Limba mielului, o plantă utilă în reglarea colesterolului
Limba mielului a fost cultivată mult timp ca plantă de grădină datorită valorii sale ornamentale, iar apoi, datorită efectelor medicinale, și ca sursă de nectar pentru albine. Valorificarea plantei se face prin recoltarea și utilizarea frunzelor și florilor proaspete, iar planta uscată nu trebuie păstrată mai mult de un an, deoarece își pierde efectul medicinal.
Limba mielului conține mucilagii, taninuri, saponine, rășină, ulei esențial, antocianină, acid salicilic, potasiu, calciu, vitamina C. Acest conținut îi conferă proprietăți diuretice, de stimulare a circulației sângelui, de calmare a țesuturilor deteriorate sau iritate. Are, de asemenea, efect antiinflamator, antiperspirant, antipiretic, metabolic, sedativ ușor și antidepresiv. Această plantă are și efect expectorant, de detoxifiere, întărește și stimulează glandele suprarenale. Uleiul din semințele de limba mielului ajută la reglarea sistemului hormonal, scăderea tensiunii arteriale și a nivelului de colesterol, întărirea sistemului imunitar, contracararea alergiilor, tulburărilor premenstruale și tulburărilor de prostată.
Putem utiliza planta intern, pentru infecții ale tractului urinar, nefrită cronică, răceli, tuse, catare (inflamaţii acute sau cronice ale unei mucoase a căilor aeriene superioare - nas, faringe), bronșită, pneumonie, tuberculoză, febră, gastrită, sindrom de colon iritabil și depresie. De asemenea, poate fi utilizată sub formă de comprese pe ochi, gargară cu infuzie pentru infecțiile gurii și gâtului, ulcerații ale gurii și sângerarea gingiilor, precum și pentru mâncărimi ale pielii, piele inflamată, răni, eczeme, erupții cutanate, artrită și gută.
Uleiul din semințe poate fi utilizat ca alternativă la uleiul de primăvară pentru pielea uscată și îmbătrânită, probleme ale pielii, circulaţie periferică, ateroscleroză, dureri reumatice, alergii și artrită.
Ceaiul se prepară astfel: după ce a fiert apa, 250 ml, se oprește focul și se adaugă două lingurițe de plantă uscată. Se lasă la infuzat acoperit 5-10 minute și se consumă apoi până la 3 căni pe zi.
Uleiul din semințe ajută la compensarea deficitului de enzime. O doză de 1-2 ml pe zi este benefică pentru alergii și artrită. Are un efect bun și pentru copiii hiperactivi. Datorită conținutului mare de alantoină, uleiul poate fi întrebuințat și în cosmetică pentru stimularea de celule noi și țesuturi, ajutând pielea să devină mai suplă si sănătoasă. Uleiul poate fi utilizat pentru toate tipurile de ten și este adesea folosit în produsele antiîmbătrânire. De reținut, uleiul oxidează foarte repede și de aceea trebuie păstrat la frigider, iar atunci când este amestecat în produse cosmetice, trebuie adăugat întotdeauna vitamina E și, eventual, alți antioxidanți.
Frunzele tinere de limba mielului pot fi utilizate în salate, având un gust ușor amar, răcoritor. Frunzele mature pot fi gătite în același mod ca spanacul și se servesc tocate în tocană. Florile pot fi, de asemenea, consumate fie crude în salate, fie pot fi confiate și folosite ca decor pentru deserturi și prăjituri.