Lăcaşuri binecuvântate de ierarhii transilvăneni
Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Turnu Roşu, judeţul Sibiu, a fost binecuvântată de IPS Laurenţiu, pentru a încununa lucrările de înfrumuseţare efectuate în ultima perioadă. Evenimentul religios a deschis şi manifestările populare din localitate, ce au marcat Zilele Turnu Roşu. IPS Mitropolit Andrei a târnosit lăcaşul de cult din Parohia bistriţeană Brăteni şi a resfinţit biserica din satul clujean Chidea.
Sosirea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în localitatea de la poalele Munţilor Făgăraş a însemnat şi prima vizită a unui ierarh la biserica voievodală din Turnu Roşu din ultimele decenii.
Lăcaşul de cult din Turnu Roşu este unic în Ardeal, atât prin frumuseţe, cât mai ales prin însemnătatea istorică. Biserica a fost zidită la 1653 de Matei Basarab, domnitorul Ţării Româneşti, şi este asemănătoare bisericilor din sudul ţării. În 1750 a fost ridicat turnul bisericii, iar la 1827 a fost extins spaţiul dintre naos şi altar, pentru a răspunde nevoilor parohiei. Sfinţirea a fost săvârşită pe 11 noiembrie 1828, de episcopul Vasile Moga.
La Sfânta Liturghie oficiată de IPS Laurenţiu, duminică, 23 septembrie, în soborul de preoţi s-au aflat decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu, pr. Aurel Pavel, protopopul de Avrig, pr. Vasile Gafton şi cinci preoţi născuţi în Turnu Roşu, între care şi actualul paroh, pr. Mihai Vrânceanu. Lăcaşul de cult a fost înconjurat şi stropit cu apă sfinţită, după care s-a oficiat Sfânta Liturghie. Au fost prezenţi numeroşi credincioşi din sat şi fii ai satului, profesori universitari, intelectuali, primarul comunei Turnu Roşu, Stelian Istrati, alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Răspunsurile liturgice au fost date de tineri teologi din grupul psaltic al Catedralei mitropolitane din Sibiu, condus de drd. Adrian Dobreanu.
La Sfânta Liturghie au fost pomeniţi toţi slujitorii altarului bisericii-monument istoric din Turnu Roşu. În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia duminicii, în care este prezentată pescuirea minunată, şi i-a felicitat pe credincioşi pentru eforturile depuse în trecut pentru renovarea bisericii, dar şi pentru grija arătată în ultima perioadă faţă de lăcaşul de cult unicat. Mitropolitul Ardealului i-a îndemnat să rămână la fel de ataşaţi de biserica lor şi s-o împodobească mereu cu prezenţa lor la sfintele slujbe.
"Nu găsim în Sfânta Scriptură vreo ezitare din partea celor care au primit chemarea apostolică de la Mântuitorul Iisus Hristos de a deveni pescari de oameni. I-a rânduit Dumnezeu pe fiecare pe rând, pentru ca urmarea lui Hristos să fie deplină, chemarea lor să fie totală şi pentru ca ei să devină cu adevărat pescari de oameni", a subliniat IPS Laurenţiu. Ierarhul a oferit acte de cinstire Adunării şi Consiliului parohial, precum şi autorităţilor locale.
Sfinţirea Bisericii bistriţene Brăteni
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Brăteni, Protopopiatul Bistriţa, unde a târnosit lăcaşul de cult. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de IPS Andrei, înconjurat de un sobor de peste 20 de slujitori, între care s-au aflat consilierul pe probleme de protocol al Arhiepiscopiei Clujului, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Bistriţa, Alexandru Vidican, şi pr. paroh Paul Marian.
În cuvântul de învăţătură, IPS Andrei le-a vorbit credincioşilor despre activităţile exterioare care distrag atenţia omului de la preocupările necesare mântuirii. De asemenea, i-a îndemnat pe cei prezenţi să nu neglijeze rugăciunea şi participarea la slujbele Bisericii. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de teologi din Baia Mare. La final, cei care s-au implicat în reabilitarea bisericii, în frunte cu preotul paroh şi cu primarul, au fost răsplătiţi cu diplome.
Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Brăteni datează din 1836. Începând din 2007, lăcaşul de cult aflat într-o avansată stare de degradare a fost reabilitat atât exterior, cât şi interior. Pe lângă importantele lucrări de consolidare, sfântul lăcaş a fost dotat cu un nou iconostas, împodobit cu icoane pictate. A fost făcut un nou mobilier de cult, a fost montat în turnul bisericii un clopot nou, iar în curte a fost ridicat un altar de vară, toate acestea ca un semn al recunoştinţei faţă de jertfelnicia înaintaşilor care au ridicat acest lăcaş, dar şi din iubire pentru frumuseţea casei lui Dumnezeu.
De asemenea, biserica-monument istoric din filia Chidea, cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din 1761, a fost resfinţită sâmbătă, 22 septembrie, de IPS Andrei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată de ierarh au fost date de un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. IPS Andrei a acordat diplome de aleasă cinstire preotului Ioan Pitic, preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, primarului comunei Vultureni, Ioan Mureşan, dar şi membrilor Consiliului parohial pentru contribuţia în reabilitarea bisericii.
Binecuvântări arhiereşti în Bihor, Maramureş şi Sătmar
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a binecuvântat lucrările de înnoire a Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Mădăras, Protopopiatul Tinca, a sfinţit noul iconostas şi a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, imediat după citirea fragmentului scripturistic duminical, ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură. În cadrul slujbei, preotul paroh Dumitru Cristea a fost hirotesit iconom-stavrofor pentru întreaga lucrare pastoral-misionară desfăşurată în parohie, cât şi pentru strădaniile depuse în vederea înfrumuseţării lăcaşului de cult.
La final, PS Sofronie l-a felicitat pe părintele paroh pentru cei 31 de ani de slujire la altarul bisericii din Mădăras şi a înmânat diplome de apreciere pentru activitatea depusă în folosul Bisericii atât membrilor Consiliului bisericesc, cât şi primarului Dan Alexandru Tiurbe şi membrilor Consiliului comunal.
Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, înconjurat de un sobor de peste 30 de preoţi şi diaconi, a resfinţit biserica din Parohia maramureşeană Coaş, Protopopiatul Chioar. Biserica nouă a fost construită între 1978 şi 1981, iar în 1995 lăcaşul de cult a fost sfinţit de IPS Justinian şi PS Iustin Sigheteanul. În ultimii ani biserica a trecut printr-o serie de lucrări de reabilitare şi renovare, de care s-a îngrijit pr. paroh Dumitru Fărcaş şi comunitatea sa. Pentru implicarea în renovarea bisericii, din partea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului au fost oferite diplome de vrednicie autorităţilor locale, sponsorilor şi Comitetului parohial.
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a resfinţit biserica şi a binecuvântat noul altar de vară din Parohia Prilog, Protopopiatul Oaş, judeţul Satu Mare, apoi a oficiat Sfânta Liturghie. Preotul paroh Adrian Bucsa a fost distins cu rangul de iconom, iar binefăcătorii au primit diplome de vrednicie. (Ştefan Mărculeţ, Flavia Oroian, pr. Călin Popa)