Listele de așteptare pentru transplant renal, în creștere
Deși la Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni se fac intervenții de transplant renal de 18 ani, timp în care această disciplină medicală a evoluat, în sensul că chirurgii s-au specializat, iar dotările clinicii sunt net superioare în prezent, numărul bolnavilor aflați pe listele de așteptare continuă să fie foarte mare.
Potrivit datelor centralizate la nivelul Centrului de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni, din 1998 și până în prezent au fost realizate 1.700 de intervenții de transplant renal. Cu toate acestea, un număr aproape la fel de mare de cazuri de pacienți ce necesită transplant renal, respectiv 1.500 de persoane, se află acum pe listele de așteptare ale centrului bucureștean. „Prin numărul redus al grefelor necesare unor astfel de intervenţii chirurgicale salvatoare, lista de aşteptare a celor aflaţi în suferinţă continuă să crească”, a explicat situația academicianul Ioanel Sinescu, la Congresul Naţional de Urologie ROMURO 2016, desfășurat săptămâna aceasta la București. Acesta a mai precizat că în toți acești ani numărul donatorilor aflați în moarte cerebrală a crescut radical, grație campaniilor de informare realizate în întreaga țară privind importanța donării de organe pentru salvarea de vieți. Ca urmare, numai la Fundeni, în ultimul an au fost realizate 118 transplanturi renale, 27 cu grefe de la donatori în viaţă şi 91 cu grefe primite de la donatori aflaţi în moarte cerebrală.
O statistică realizată de Centrul de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni pentru perioada 2005-2014 arată că, din cele 1.021 de cazuri de transplant renal efectuate, 804 pacienți prezintă funcții renale normale, iar 99 de pacienți fac dializă. Aceste date arată, potrivit prof. Sinescu, o rată de supravieţuire post-transplant mult mai ridicată în comparaţie cu statistica europeană, care indică un procent de 65%. Transplantul renal este o intervenție chirurgicală recomandată persoanelor diagnosticate cu insuficiență renală în fază terminală. De obicei, medicii îl recomandă înainte ca pacienții să înceapă dializa, însă tocmai din cauza listelor lungi de așteptare intervenția ajunge să se facă după ce a fost efectuată deja o perioadă de dializă. Nefrologii apreciază că transplantul renal este singura modalitate terapeutică ce asigură substituția morfologică și funcțională completă, care poate restabili echilibrul într-un organism aflat în insuficiență renală cronică. Operația de transplant renal constă în înlocuirea rinichilor bolnavi cu un rinichi sănătos, prelevat fie de la donator viu, fie de la donator aflat în moarte cerebrală. Grefa (rinichiul sănătos transplantat) va prelua astfel funcțiile rinichilor care nu mai sunt funcționali. După intervenția de transplant, pacientul poate duce o viață normală, dacă rinichiul transplantat funcționează corespunzător. Primul transplant renal reușit, realizat în România, a fost efectuat în 1980, la Spitalul Fundeni, de către prof. univ. dr. Eugeniu Proca. În prezent, transplantul renal este cel mai frecvent tip de transplant efectuat la noi în țară.