La fel de iubit şi de credincioşii greci şi de cei români

Sfântul Ierarh Nectarie a fost un om jertfitor, având o trăire duhovnicească profundă şi o credinţă curată. Dumnezeu l-a binecuvântat cu darul tămăduirii de orice boală.

Sfântul Nectarie (1846-1920) a studiat teologia de la 14 ani, apoi a intrat în monahism, a fost pentru scurt timp mitropolit onorific de Pentapolis, apoi cadru didactic, iar spre sfârşitul vieţii s-a retras la mănăstirea înfiinţată de el în Eghina. Despre viaţa şi minunile sale, dar şi despre evlavia grecilor şi a românilor la sfântul tămăduitor ne-a vorbit pr. Onufrie Cotos, de la Mănăstirea "Radu Vodă" din Bucureşti, doctorand la Facultatea de Teologie din Tesalonic. Părintele Onufrie ne-a împărtăşit din dragostea şi recunoştinţa sa faţă de Sfântul Nectarie, cel care i-a purtat paşii spre monahism şi care "face mereu minuni cu noi, chiar şi prin cele mai simple lucruri, considerate de noi nesemnificative". Drept mulţumire, a promis ca în timpul studiilor din Grecia să slujească Sfânta Liturghie măcar o dată pe lună la Mănăstirea "Sfânta Treime" din insula Eghina, unde se află moaştele Sfântului Nectarie. Trăind momente de rugăciune şi pace sufletească în mănăstirea înfiinţată de Sfântul Nectarie în 1904, părintele Onufrie şi-a întărit convingerea că sfântul ierarh a fost un om cu inima foarte curată. "M-a impresionat scrisoarea către Dumnezeu, pe care a scris-o când era copil şi în care îi cere încălţăminte şi bănuţi ca să-şi cumpere cărţi. Prin această credinţă a lui lucrează Dumnezeu. Pot să spun că este un exemplu pentru tinerii din zilele noastre", afirmă părintele. Sfântul nu se certa niciodată cu nimeni şi suferea atunci când alţii se certau. Pe când era dascăl şi director al Seminarului Teologic Rizareion din Atena (1894-1908) a aflat că doi elevi se certaseră şi nu doreau să se împace. "Le-a spus celor doi elevi că va posti negru trei zile pentru ca ei să se împace. Cu toate că elevii s-au împăcat şi şi-au cerut iertare, sfântul, pentru că a promis, a ţinut post. M-a impresionat şi dăruirea lui faţă de îngrijitorul şcolii, care s-a îmbolnăvit. Pentru a nu rămâne fără serviciu, a făcut în fiecare noapte curat în tot seminarul, chiar şi la grupurile sanitare, fără să ştie nimeni", povesteşte pr. Onufrie Cotos. Ocrotitor al Eghinei Mănăstirea din insula Eghina a fost înfiinţată de Sfântul Nectarie la rugămintea unor ucenice, în frunte cu Xenia, care doreau să intre în monahism. S-a retras definitiv aici în 1908. Sfântul era făcător de minuni încă din viaţă. Venirea sa pe insulă a fost proorocită de un demonizat care trăia în Eghina. "Odată ajuns în insulă, Sfântul Nectarie l-a vindecat pe acest demonizat, izgonind pe diavolul care îl chinuia", mai spune părintele Onufrie. Se ştie că aşezarea sfântului pe insula din apropierea Atenei a fost benefică pentru locuitorii ei. În insulă nu mai plouase de foarte mult timp, fiind secetoasă şi neroditoare. "Astfel, aceştia i-au cerut smeritului ierarh să se roage ca să plouă. A plouat necontenit, încât oamenii s-au speriat, cerându-i sfântului să facă rugăciuni de încetare a ploilor. Dar i-a liniştit, explicându-le că izvoarele trebuiau să se umple cu apă." Acum insula are un sol roditor, fiind recunoscută în lume pentru fisticul care se produce aici. Locuitorii insulei se întreţin şi din pescuirea bureţilor-de-mare, dar în timpul acela, din cauza secetei, năvoadele pescarilor erau mai mereu goale. "În chilia lui se află primii bureţi care au fost găsiţi de pescari după ce sfântul s-a rugat să vină bureţii din largul mării. Aceştia sunt însemnaţi cu Sfânta Cruce", ne spune pr. Onufrie. Greci şi români la Eghina Grecii de pe insula Eghina sunt foarte recunoscători sfântului lor, neuitând ajutorul lui, mulţi dintre ei simţindu-i şi acum prezenţa, mai ales că sfântul li s-a arătat în persoana unui bătrân, în biserică sau la uşa casei lor. Sfântul poartă de grijă fiecărui om şi loc de aici, în parte. Evlavia grecilor se vede în prezenţa numeroasă în decursul anului în mănăstire, iar a celor din Eghina, şi în dragostea cu care îl întâmpină pe Sfântul Nectarie, în ziua hramului, la procesiunea cu moaştele sale pe insulă. "Anul trecut, am văzut o bătrână care se chinuia să urce scările casei pentru a veni să se închine la moaştele sfântului. Avea lacrimi în ochi şi se târa să ajungă în calea sfântului. Poporul era ieşit la balcoanele ca-selor şi arunca cu petale de flori, iar pe jos erau numai covoare. Acesta este modul lor de a-şi manifesta credinţa şi iubirea faţă de Sfântul", îşi aminteşte părintele Onufrie. "Am văzut şi catolici care se închină lui" Românii nu au lipsit anul trecut de la hram. Erau la fel de numeroşi ca şi grecii. "M-am bucurat că au venit atâţia credincioşi români, au fost în jur de 25 de autocare. La priveghere, racla era înconjurată doar de români. Chiar am spus că Sfântul Nectarie a adus Mănăstirea "Radu Vodă" aici. Evlavia poporului român faţă de Sfântul Nectarie este foarte mare", spune duhovnicul de la mănăstirea bucureşteană. Românii sunt nelipsiţi şi în tot timpul anului. În urmă cu doi ani, pr. Onufrie Cotos a întâlnit o familie din Iaşi care avea o fetiţă cu tumoare la creier care a plecat vindecată acasă. Şi grecii i-au mărturisit despre minunile săvârşite de sfântul. "Mă întâlnesc cu ei pe vapor, fiecare recunoaşte că Sfântul Nectarie a făcut cu el minuni. Nu are limitări în a lucra puterea sa vindecătoare către oameni. Am văzut şi credincioşi catolici care s-au închinat la sfintele sale moaşte", spune părintele Onufrie. Minuni se petrec şi la mănăstirea din Eghina şi la Mănăstirea "Radu Vodă" din Bucureşti. "Oamenii vin şi la mănăstirea noastră şi povestesc foarte multe minuni, cazuri rare de boli vindecate. Consider că Sfântul Nectarie face şi minuni mai puţin vizibile. De curând, a venit la mănăstirea noastră un tânăr grec care s-a spovedit. Nici el nu şi-a explicat cum de a ajuns să se spovedească în România, la un părinte român, în limba greacă, el nespovedindu-se niciodată", mai spune pr. Onufrie Cotos. Pelerinii care se vor închina la moaştele Sfântului Nectarie sunt îndemnaţi de părintele Onufrie să vină cu simplitate şi nevoie sinceră de a dobândi răspuns la problemele lor sufleteşti şi trupeşti. "Pentru că ceea ce iubesc Dumnezeu şi Sfântul Nectarie la oameni este simplitatea credinţei şi sinceritatea sufletească cu care vin şi se închină."