Liturghie arhierească în noua biserică din Cartierul Arhitecţilor-Sibiu

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 21 Iulie 2020

Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a liturghisit duminică, 19 iulie, la Biserica „Sfântul Mucenic Laurenţiu” şi „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Sibiu-Cartierul Arhitecţilor. 

Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturgie la un Altar amenajat în pridvorul locaşului de cult. Noua biserică se află într-un cartier nou al Sibiului, unde nu exista nici un locaș de cult, iar credincioșii din această parte a orașului erau nevoiți să parcurgă distanțe considerabile pentru a participa la sfintele slujbe săvârșite în bisericile din alte cartiere.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a vorbit despre minunea vindecării slăbănogului din Capernaum, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, și a evidenţiat puterea tămăduitoare a lucrării sfinţitoare din Biserică şi rolul curăţirii sufleteşti în vindecarea trupească.

„Mântuitorul îl vindecă pe acesta - cum a mai vindecat şi pe alţii - fără să fie solicitat personal. Deci, nu cel bolnav a zis «vindecă-mă, tămăduieşte-mă», ci Mântuitorul, văzând credinţa celor care l-au adus pe slăbănog, a zis: «Iertate îţi sunt ţie păcatele!» Observăm că Mântuitorul a ţinut cont de credinţa lor şi este un lucru esenţial să înţelegem că Dumnezeu ţine cont de intenţia noastră şi de dragostea noastră faţă de cei cu care trăim şi care sunt împrejurul nostru. Dacă avem atâta dragoste faţă de cei în suferinţă şi îi ajutăm pe ei, îi aducem la Hristos, credinţa noastră va fi luată în seamă de Mântuitorul Iisus Hristos. Apoi, vedem că Mântuitorul a făcut vindecarea în două etape. Întâi de toate, El a mai văzut ceva ce alţii nu ştiau, că suferinţa acestuia era rezultatul unor greutăţi sufleteşti, a unor păcate şi de aceea i-a zis lui că îi sunt iertate păcatele”, a subliniat ierarhul.

Biserica din Cartierul Arhitecților a fost ridicată cu sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului, la inițiativa și cu implicarea directă a Înaltprea­sfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu și este parte a viitorului Ansamblu socio-educațional „Sfântul Nicolae”, care va avea un centru ­pentru activități cu tinerii, o grădiniță, cabinete medicale și alte spații necesare activităților sociale, religioase și educative din Cartierul Arhitecților.