La Bârlad a fost lansat proiectul „Un zâmbet prin artă“
Elevii din şcolile bârlădene se vor implica pe parcursul anului şcolar 2012-2013 în activităţile proiectului educaţional "Un zâmbet prin artă". Acesta urmăreşte promovarea educaţiei interculturale şi ameliorarea atitudinilor agresive în rândul elevilor.
La Colegiul Naţional "Ghe. Roşca Codreanu" din Bârlad a avut loc sâmbătă, 24 noiembrie, lansarea proiectului educaţional "Un zâmbet prin artă". Acesta a fost iniţiat de prof. Daniel Ştefănică de la Şcoala cu clasele I-VIII "Vasile Pârvan" din Bârlad şi se va derula pe parcursul acestui an şcolar. Evenimentul a debutat cu o expoziţie de icoane realizată de copiii Şcolii "Vasile Pârvan" din Bârlad. Au participat prof. Monica Mocanu, inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, prof. Mariana Muntenaşu, inspector pentru discipline tehnice în cadrul ISJ Vaslui, prof. Oana Rusu, inspector pentru învăţământul primar în cadrul ISJ Vaslui, directori ai şcolilor partenere, profesori, învăţători şi numeroşi copii şi tineri, întoţiţi de părinţii lor. "Scopul proiectului, în cadrul căruia vor fi derulate zece activităţi, este acela de a ameliora atitudinile agresive şi influenţarea indiferenţei sociale a elevilor cu ajutorul elementelor estetice din artă. Obiectivele proiectului sunt: integrarea unui număr de 300 de copii în activitatea proiectului, îmbunătăţirea competenţelor artistice cu 25% la un număr de 300 de copii, promovarea educaţiei interculturale la un număr de 300 de elevi, implicarea în mod real a partenerilor în derularea proiectului", a spus prof. Monica Mocanu. Instituţiile partenere din cadrul proiectului sunt: Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Vaslui, Global Volunteers - USA, filiala Bârlad, Palatul Copiilor din Vaslui, Şcoala numărul 2 din Bârlad, Colegiul Naţional "Ghe. Roşca Codreanu" din Bârlad, Colegiul Tehnic "Al. I. Cuza" din Bârlad, Şcoala numărul 8 din Bârlad, Şcoala "Stroe Belloescu" din Griviţa, judeţul Vaslui, Şcoala numărul 1 Zorleni, judeţul Vaslui, şi Şcoala numărul 20 din Galaţi. Simpozion interjudeţean la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Iacob din Dorohoi" a găzduit sâmbătă, 24 noiembrie, simpozionul interjudeţean "Ştiinţele socio-umane şi religia - principalele responsabile de educaţia morală a tinerei generaţii". Manifestarea a fost organizată cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Botoşani şi a vizat valorizarea şi promovarea preocupărilor profesorilor de ştiinţe socio-umane şi religie din învăţământul preuniversitar. Simpozionul a avut două secţiuni: "O radiografie morală a societăţii contemporane din perspectiva finalităţilor ştiinţelor socio-umane şi religiei" şi "Funcţia educativă a ştiinţelor socio-umane şi religiei". Obiectivele proiectului au urmărit stimularea interesului profesorilor de ştiinţe socio-umane şi religie pentru problematica interdisciplinarităţii, promovarea comunicării interdisciplinare, stimularea preocupărilor profesorilor de ştiinţe socio-umane şi religie în direcţia optimizării demersului didactic propriu şi realizarea unui schimb de experienţă util şi necesar profesorilor de ştiinţe socio-umane şi religie.