Liturghie arhierească în Biserica Domnească
Biserica "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" din Caracal, judeţul Olt, şi-a sărbătorit hramul luni, 21 noiembrie. Cu acest prilej, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Sebastian a arătat importanţa şi semnificaţia acestui Praznic Împărătesc: "Astăzi, ca şi la toate celelalte praznice împărăteşti închinate Maicii Domnului, Evanghelia rânduită de către Biserică spre citire este aceea cu cele două surori, Marta şi Maria. Marta se îndeletnicea cu cele materiale, iar cealaltă, Maria, se îndeletnicea cu rugăciunea şi, întotdeauna, în preajma lui Iisus stătea în meditaţie şi asculta cuvintele Lui. Această Evanghelie a fost rânduită de Sfinţii Părinţi spre citire la toate praznicele închinate Maicii Domnului, pentru ca să ne arate nouă, credincioşilor, să luăm ca exemplu, de la Sfânta Fecioară Maria, rugăciunea şi slujirea lui Dumnezeu. Avem nevoie de Marta, pentru că suntem şi trupuri, iar trupul nostru trebuie hrănit, îngrijit, îmbrăcat, spălat, dar mai cu seamă avem nevoie de Maria, pentru că aceasta ne lipseşte cel mai mult, adică rugăciunea şi slujirea lui Dumnezeu. Să nu ne lăsăm pradă numai preocupărilor şi lucrurilor Martei, lucruri trecătoare, ci să punem la loc de mare cinste în viaţa şi în fiinţa noastră dragostea pentru rugăciune şi pentru slujirea lui Dumnezeu", a spus Preasfinţia Sa. Biserica cu hramul "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului"din Caracal mai este numită şi Biserica Domnească, fiind cel mai vechi lăcaş de închinare din oraş. Ea a fost construită pe Dealul Protosenilor, din blocuri din piatră şi cărămizi aduse de pe ruinele cetăţii romane Romula (situată la şase kilometri nord de Caracal). Necunoscându-se cu exactitate anii când a fost construită, sunt vehiculate două variante. Prima dintre ele plasează perioada zidirii între anii 1512 şi 1521, în timpul lui Neagoe Basarab (care avea o soră în Caracal, jupâniţa Marga). Biserica a fost renovată de Mihai Viteazul la sfârşitul secolului al XVI-lea, pe vremea când îşi avea aici reşedinţa domnească. A doua variantă aşază sfântul lăcaş în ultimii ani ai secolului al XVI-lea. De data aceasta se crede că ctitorul este însuşi voievodul Mihai Viteazul, aşa cum au precizat unele cercetări arheologice. În anii 1632-1634, din timpul domniei lui Matei Basarab, se încep primele modificări ale aspectului bisericii. Sunt documente în care Matei Basarab apare drept ctitor, iar în altele ca "înoitor". De-a lungul timpului, ea a fost renovată şi restaurată de mai multe ori, ultima restaurare-consolidare importantă datând din anii 1977-1982, iar pictura curentă fiind realizată în anul 2000 de Ion Drejoi. Preotul paroh al acestei parohii este părintele Ştefan Nicolae.