La Bilbor, Biserica uneşte comunitatea

Un articol de: Dumitru Manolache - 05 Aprilie 2019

La Bilbor, „Biserica reprezintă ancora către realitatea cea adevărată și calea cea mai sigură prin care fiecare credincios se poate regăsi în comunitate, în legătura lui cu Dumnezeu și cu aproapele”. În acest adevăr, concret sintetizat de preotul Dragoș Cojocar, de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitate, se înscrie astăzi existența unuia dintre cele mai nordice sate românești har­ghi­tene, de la granița cu ju­dețul Suceava. Aici, de câteva secole, credința orto­doxă reprezintă fundamentul existențial pe care s-a ridicat o așezare, pe cât de pitorească, pe atât de statornică și vie.

Deși primăvara este prezentă de ceva vreme în părțile sudice ale țării, în depresiunea Bilbor, din județul Harghita, iarna nu pare a avea gând de plecare. Dar, poate, tocmai în această „întârziere” respiră tainic duhul acestei așezări de oameni gospodari, mândri că sunt români, peste care vremurile, oricât de vitrege ar fi fost ele, nu i-au putut clinti decisiv nici din ogrăzile lor, nici din credință. Celebrele „cruci zburătoare” din biserica veche a satului adună, credem, în unicitatea și simbolistica lor, cele două componente esențiale ale satului Bilbor: statornicia și credința ortodoxă.

Istorie și statornicie

Originea numelui satului, atestat documentar la anul 1751 sub denumirea de Bélbor, nu este sigur stabilită. Unii istorici spun că ar proveni din slavonă, de la „Bielbar”, care ar însemna „Locul bradului alb”. De-a lungul vremii, numele așezării este menționat în mai multe variante: Belvor, Bélbor, Bélabora, iar după 1918, Bilbor. Tradiția locală vorbește de faptul că s-ar fi numit „Satul lui Rucan”, o familie de negustori de cai care făceau negustorie în Moldova. În acest sens, se spune că piatra de temelie aflată în biserica veche de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”, construită între 1795-1797, ar fi gravată în chirilică cu acest nume. Alții spun că satul ar fi fost întemeiat de niște haiduci, în mijlocul nesfârșitelor păduri dintre Bucovina și Ardeal. Pentru mulți dintre noi, Bilbor este cunoscut mai ales pentru izvoarele sale cu ape minerale tămăduitoare și pentru cele două personalități care s-au ridicat din acest sat: scriitorul și omul politic Octavian Tăslăuanu (1876-1942), fost secretar al Consulatului General al României la Budapesta între 1902-1906, ofițer de infor­mații în armata română în timpul Primului Război Mondial, apoi ministru în guvernul Averescu, director al revistei „Transilvania”, și Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

Satul de ieri și de astăzi este exemplul cel mai elocvent al simbiozei perfecte care s-a realizat prin lunga conviețuire a populației românești din Moldova și cea din Translivania într-o așezare care are ca simbol bisericuța veche din lemn, construită în stil ștefanian, așa cum ne precizează părintele protopop de Căliman, Dumitru Apostol, parohul din Bilbor.

„Într-o perioadă, mult mai târzie față de restul Transilvaniei, pe la 1850, credincioșii din localitate au fost obligați să treacă la greco-catolicism, ceea ce dovedește că românii din această localitate au opus o rezistență dârză în fața acestui abuz, dar și față de procesul de deznaționalizare”, ne mai spune părintele protopop. În timp, comunitatea s-a mărit, fiecare familie din sat având mulți copii, unii chiar și peste zece. După revenirea la credința ortodoxă, satul a păstrat toate tradițiile și buna rânduială pe care le-a avut înainte de convertirea forțată, atât în Biserică, dar și în comunitate.

„La noi, coexistă și astăzi colinde, obiceiuri, tradiții din Moldova și din Transilvania. De Sfintele Paști, de pildă, o familie oferă tuturor credincioșilor pâinea și vinul, pe care preotul le binecuvântează și le sfințește, adică Paștele. Localitatea a crescut duhovnicește într-un mod deosebit. Când eu am venit la Bilbor în 1990, am găsit o rânduială extraordinară, biserica era plină de oameni, fără să se fi făcut o catehizare anume până atunci”, ne mai spune părintele protopop.

În prezent, în localitate trăiesc 2.778 de suflete. O mică parte din tineri au plecat în străinătate sau prin marile orașe ale țării. Dar foarte mulți au rămas în sat. La Bilbor, Biserica „sudează” comunitatea, cum ne spune părintele protopop Apostol. Reînnodarea obiceiului de a prăznui hramurile bisericii, „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Efrem cel Nou”, împreună cu autoritățile locale, cu cele județene, cu școala, a devenit o sărbătoare a întregii comunități. Așa se explică obiectivele și proiectele realizate de Biserică, sprijinite de autorități, necesare locuitorilor satului, cum sunt: praznicarul, unde se desfă­șoară foarte multe dintre acti­vitățile comunității, capela mortuară, proiectele cu tinerii (tabăra de vară „La poalele Călimanilor”, diversele ateliere: tir cu arcul, muzică, dans, orientare în natură, cercul de pictură, iconografia pe sticlă etc.), realizate prin Asociația „Filantropia Bilbor”. Și tot așa se explică și implicarea tinerilor, care constituie jumătate din membrii Consiliului parohial, în lucrarea Bisericii.

„În tabăra de vară am adus chiar și copii din comunități de etnie maghiară, care pentru o săptămână au stat în familii de copii români și au participat la toate activitățile taberei unde, la fiecare ediție, vin în jur de 250-260 de tineri. Am fost ajutați și de teologul Marian Rugină, profesor de religie la București. Pentru buna desfă­șu­rare a programului taberei, domnia sa a adus un grup de animatori profesioniști, de la care am învățat și noi ce să facem. Astăzi, am reușit să formăm grupul nostru de voluntari (elevi de liceu, studenți, cadre didactice), care va duce mai departe proiectul. Eu cred că satul nostru va dăinui. Vor rămâne oamenii statornici și în credință și în tradițiile pe care le-au moștenit. Demografic însă suntem din ce în ce mai puțini”, ne-a mai spus părintele protopop Apostol.

Taina „crucilor zburătoare”

Cu o noapte înainte de a ajunge la Bilbor ninsese. Privit din curtea bisericii vechi, satul se asemăna cu ziua de iarnă atât de frumos descrisă de George Coșbuc în poezia „Iarna pe uliță”. De la părintele Dragoș Cojocar, preot paroh II, am aflat că Bilbor este o parohie vie, frumoasă, cu oameni apropiați de Dumnezeu. „La noi, Biserica reprezintă ancora către realitatea cea adevărată și calea cea mai ușoară și mai sigură prin care fiecare credincios se poate regăsi în comunitate, în legătura lui cu Dumnezeu și cu aproapele lui. Aici vin oameni de toate vârstele și împreună înalță rugăciuni de mul­țumire și de slavă Tatălui Ceresc. Avem și un cor al bisericii. Prin activitățile pe care le desfășurăm împreună, redescoperim obiceiuri și tradiții care în timp, cu voie sau fără voie, s-au mai pierdut. Interesul tinerilor este foarte mare pentru tot ceea ce facem pentru ei”, ne-a mărturisit acesta. La rândul lui, Alexandru Apostol, student la Teologie la Cluj Napoca, fiul părintelui protopop, ne-a vorbit despre munca de voluntariat pe care o desfășoară în cadrul Asociației „Filantropia Bilbor”. „Activitățile pe care le derulăm aici sunt necesare pentru că ele oferă un dinamism vieții și trăirii în comuniune”, ne spune acesta.

Am vizitat apoi biserica istorică „Sfântul Nicolae”. O bijuterie în lemn, în care se află vechi icoane și celebrele „cruci zburătoare”. Râuri de aripi, înflorituri ireale, de un rafinament arhaic deosebit, păsări imaginare, colorate în roșu, verde sau roz, amestecate cu ramuri stilizate, împodobesc într-o miraculoasă și savantă compoziție barocă un candelabru din lemn și prapurii bisericii. În jurul lor și celui care le-a cioplit cu briceagul, Ilie Avram Todosiu, s-au țesut legende și istorii fabuloase. Dincolo de toate, unicele „cruci zburătoare” de la Bilbor vorbesc despre români, statornicie, credință ortodoxă și despre legătura tainică dintre pământ, om și Dumnezeu. La fel și simplitatea și viața mamei Ana Trif, de 78 de ani, și a copiilor dânsei, cu care locuiește, Nicolae și Nicoleta, pe care i-am vizitat la plecare, care vede satul la fel de frumos ca și cel de peste timp. „Noi suntem de aici, din Bilbor. Îmi plac toate cele din sat și credința noastră ortodoxă. Mergeam de micuță la biserică, împreună cu bunica mea. De la noi nu au plecat mulți tineri. Cei rămași se ocupă cu creșterea oilor, cu lucrul la pădure. Pe vremuri, femeile țeseau din lână lipidee pentru pat, cuverturi, preșuri. Noi credem în viitorul așezării. Chiar și cei plecați se întorc, țin legătura cu satul, cu Biserica, aici își botează copiii, aici se cunună și-și țin nunțile”, ne spune aceasta.

Și nu avem nici un motiv să nu credem, de vreme ce la Bilbor Biserica „sudează” comunitatea.