La Niculiţel, sărbătoarea celor patru martiri

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 04 Iunie 2014

Biserica Ortodoxă Română i-a prăznuit ieri, 4 iunie, pe Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel. Cu acest prilej, un sobor de trei ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, înconjuraţi de mai mulţi preoţi şi diaconi, a săvârşit la Niculiţel, lângă bazilica unde au fost descoperiţi cei patru sfinţi dobrogeni, slujba Sfintei Liturghii.

În ajunul sărbătorii a fost organizată o procesiune cu moaştele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip, de la Mănăstirea Cocoş la Niculiţel. A urmat apoi slujba Vecerniei unită cu Litia, iar spre miezul nopţii, sfintele moaşte, care erau aşezate spre cinstire în afara bazilicii, au fost aşezate în cripta în care au fost descoperite.

Manifestările religioase dedicate Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel au continuat a doua zi cu slujba Sfintei Liturghii, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi cu Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. „Această sărbătoare a Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel se desfăşoară în fiecare an cu foarte multă evlavie. La ea participă numeroşi creştini, atât din judeţul Tulcea, cât şi din judeţele învecinate, Galaţi, Constanţa şi chiar de mai departe. Moaştele sfinţilor martiri sunt depuse la Mănăstirea Cocoş încă din anul 1971, însă în ziua praznicului ele sunt aduse şi aşezate în martirionul de la Niculiţel, unde au fost descoperite. Cei peste 1.000 de credincioşi, care au participat în ziua de 3 iunie la slujba Vecerniei unită cu Litia, au avut posibilitatea să se închine la sfintele moaşte care, până să fie aşezate cu cinste în bazilica unde au fost descoperite, au fost puse pe un baldachin special amenajat. La Sfânta Liturghie, alături de cei trei ierarhi, au fost şi un sobor de aproximativ 60 de preoţi şi diaconi, precum şi mai multe mii de credincioşi. Pentru noi dobrogenii, aceasta este o sărbătoare deosebită, şi din an în an ea sporeşte evalvia, atât a noastră, cât şi celorlalţi creştini din ţară. Sfinţii Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip reprezintă pentru noi emblema Episcopiei Tulcii“, ne-a declarat pr. Felix Lucian Neculai, consilier cultural al Episcopiei Tulcii.