Literatura indiană, dincolo de exotism

Când spunem India, ne gândim obligatoriu la Mircea Eliade sau Sergiu Al. George. Prin ochii lor vedem un univers care la ora actuală, cum arată indicatorii prozaici, reprezintă a treia economie emergentă a lumii. Dar în ultimii ani, India a intrat spectaculos pe piaţa românească de carte, propunând titluri care şi-au găsit repede un număr mare de cumpărători.

Înainte, o carte indiană sau un film te făcea din capul locului să te plictiseşti din cauza intrigii melodramatice şi cu totul neverosimile. Filmele cu Raj Kapoor sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Cine se uita la aşa ceva era socotit un om fără gust. India, cum am spus, era acceptabilă doar prin grila lui Mircea Eliade, fiindcă în felul acesta ne gândeam la Nopţi la Serampore, la Secretul doctorului Honigberger, la Shambala şi Agartha, la Yoga şi Vedanta şi la tot felul de alte reţete miraculoase prin care ne imaginam că vom dobândi tinereţea veşnică şi viaţa nemuritoare. India a fost însă perla Coroanei britanice şi de acolo au plecat spre Europa spirite ilustrissime. Aşadar nu numai softiştii lor au cucerit lumea, ci şi scriitorii care concurează de la egal cu confraţii lor din Commonwealth la premiile Booker. Graţie editurii Taj, în ultimii ani, publicul nostru de carte a putut să cunoască romanul indian contemporan în ce are acesta mai spectaculos şi de mai de bună calitate. Doamna Adelina Patrichi, directorul editurii amintite, a făcut şi face tot ce-i stă în putinţă pentru a promova literatura indiană, a ne vindeca pe noi de mentalităţi stereotipe şi a privi cărţile din această parte a lumii drept un produs complex, şi nicidecum amprentat de determinaţii strict exotice. Autori de factura lui Amitav Ghosh, care pentru romanul "O mare de maci" a candidat până în finala lui Booker Prize de acum doi ani, Vikas Swarup şi Shivari Singh sunt nume care prin notorietate au depăşit graniţele ţării lor, chiar dacă India, se ştie, nu e o ţară, ci un continent. Vikas Swarup este autorul romanului de mare succes "Vagabondul milionar" după care s-a făcut şi filmul cu acelaşi titlu. Shivari Singh a vizitat România, fiind denumită prinţesa scriitoare deoarece provine dintr-o familie veche aristocratică a Indiei. E cunoscută mai ales pentru romanul "Moartea unui rajah". Un alt autor indian contemporan tradus în România este Anuradha Roy, al cărei roman "Un atlas al dorinţelor zadarnice" a apărut la Humanitas Fiction. Iată că şi alte edituri se arată interesate de fenomenul literar indian. În anii â70-â80 ai secolului trecut, dar şi după Revoluţie, scriitorul român era fascinat de romanul sud-american, considerând că numai acolo amestecul de magic şi mitic, pe fondul teribilelor tensiuni social-politice, formează aliajul cel mai nimerit pentru a garanta o literatură de foarte bună calitate. De data aceasta polii s-au inversat şi ne îndreptăm privirea exact în cealaltă parte a lumii. Nu mai e America Latină, ci India, care ne oferă un alt tip de miraj. Scriitorul indian contemporan este conştient de imensul tezaur de metafizică şi folclor din care se alimentează. Într-o ţară nemăsurată, cu un miliard de locuitori, el are privilegiul unei perspective ample pe care prin talent, dacă nu chiar geniu, o poate converti în literatură. În fiecare an apar la ei duzini de titluri care manifestă îndrituit o asemenea ambiţie. Ceea ce-i caracterizează însă, spre deosebire de ce se întâmplă la noi, este lipsa de blazare. Fac aşadar literatură cu bucuria începutului, ca şi când de la cuvântul lor lumea s-ar naşte din nou. Este şi aceasta o condiţie a succesului. Sau e chiar una obligatorie.