Liturghie arhierească în Biserica „Învierea Domnului“ din Suceava

Un articol de: Constantin Ciofu - 19 Ianuarie 2011

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat luni, de sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare, Sfânta Liturghie la Biserica "Învierea Domnului" din Suceava. Sfântul lăcaş care şi-a serbat cel de-al doilea hram este ctitorit de Elena Rareş şi sfinţit pe 15 ianuarie 1551.

În ajunul hramului a fost săvârşită slujba Vecerniei unită cu Litia, iar luni dimineaţă programul liturgic a continuat cu Utrenia şi Sfânta Liturghie, săvârşită de IPS Pimen. La final a avut loc o agapă frăţească oferită de credincioşii din parohie. "După evenimentele din 1989 ne-am hotărât ca al doilea hram al bisericii să fie în cinstea Sfântului Antonie cel Mare. În acest lăcaş de închinăciune se obişnuia, datorită evlaviei enoriaşilor, ca în zi de marţi să se oficieze Acatistul Sfântului Antonie cel Mare, care a fost întrerupt în perioada comunistă. După 1990 am reluat oficierea slujbei acatistului în fiecare zi de marţi, stabilind în acelaşi timp ca pe 17 ianuarie, la pomenirea Sfântului Antonie, să oficiem Sfânta Liturghie şi pomenirea ctitorilor. Astfel, am înnodat tradiţia, iar pe 17 ianuarie, în fiecare an, Sfânta Liturghie este săvârşită de IPS Pimen", a declarat pr. paroh Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1. 460 de ani de la sfinţirea monumentului ctitorit de Elena RareşBiserica cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sfântul Cuvios Antonie cel Mare", cunoscută şi sub denumirile de Biserica Văscresenia sau Biserica Elena Doamna, a fost ridicată în anul 1551 de Elena Rareş, soţia voievodului Petru Rareş (1483-1546). Anul acesta, pe 15 ianuarie, a împlinit 460 de ani de când a fost sfinţită. A fost cedată după ocuparea Bucovinei comunităţii catolice (1782-1836). Între anii 1836-1936 aici au slujit greco-catolicii ucraineni. La intervenţia mitropolitului Visarion Puiu, în 1936, cu ajutorul lui Nicolae Iorga, sfântul lăcaş a fost redobândit de românii ortodocşi. În perioada 1982-1989 au fost realizate ample lucrări de restaurare şi pictare a sfântului lăcaş, astfel încât să primească frumuseţea cea dintâi, pe care a avut-o la început. "Parohia a fost înfiinţată în anul 1957, reuşind de-a lungul timpului să realizeze conştiinţa apartenenţei de biserică, mai ales că ani în şir au fost realizate lucrări de restaurare şi pictare. Acestea au presupus multă jertfă din partea credincioşilor şi au contribuit la sporirea evlaviei pentru casa lui Dumnezeu. Suntem mulţumiţi de credincioşii noştri care duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare participă la sfintele slujbe şi se străduiesc să împlinească îndrumările pe care le primesc la Taina Spovedaniei", a spus pr. paroh Vasile Irimia.