cum ar spune Eminescu, se încearcă în om şi omul este terenul cel mai fertil pentru asemenea probe. Până la urmă aceasta este ideea fundamentală a lui Hegel, pe care Noica ne-o prezintă nouă, românilor, cu o dragoste imensă pentru a ne face să trăim până la capăt privilegiul ce ni se acordă. Este, altfel spus, păcat să te fi născut om şi să nu fi avut contact cu duhul care are nevoie de tine pentru ca în acest fel să se îmbogăţească la rândul lui. Spiritul nu este ceva static, monadă nediminuată în care omul se oglindeşte pasiv. Dimpotrivă, spiritului îi place lucrarea şi, chiar dacă o face şi în natură, locul său propice de manifestare rămâne totuşi mintea şi inima omului. Povestea hegeliană de aici pleacă, iar Noica, supus maestrului, preia miza această supremă şi pledează magistral în favoarea ei. Raportul dintre abstract şi concret şi dintre universal şi individual tensionează fiecare rând al gânditorului care a ştiut ca nimeni altul că nu facem nimic cu teoria pură dacă nu reuşim s-o încorporăm în viaţa noastră pentru a ne lăsa astfel modelaţi. „Povestiri despre om“ nu este aşadar un studiu gratuit, ci o provocare vie adusă vremurilor de acum şi dintotdeauna pentru a ne scoate din apatie şi a privi în noi înşine până descoperim limpezimi de cleştar. Efortul editurii de-a readuce cartea în librării este de lăudat şi dă strălucire lumii blazate în care trăim.