La Vatican s-a sărbătorit Ziua Mondială a Bolnavului

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 11 Feb 2008

▲ Sărbătoarea a fost decretată de papa Ioan Paul al II-lea în 1992 ▲ Ziua a coincis cu împlinirea celor 150 de ani de la prima minune a Maicii Domnului la Lourdes ▲

Pe 11 februarie, se sărbătoreşte, în fiecare an, Ziua Mondială a Bolnavului. Ziua a fost fixată în 1992, din iniţiativa papei Ioan Paul al II-lea, în memoria Sfintei Fecioare de la Lourdes, când a fost publicată o Scrisoare Apostolică care spunea că „Sfânta Fecioară Maria este un semn minunat al izbânzii vieţii asupra morţii, al iubirii asupra păcatului, al mântuirii asupra oricărei boli a trupului şi a spiritului. Este semn de mângâiere şi de speranţă sigură”. Anul acesta, cea de-a XVI-a Zi Mondială a Bolnavului, de la 11 februarie, a fost sărbătorită, în Biserica Catolică, concomitent cu cea de-a 150-a aniversare a primei apariţii a Sfintei Fecioare Maria la Lourdes. Momentul central al acestei zile a fost oficierea în Catedrala de la Vatican a Liturghiei pentru bolnavi şi însoţitorii lor din cadrul Operei Romane Pelerinaje şi Uniunea Naţională Italiană pentru Transportul Bolnavilor la Lourdes şi la Sanctuare Internaţionale (UNITALSI). Liturghia a fost prezidată de cardinalul Javier Lozano Barragŕn, preşedintele Consiliului Pontifical pentru pastorala lucrătorilor sanitari.

Mai multe evenimente comemorative

În mesajul adresat cu ocazia celei de-a XVI-a aniversare a Zilei Mondiale a Bolnavului, Papa Benedict al XVI-lea a arătat că există o legătură foarte strânsă între apariţia Fecioarei Maria la Lourdes, Euharistie şi vindecarea bolnavilor. Mai mult decât atât, sărbătoarea coincide cu alte evenimente organizate în acest an de Vatican. „Anul acesta începutul Postul Mare coincide în mod providenţial cu cea de-a 150-a aniversare a apariţiilor de la Lourdes. Fecioara Maria s-a arătat pentru prima dată în data de 11 februarie 1858 Sfintei Bernadeta Soubirous în grota de la Massabielle. Au urmat alte succesive apariţii însoţite de evenimente extraordinare, şi la sfârşit Fecioara Sfântă şi-a luat rămas bun dezvăluind tinerei vizionare, în dialectul local: «Eu sunt Neprihănita Zămislire». Mesajul pe care Sfânta Fecioară continuă să-l răspândească la Lourdes aminteşte cuvintele pe care Iisus le-a pronunţat tocmai la începutul misiunii sale publice şi pe care noi le ascultăm de mai multe ori în aceste zile ale Postului Mare: «Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie, rugaţi-vă şi faceţi pocăinţă». Să primim invitaţia Mariei care face ecou celei a lui Isus şi să-i cerem să ne dobândească harul de «a intra» cu credinţă în Postul Mare, pentru a trăi acest timp de har cu bucurie lăuntrică şi generoasă angajare” a spus Papa.

„Fecioarei Maria îi încredinţăm bolnavii”

Mesajul pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a transmis tuturor comunităţilor catolice a fost acela de a „valoriza din plin coincidenţa propusă de calendarul evenimentelor bisericeşti din 2008 care prevede, între altele, celebrarea celei de-a 150-a apariţie a Sfintei Fecioare Maria la Lourdes în Franţa şi, totodată, Congresul euharistic internaţional din luna iunie care se va desfăşura la Quebec în Canada”. De asemenea, Papa a arătat că „Fecioarei Maria îi încredinţăm, de asemenea, bolnavii şi pe toţi cei care se îngrijesc de ei cu dragoste”. Papa a transmis pelerinilor care s-au adunat ieri în Biserica „Sfântul Petru” de la Vatican mesaje de binecuvântare, arătând că „în tăcere şi în reculegere mă voi ruga pentru ei şi pentru toate necesităţile Bisericii şi ale lumii. Tuturor celor care vor binevoi să mă amintească la Domnul, le exprim de pe acum mulţumirea mea sinceră”.