„Limbajul icoanei. Lumină lină”, o carte far a iconografiei ortodoxe

În contextul acestui an omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, semnalăm prezența în spațiul francofon a unei noi lucrări de referință în domeniul teologiei icoanei. Cartea adună în paginile ei fina reflecție teologică a autoarei, Hélène Bléré, iconograf cu bogată experiență în domeniu și fondatoarea unei școli de pictură în capitala Franței. Valoarea acestei cărți o intuim atât din faptul că, deși apărută cu doar trei ani în urmă, tirajul său este deja epuizat, cât și din cuvintele alese ale recenziei făcute de chiar teologul francez Jean‑Claude Larchet.

Absolventă a Școlii Superioare de Arte aplicate, iconografă ortodoxă de mai mult de 30 de ani, și deja cunoscută pentru expozițiile pe care le-a organizat și pentru conferințele pe care le-a susținut în decursul ultimilor zece ani, Hélène Bléré ne oferă în această carte bună și frumoasă reflecțiile pe care ea le-a dezvoltat și acumulat de-a lungul experienței și activității sale didactice din cadrul Atelierului „Saint‑Joseph” pe care l-a fondat în 2005 la Paris.

Această carte nu este deloc tehnică; nu vom învăța din ea cum să pictăm o icoană, în schimb vom găsi aici un anumit număr de elemente care ne ajută să înțelegem natura și structura unei icoane în general și diferite tipuri de icoane în special. Iată cum prezintă editorul proiectul autorului: „Această carte oferă o viziune panoramică și duhovnicească a mesajului creștin cu ajutorul limbajului specific al icoanei. Scopul ei este să dea câteva chei de lectură a limbajului estetic al icoanei în vederea unei mai bune înțelegeri a conținutului său duhovnicesc. Ea caută să arate compatibilitatea perfectă care se stabilește între mesajul creștin și forma sa vizibilă din icoană.”

Primul capitol subliniază că icoana este axată pe persoană; insistând asupra chipului care revelează persoana, autoarea prezintă și celelalte elemente semnificative, care sunt corpul în general, mâinile, veșmintele… Ea prezintă apoi icoana lui Hristos, pe cea a Sfintei Treimi, pe cea a Rusaliilor, precum și pe cele ale câtorva sfinți.

Capitolul al doilea are ca temă lumina, manifestare a slavei dumnezeiești, care constituie unul dintre principiile fundamentale ale limbajului icoanei și permite să dezvăluie diferite aspecte. Plecând de la prototip, constituit de icoana Schimbării la Față, autoarea arată diferența dintre lumina naturală și Lumina dumnezeiască necreată, felul în care icoana o exprimă simbolic pe cea din urmă cu ajutorul aurului (sau, în lipsa acestuia, prin culorile deschise care se apropie de culoarea acestuia), pentru ca apoi să descrie procesul așezării luminilor care se execută progresiv în realizarea oricărei icoane, să se intereseze de dualitatea întuneric-lumină (exprimată prin alb și negru) și să descrie (într-o manieră nuanțată) semnificațiile simbolice ale principalelor culori utilizate în iconografie, care nu sunt decât diferite forme de vibrație a luminii.

Al treilea capitol tratează despre cosmosul transfigurat, ale cărui elemente (munți și stânci, plante, animale…) sunt ilustrate în icoană într-o manieră aparte, care este descifrată cititorului de către autor.

Capitolul al patrulea tratează despre spațiu și timp în icoană, autorul arătând că ele sunt o expresie a spațiu-timpului deosebit din Împărăția care transcende spațiul și timpul obișnuite.

Capitolul cinci este în întregime dedicat Maicii Domnului, model perfect de ființă omenească îndumnezeită, ale cărei reprezentări au constituit treptat diferite tipuri iconografice.

De-a lungul paginilor, găsim alte numeroase reflecții, de exemplu: despre reprezentările Crucii și ale îngerilor (cărora le este dedicată o lungă secțiune), despre sensul înscrierii numelui icoanei, despre semnificația voalului roșu sau a mandorlei pe care o găsim în anumite icoane, despre relațiile dintre icoane și liturghie… Pe măsură ce temele abordate cer acest lucru, găsim și comentarii analitice la numeroase icoane, însoțite de citate împrumutate de la Părinții Bisericii, de la teologi, iconografi și istorici de artă, ilustrate cu reproduceri de icoane contemporane de bună factură, ale căror autori nu sunt citați de Hélène Bléré, potrivit tradiției ortodoxe, care vrea ca individualitatea iconografului să se estompeze.

Iconografia în întregime originală a acestei cărți mărturisește despre faptul că există în epoca noastră iconografi care continuă să se ostenească în sânul unei tradiții creștine bimilenare care știe să rămână fidelă principiilor ei fundamentale, dintre care primul este acela de a exprima în mod adecvat credința Bisericii Ortodoxe, atât cât o permit formele, culorile și celelalte mijloace simbolice ale icoanei.

Structura cărții nu este foarte riguroasă în interiorul capitolelor, însă aceasta nu constituie un handicap, căci diferitele secțiuni pot fi citite ca studii independente. Stilul este clar, gândirea justă, reflecțiile bogate. Avem aici una dintre cele mai bune cărți actuale pentru a înțelege lumea icoanelor. (Hélène Bléré, Le langage de l'icône. Lumière joyeuse [Limbajul icoanei. Lumină lină], Ed. Racine, Bruxelles, 2014, 336 p. autor: Jean‑Claude Larchet; sursă: https://orthodoxie.com/recension‑helene‑blere‑le‑langage‑de‑licone‑lumiere‑joyeuse/; traducere din franceză de Ionuț‑Aurelian Marinescu)